Publicat de: antiqul | 13 Octombrie 2017

Computeristul

Pe Mihăiță l-am cunoscut într-o zi cețoasă de octombrie. Stăteam cu valiza de lemn la poarta unității unde urma să ne ”satisfacem” stagiul militar și ne uitam cu jale la următoarele 6 luni din viața noastră de bravi ostași. La un moment dat apăru un tip de vreo 30 de ani,  1.50 înălțime, 45 de kilograme cu tot cu haine, ochelari cu ramă groasă plus o voce pițigăiată care își arăta dezamăgirea cruntă ”Bă să-mi bag picioarele, aici trebuie să pierdem 6 luni??”

Dar Mihăiță avea să intre în analele armatei ca având cel mai scurt stagiu militar. Doar 7 zile. Fiindcă imediat ce s-a aflat că este de meserie informatician a primit ordin să se prezinte la biroul ofițerilor, unde i-a lăsat muți de la sublocotenent la colonel cu dexteritatea sa în mânuirea tastaturii. Nici măcar nu folosea mouse-ul si dădea toate comenzile exclusiv din tastatură. În timp ce noi începeam programul la ora 6 dimineața cu înviorare la – 15 grade și o ceață de o tăiai cu cuțitul, Mihăiță venea la ora 8 cu restul cadrelor militare și pleca acasă la 4. Să vă mai spun că nici nu apucase să tragă cu arma din dotare? Plus că mânca la popota ofițerilor, acolo unde mâncarea era chiar comestibilă (și acum după 17 ani fac urât când aud de fasole instant). Dar cum toate lucurile bune au un sfârșit, după circa o lună au auzit ofițerii de la Divizie de Mihăiță și l-au luat la ei așa că noi îl mai vedeam doar când se făceau avansările obligatorii pentru TR. Și atunci ne povestea că domnii ofițeri sunt praf în 9 din 10 cazuri și tot ce muncește el i-a ridicat pe cei de la Divizie în bilanțuri încât au fost lăudați de cei de la București. Dar cum nici cei de la Divizie nu știau să își țină gura, Mihăiță a primit ordin urgent să se prezinte în interes de serviciu la Comandamentul Militar Judetean, adică exact acolo de  unde în urmă cu câteva săptămâni își ridica ordinul de încorporare. Aici povestea s-a repetat și Mihăiță a refăcut întreg sistemul informatic al județului. Treaba mergea ca unsă, dar s-a apropiat și ziua fatidică de 11 aprilie când Mihăiță a fost chemat în biroul comandantului. A fost felicitat de față cu toți ofițerii și i s-a adus la cunoștință că de a doua zi va purcede la o gigantică reorganizare a tuturor rețelelor de calculatoare ale regiunii ca să fie în concordanță cu mărețele cerințe NATO la care sperau să adere. În acel moment Mihăiță s-a uitat la ei peste ochelari și le-a zis cu vocea sa pițigăită și cu un zâmbet malefic ”Bă să-mi bag picioarele domnu` comandant, dar știți că eu mâine mă liberez și nu mai vin aici, nu?” Stupoare!! Comandantul a făcut atac de panică și fost dus de urgență la spitalul militar. Ceilalți șefi și șefuți plângeau de-a binelea și își făceau planuri de transfer sau chiar pensionare pe caz medical…

Au trecut 17 ani de atunci și nu știu pe unde o fi Mihăiță. Acum ar trebui să aibă vreo 47-48 de ani și probabil ține ședințe cu colegii și le explică tainele meseriei de programator cu duhul blândeții ”Bă să-mi bag picioarele băieți, dar…”

Anunțuri
Publicat de: antiqul | 14 Septembrie 2017

Despre Bogdănel și nu numai

Primele serbări pe care mi le aduc aminte sunt cele din clasele I-IV. Mai mult ca sigur că am avut parte de ele și la grădiniță, dar memoria mea refuză să facă un efort atât de mare. De fiecare dată, ritualul era cam la fel. Tovarășa (da da, tovarășa) învățătoare ne distribuia fiecăruia câte o strofă dintr-o poezie patriotic-muncitorească pe care noi trebuia să o învățăm ca pe Tatăl Nostru (eram în anii `83-`87). Asta era  în ton cu Epoca de Aur când la fiecare serbare trebuiau  glorificate faptele de mare eroism ale Tovarășului. Apoi urmau piesele umoristice în care de fiecare dată participanții, foarte emoționați la vederea părinților și a bunicilor din sală, uitau ce aveau se spus și deveneau o înșiruire de ăăăă…mmm…îîî… Bieții părinți suportau cu stoicism bâlbele noastre și apoi ne aplaudau frenetic. Și ca o încununare a tuturor talentelor literar-artistic-muzicale ale clasei noastre pe scenă apărea Bogdănel. Copilul firav și speriat era un demn urmaș al lui Paganini (nu dășchide goagălul că te sparg, nu știi cine e Paganini???) și la fiecare serbare ne încânta cu o partitură- aceeași de fiecare dată- în care pur și simplu chinuia biata vioară până când exploziile de aplauze ale colegilor și părinților exasperați îl forțau să înceteze teroarea acustică. Bietul Bogdănel a emigrat cu familia în Franța prin 1988 și nu mai știu nimic de el, dar vă rog să mă credeți că performanțele lui violonistice semănau perfect cu mienunatul pisicuțelor care se adună seara în spatele blocului meu. Oricum, după reprezentația de vioară, aplauzele și strigătele de Bravo!!! erau atât de puternice încât era clar că serbarea atinsese limita răbdării părinților și se trecea la degustarea de prăjituri și Brifcor…

Epilog

Anno Domini 200… undeva într-o unitate militară.

Rupți de foame și de oboseală, cei trei soldați cotrobăiau prin birouri după ceva de mâncare, dar fără prea multă speranță. La bucătărie nu mai găsiseră nimic și până la masa de dimineață era mult. La un moment dat, în disperare de cauză încercară și în biroul maiorului. Firește nu era nimic de mâncare, dar privirea le căzu pe o valiză diplomat lângă care se afla o pungă cu ouă de găină. Nu aveau unde să fiarbă ouăle, așa că erau gata să plece de acolo, când unul dintre ei se duse hotărât la geanta diplomat. Deschise geanta în care se aflau mai multe documente mai mult sau mai puțin secrete și cu grijă scoase ouăle din pungă așezându-le calm în geantă. Apoi închise geanta încetișor și o puse pe scaunul maiorului. În momentul următor își luă avânt și trase un șut puternic în valiza plină cu ouă crude. Valiza zbură în capătul celălalt al încăperii. Ceilalți doi soldați prinseră curaj și timp de vreo două minute au dat cu  bocancii în valiză de parcă era o minge de fotbal. Apoi o șterseră de praf și o așezară cu grijă pe birou. În secunda următoare fugeau cât puteau de repede spre dormitoare. În spatele curții maiorul urla din răsputeri la un grup de soldați nou veniți ”DREEEPȚI… CULCAT… DREEEPȚI… CULCAT…”

Strict autentic

Older Posts »

Categorii