Schimbarea prefixului

Prolog

Anno Domini 1986, undeva in Europa de est…

     Vlajganul de 16 ani se uita superior la piciul din fata lui numarand `71? Nu `72? Nu `73? Nu `74? Nu `75? Dda… Na, atunci du-te si joaca pe terenul ala mic, cu piticii, ca nu ai loc cu noi astia mari!! Pustiul pleca oftand. De fapt el era din ’77, dar daca le spunea, probabil il dadeau afara. La 9 ani nu te primeau la fotbal, insa taica-su vorbise cu antrenorul si ala daduse din  cap ca pustiul poate sa ramana la antrenamente. Ei lasa ca va ajunge el mare si o sa le arate lor…

    Nu stiu cum s-a facut, dar intotdeauna am fost cel mai mic. Incepand din clasa I cand aveam numai 6 ani si doua luni si am continuat asa pana am terminat facultatea. Mereu eram cel mai tanar, mereu colegii mei erau mai mari ca mine cu cateva luni, cu un an sau cu mai multi. Asa ca vrand nevrand, a trebuit sa accept statutul de praslea. Ca sa nu mai spun ca ziua mea de nastere cade tocmai in mijlocul verii, cand toata lumea e in vacanta, asa ca nu prea venea nimeni la petrecerea aniversara, deci inevitabil, saream peste ea. Cand am dat bacalaureatul, am fost singurul care era minor, mi-am sarbatorit majoratul odata cu cheful de promovare a bacalaureatului. Inutil sa va spun ca la facultate eram cel mai tinerel dintre sute de colegi, unii mai mari si cu 10 ani ca mine.

     Dar, asa cum spunea cineva, anii au trecut si la un moment dat, mai ales dupa ce am trecut de 35 de primaveri, am observat cu uimire si chiar stupoare ca nu mai sunt praslea. Bineinteles ca si la locul de munca in primii ani am fost considerat nou si fara experienta. Dar veteranii au disparut incetul cu incetul. Unii s-au pensionat, altii au plecat spre alte zari. Si acum, o data cu apropierea schimbarii prefixului din 3 in 4, am inceput sa vad lumea cu alti ochi. Gata cu „ala mic”, „tinere”, „junior”. Acum, desi figura mea nu arata, de multe ori sunt cel mai varstnic de la serviciu, ceea ce era de neconceput cu 10 ani in urma. Cand am de-a face cu colegi mai tineri care nu ma cunosc prea bine, ii intreb blajin cati ani aveau la Revolutia din 1989. Multi dintre ei casca ochii si recunosc ca nu erau nascuti, sau erau inca in scutece. Atunci zambesc si le explic pe un ton parintesc cum era atunci, de parca eu m-am nascut in vremea dinozaurilor, iar ei se uita la mine cum ma uitam eu la bunicul cand imi povestea despre luptele dintre rusi si nemti din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

    Pentru avantajul varstei nu trebuie sa faci nimic. dar absolut nimic. Pur si simplu sa astepti trecerea anilor si apoi sa fii destul de tupeist sa te folosesti de el. De fapt incepem sa il folosim inca din gimnaziu, cand un baiat de clasa a 7-a este mai puternic si mai vanjos decat unul de clasa a 5-a. Avantajul se mentine pana in clasa a 12-a. Apoi devii iar praslea o lunga perioada de timp. Dupa multi ani de zile, cand ai din nou avantajul varstei, descoperi ca nu mai ai rabdare. Avantul pionieresc al celor tineri te oboseste si nu poti tine pasul cu ei. Dar la orice critica venita din partea unuia mai tanar, poti pufni superior pe nari si sa ii trantesti replica „Tinere, o sa ma intereseze parerea ta atunci cand vei avea varsta mea. Deocamdata du-te si joaca-te cu masinutele in nisip.” Si argumentul asta e imbatabil, fiindca toata lumea accepta ca varsta superioara trebuie respectata prin ea insasi. Ca si durerea de oase cand te trezesti dimineata de parca ai fi jucat toata noaptea la o nunta.

Epilog

   Barbatul cu parul grizonat statea comod pe scaun ascultandu-l pe tinerelul de la birou cum perora de vreo jumate de ora ca este nemultumit de el si ca nu da dovada de implicare, deci e momentul sa isi schimbe comportamentul, sa lase totul deoparte si sa se dedice trup si suflet companiei. La un moment dat, politicos, omul cu parul grizonat ridica doua degete ca la scoala, semn ca vrea sa spuna ceva. Tinerelul se bloca si intreba rastit: Da, ce vrei?

            In primul rand, ii spuse calm omul in varsta, nu ne tutuim, ca nu am facut armata impreuna din cate imi aduc aminte. In al doilea rand din cate stiu , pe vremea cand eu si colegii mei ne rupeam spatele muncind, dumneata te scobeai cu degetelele in nas, mergeai in picioare pe sub masa si strigai „Uite mama, trece soldatii!!” Asa ca nu mai fa pe interesantul cu mine, ca nu tine. Habar nu ai pe ce lume traiesti si vii sa imi tii mie lectii despre implicare maxima si alte aiureli. Mai bine du-te repede acasa ca trebuie sa iti bei lapticul si sa te uiti la desene animate ca sa te faci baiat mare!!! Si omul cu parul carunt incepu sa ii hohoteasca tinerelului in fata, apoi iesi trantind usa de rasuna tot coridorul…

 

Valoare intrinsecă

Prolog

  În sala de așteptare, cei trei candidați, se măsurau din priviri. Doi dintre ei erau agitați, fiindcă cel de-al treilea apăruse la examen pe nepusă masă, când toate ploile păreau aranjate. După câteva minute, cei trei intrară în sală. Membrii comisiei il chemară pe primul candidat si presedintele comisiei îi adresă o singură întrebare:

– Vă rog să ne spuneți când a avut loc Răscoala din anul 1907?

– În anul 1907.

Felicitări, sunteți admis.

Celălalt candidat a fost chemat în fața comisiei.

– La răscoala din anul 1907 au participat aproximativ 40.000 de țărani. Câți țărani au participat la răscoală?

– Aproximativ 40.000

Felicitări, sunteți admis.

În sfârșit, ultimul candidat veni să răspundă, fiind sigur că întrebarea va fi una formală. Cu un rânjet mefistofelic, președintele comisiei formulă întrebarea:

– La Răscoala din 1907, care a avut loc așa cum bine știm în anul 1907, au participat aproximativ 40.000 de țărani. Vă rugăm să ne spuneți numele, prenumele și datele de stare civilă ale fiecarui țăran participant la răscoală…

    Bineinteles că situația de mai sus este doar o glumă, dar de multe ori ea are corespondent în viața reală. Asta nu trebuie să ne descurajeze, dimpotrivă. Chiar daca nu a știut să raspundă si nu s-a calificat pentru acel post, fiindcă omenește era imposibil să răspundă la întrebare, cel de-al treilea candidat, dacă este bine pregătit, va obtine un alt post. Pentru că ceea ce înveți tu, nu îți poate lua nimeni. Valoarea noastră nu este dată de eșecurile de care ne izbim, poate că unele dintre ele sunt provocate în mod intenționat. Pentru că nu se vrea ca noi sa fim cei care ocupă un anumit post, sau o anumită funcție. Nu-i nimic. Cunoștințele acumulate rămân la noi, nu ni le ia nimeni. Le vom înmulți și ne vom prezenta la alte concursuri. Din eșecuri învățăm mai mult decât din succese. Dacă în fața conștiinței noastre știm că am făcut tot posibilul, dar nu s-a vrut să promovăm un anumit examen, nu avem de ce să ne învinuim. Credeți că cei care ocupă un anumit post nemeritat, vor fi fericiți? Eu cred că se vor izbi de lipsa lor de cunoștințe, pentru că nimeni nu mă va convinge că după ce ai obținut postul te pui cu burta pe carte și înveți de îți sar capacele până devii doctor în domeniu. De obicei lași pe alții să îți facă munca, dar dacă nu îi găsești pe acei alții, constați că ești în pom și pomul este în aer. Vei întocmi acte greșite și vei fi tras la răspundere până vei regreta amarnic faptul că ai ajuns în postul respectiv fără să ai o bază de cunoștințe solide. În fond și la urma urmei, postul respectiv îți oferă eventual un salariu mai mare, sau acces la diverse fonduri în care dacă te bagi poți fi sigur că mai devreme sau mai târziu te vei trezi cu ”colindătorii” mascați la ușă care te vor așeza frumos pe burtă cu mainile la ceafă.

  Un profesor de-al meu ne spunea cu 20 de ani în urmă ”Măi copii, puneți mâna și învățați, că altfel va fi vai și amar de capul vostru”. Asta e valabil și acum și va fi valabil mereu. Vremurile de acum nu sunt cele pe care le-au prins părinții noștrii, în care fiecare om era obligat să aibă un loc de muncă, ceea ce le oferea o pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului. Acum este  concurență, dar spre uimirea multora, majoritatea concurenților sunt foarte slab pregătiți, astfel încât de multe ori nu ai cu cine să concurezi. Așadar, dacă vreți să fiți căutați și respectați în domeniul vostru, indiferent care e acela, nu vă culcați pe o ureche. Vor fi momente și nu puține, când va trebui să vă descurcați singuri și va trebui să îi scoateți și pe alții din probleme. Și nu va fi nimeni lângă voi care să vă șoptească rezolvarea.

Epilog

Uneori în viață suntem puși în situații fără vreo ieșire logică sau rațională. Și atunci avem două alternative. Fie ne bosumflăm fiindcă ni se cere imposibilul și plecăm trântind ușa, după ce pomenim pe un ton răstit părinții, bunicii și tot neamul personajului negativ, fie rămânem pe loc și încercăm să ne torturăm mintea încercând să găsim ieșirea din labirintul în care am fost azvârliți. Sau pur și simplu ne păstrăm demnitatea și mergem mai departe. Fiindcă valoarea noastră ca oameni nu poate fi micșorată de răutatea unora, care nu vor ca noi să reușim, pur și simplu fiindcă nu avem culoarea ochilor potrivită.