Note mai mult sau mai putin muzicale…

In clasele primare uram orele de educatie fizica si sport. Le uram fiindca erau o pacaleala crunta. Tovarasa invatatoare ne punea sa ne ridicam in picioare, ne tinea vreo 5 minute cu mainile sus de parca urma sa ne impuste si cu asta „ora” de educatie fizica se termina si in restul celor45 de minute ramase faceam MATEMATICA!! Acum intelegeti de ce ma apucau toti dracii cand stiam ca urmeaza ora de sport. Macar daca o scotea din orar cu totul, mai intelegeam, dar asa, nu-i gaseam rostul. Bunica mea era de aceeasi parere „Lasa ca nu va trebuie voua sa alergati ca bezmeticii si sa va spargeti capetele prin curtea scolii (parerea ei intima despre orele de sport), mai bine faceti matematica, macar aia o sa va foloseasca la ceva”. In timpul asta, la circa 350 km departare de orasul meu natal, un june tanar pe nume Emil se prgatea intens tot la matematica, incercand sa rezolve urmatoarea problema: „Deci, in anul 2010 cand voi fi a patra sau a cincea oara prim-ministru o sa le tai 25% din salar la bugetari, dar de fapt o sa fie vreo 40% apoi o sa-i mint ca le dau inapoi 15% dar de fapt le tai si de acolo si o sa le mai iau inca 5%…vai ce baiat destept si inteligent are mama…” Intradevar, bunica mea si tovarasa invatatoare aveau mare dreptate, am mare nevoie de matematica din clasele 1-4 ca sa pot sa-mi calculez salariul ciopartit mai ceva decat le ciopartea nea Jack Spintecatorul pe tanti alea din Londra.

In alta ordine de idei, daca aveam viziune, ma apucam serios de fotbal si acum probabil jucam in divizia E sau F si aveam salariul si primele mult mai mari decat in sistemul bugetar. Zilele trecute m-am intalnit cu un coleg din scoala generala care nu prea era interesat de scoala. Ma asteptam sa-l vad ca munceste din greu pe un salariu de nimic. Ce vorbesti frate? Omul si-a „rezolvat” o diploma de bacalaureat, s-a asociat cu socrul sau la o afacere perfect „legala” si acum e bine mersi. Si atunci la ce mama naibii ne scoteau mereu ochii parintii si profesorii „Uitati-va la colega voastra X-uleasca, merge la olimpiada pe tara si are numai 10 pe linie!!!” Acum dupa 20 de ani, am aflat ca colega mea cea olimpica e profesoara la o scola de la sat si isi blestema zilele asteptand salariul de bugetar de la Statul Roman. Pai si atunci? La ce folos sa te dai de ceasul mortii sa inveti matematica, fizica si alte materii de astea insipide nu din cauza lor, ci din cauza sistemului de predare absolut imbecil?

Cand am fost in clasa a 6-a am impuscat primul meu 4, la Geografie. Tin minte ca am ajuns acasa, si am fost luat la intrebari mai ceva ca la sectia de politie  „Ai luat vreo nota? Ce nota ai luat azi? Nnn-am lluat nici o nota… Mai tu minti, hai zi tot, ce nota ai luat? Tin minte ca mancam si lacrimile mi se amestecau cu ciorba… AM LUAT 4 LA GEOGRAFIE, si am inceput sa bocesc… CUM, 4 LA GEOGRAFIE? O SA RAMAI CORIGENT, POATE CHIAR REPETENT!!! Na, asta-i buna, n-am ramas corigent si nici repetent, dar am invatat alta lectie: o nota proasta trebuie sa fie servita cu una buna, de exemplu „Azi am luat un 10 la romana-Bravo! Si un 3 la rusa… Ce?!?, Pai da ,da am luat 10 la romana nu? ” Si asa scapam fara pedepse suplimentare. Adevarul e ca treiul de la rusa era luat de o saptamana, dar asteptasem o nota mai acatarii ca sa-l scot la iveala… Ei la liceu, lucrurile erau mai simple… de exemplu, prima nota din clasa a XII-a a fost 1 (unu) la fizica… dar deja eram aproape major nu, asa ca notele erau un amanunt nesemnificativ. In 12 ani de scoala am acumulat trei note de unu, vreo 9 de doi, iar trei si patru nu mai vorbesc. Na si ce? Credeti ca ma mai intreaba acum cineva daca am luat sau nu unu la fizica in clasa a XII-a? Aste sunt adevaratele amintiri placute dupa ce trec anii. Eu unul nu-mi aduc aminte de nici o nota de 10 de la limba romana, cu toate ca au fost destule, dar imi amintesc ca in clasa a XI-a profesoara m-a scos afara din clasa cu formula „Iesi afara nesimtitule!” si mi-a „explicat” o nota de 10 in catalog… doar ca a uitat sa adauge si zeroul din coada…

P.S. In clasa a treia am luat in aceeasi zi un 10 la muzica -probabil de mila, fiindca sunt complet afon- si un 8 la matematica. La iesirea din scoala, zambeam. Bunica mea ma astepta in fata scolii. Ma vede zambind… „De ce zambesti? Am luat un 10. Bravo, la ce? La muzica. Las-o naibii de muzica, alta nota n-ai mai luat? Ba da, un 8 la matematica… CUM?!? TE BUCURI DE UN 10 LA MUZICA SI TU IEI NUMAI 8 LA MATEMATICA?!? DESEARA FACEM EXERCITII LA MATEMATICA!!! Ca o informatie suplimentara, sora mea mai mica a fost olimpica pe judet la ce credeti? LA MATEMATICA!!!!!

Invata de la toate

Nu am compus niciodata poezii. Intotdeauna mi s-a parut foarte greu sa compui o poezie care sa aiba si  rima si sa nu fie, vorba lui Eminescu, „cuvinte goale ce din coada au sa sune”. In clasa a 6-a diriginta mea care era profesoara de limba romana, a observat niste vagi calitati literare la subsemnatul si m-a trimis la cenaclul literar al elevilor care se desfasura  la Casa Pionierilor si Soimilor Patriei (ne aflam in anul de gratie 1988) din Timisoara. Ajuns acolo, impreuna cu alti colegi, primul lucru pe care l-am remarcat a fost frumusetea delicata profesoarei de la cenaclu, pe care din pacate nu mai retin cum o cheama, dar ii prezint respectele mele pe aceasta cale daca dumneai sau cineva care o cunoaste citeste acest post. Pentru un pustan de 11 ani, dragostea e lucru mare, asa ca eu m-am indragostit pana peste cap de profesoara de la cenaclul literar si frecventam cenaclul de 2 ori pe saptamana (ca mai des nu se tinea cenaclul). Am observat ca doamna profesoara prefera elevii care compuneau poezii, ceea ce pentru subsemnatul era echivalentul cu a scrie si citi in chineza, deci nici o sansa. Ca sa nu raman totusi de caruta, am incercat sa compun lucrari in proza cat mai socante pentru a atrage atentia celei pe care o adoram in secret (daca nu ati retinut e vorba de profesoara de la cenaclul de limba romana). Asa ca ma dadeam de ceasul mortii si scoteam niste fragmente de proza de se lua biata femei cu mainile de cap cand imi citeam compozitiile. Oare de ce? Fiindca in toate operele mele de arta oamenii se impuscau, isi taiau gaturile si mai ales isi aruncau cu grenade de razboi unul in cap la altul. Bineinteles ca rata de supravietuire a personajelor mele era undeva la 0,5%. Degeaba incerca biata femeie sa ma indrepte catre ceva mai pasnic, ca de mine nu se lipeau asemenea ganduri pacifiste. Spre norocul profesoarei, a venit vacanta de iarna si nu m-am mai dus la cenaclul literar. Dupa aceea, datorita unor note deosebit de proaste la matematica, mi s-a interzis participarea la cenaclul literar de catre doamna diriginta care probabil ca sigur aflase ce scriitor de romane de groaza in devenire avea in clasa ei. De atunci nu am mai vazut-o pe  doamna profesoara de la cenaclu…

In alta ordine de idei, in anul 2002, in timp ce lucram de noapte la o institutie am gasit afisata in mai multe birouri o poezioara care mi-a placut mult de tot. Pana la urma am retinut-o, dar acum cand am incercat sa mi-o aduc aminte am observat ca anumite versuri le-am uitat. Ca sa nu raman de caruta, am dat search pe Google si am gasit-o. Poezia face parte din lirica norvegiana si ma gandesc ca poporul norvegian pe care il salut pe aceasta cale cu traditionalul „Likke til” nu o sa-mi ceara drepturi de autor daca public poezia aici…

Învaţă de la toate

 ” Învaţă de la ape să ai statornic drum,

 Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,

 Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,

Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,

Învaţă de la piatră cât trebuie să spui,

Învaţă de la vântul ce adie pe poteci

Cum trebuie prin lume, de liniştit să treci.

 

Învaţă de la toate, căci toate sunt surori,

Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori

 
Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat

Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.

 

Învaţă de la vultur, când umerii ţi-s grei

Şi du-te la furnică să vezi povara ei

Învaţă de la greier, când singur esti să cânţi,

Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.

 

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,

Învaţă de la toate, că totu-i trecător,

Ia seamă, fiu al jertfei prin-lumea-n care treci,

Să înveţi din tot ce piere, ca să traieşti în veci! „