De ce a murit alergatorul de la Marathon…

In vara anului 490 B.C. a avut loc batalia de la Marathon dintre greci si persi. Asa cum stie toata lumea, batalia a fost castigata de greci care au hotarat imediat sa trimita un mesager la Atena pentru a anunta victoria stralucita pe care o repurtasera. Istoria a retinut numele alergatorului un anume Pheidippides, ostean incercat si cunoscut ca un bun alergator.

     Nici dupa atatia ani, istoricii nu s-au putut pune de acord din ce cauze acest brav ostean a decedat. Unii spun ca din cauza epuizarii fizice, altii ca suferea de ceva boli, sau mancase ceva gras inainte sa alerge si i-a picat greu la stomac. Ca sa intelegem mai bine cauzele acestei intamplari trebuie sa vedem adevarata poveste…

  Asadar, Pheidippides a fost ales ca sa alerge cale de 40km si 120 de metri pana in Piata Mare a Atenei pentru a anunta poporul atenian despre mareata victorie. Inainte de asta, i-au promis ca va fi tratat ca un erou, va primi o pensie pe viata de la stat, va avea o casa si pamant pe care sa munceasca si nu va mai trebui sa lupte sau sa plateasca impozite. Dupa aceste vesti bune, mesagerul nostru porni la drum cu inima usoara fiindca nu va mai avea grija zilei de maine. La inceput drumul a fost usor, apoi dupa o vreme a vazut un porumbel care l-a ajuns din urma. Porumbelul avea un mesaj in cioc pentru el din care a aflat ca nu va mai primi pensie viagera, deoarece bugetul atenian nu poate suporta o asemenea pensie. Alergatorul nostru s-a intristat putin, dar a continuat sa alerge, oricum primea scutire de impozite , casa si pamant… Cand se apropia de jumatatea drumului, a vazut din nou porumbelul cu un alt mesaj… ce a aflat el: nu mai primeste casa, doar o bucata de pamant , casa poate sa o construiasca si singur… Omul nostru a mai urcat un deal, a coborat o vale, apoi iar un deal, si bineinteles ca a fost gasit din nou de porumbel cu un nou mesaj: nu mai primeste nici pamant fiindca parlamentul atenian nu finalizase legea fondului funciar, dar o sa fie totusi scutit de impozite si poate sa pastreze armura… La un moment dat a vazut zidurile cetatii si s-a bucurat, dar a auzit un falfait de aripi si ce sa vezi, porumbelul venise din nou… de data asta il anunta ca nu mai primeste scutire de impozit fiindca se anunta o criza globala si Guvernul nu avea destul aur ca sa suporte scutiri de impozite… ei, asta e , mai avea cativa pasi pana in Piata Mare din Atena si  alergatorul isi spunea ca daca mai vede un porumbel, o sa-l taie si o sa-l manance fript…  Cu doar cateva secunde inainte sa anunte victoria, din cer a cazut un biletel in care era anuntat ca va fi considerat dezertor, toate bunurile ii sunt confiscate, si are de platit o mie de bani de aur despagubire catre statul atenian… In acel moment, Pheidippides a strigat „Nenikikamen???” adica „Am invins???” si s-a prabusit la pamant… restul e istorie…

E noapte in vazduhuri…

   De mic copil m-au fascinat noptile geroase de iarna in care ceata lasa sa se vada doar la cativa pasi. De atunci am dezvoltat o idee bizara cum ca in noptile acelea, sufletele celor decedati ies si se plimba prin lume fiindca ceata le ascunde chipul. Curios e faptul ca ideea aceasta nu ma infricosa, doar ma intriga foarte mult. Anii au trecut, acum de multe ori imi petrec noptile afara datorita jobului pe care il am. Colegii mei ma aud de multe ori spunand „Doamne, ce noapte cetoasa… numai noi si sufletele mortilor mai umbla pe afara prin noaptea asta”. Oare mi se pare mie sau li se face putin frica?

   De la o vreme am sentimentul asta al noptilor cetoase incontinuu. Am senzatia ca oricat incerc sa tin un drum drept, ma izbesc de pereti si inaintez pe dibuite. Pentru cei care cititi acest post si nu intelegeti la ce ma refer, e vorba de lumea in care traim. Nimic nu mai e normal, totul e cu susul in jos acum, ca apoi sa se invarta iar. As vrea sa pot sa am o speranta, ceva, acolo, dar n-am cum.

   Cu ani in urma, un profesor de la facultate mi-a spus o legenda despre doctorul Petru Groza, care incercand sa scoata tara din saracia si mizeria de dupa razboi, a intrebat pe ministrii sai cine era cel mai competent om de la acel moment petru a redresa situatia tarii. I s-a spus ca e X, dar ca acesta e condamnat la 20 de ani temnita grea pentru uneltire contra ordinii sociale. A cerut sa-i fie adus omul si i-a spus: „Am auzit ca esti cel mai bun. De azi inainte, ai mana libera sa ne scoti tara din saracie. Iti dau un an, sa faci cum crezi de cuviinta. Daca nu reusesti, te impusc. Esti de acord?”

   Nu imi aduc aminte ce s-a intamplat apoi si nici cat de reala e legenda, dar ideea cu impuscatul mi se pare cea mai buna solutie acum… voua nu?