Cu multi ani in urma am citit o carte scrisa de un maghiar al carui nume nu il mai retin, titlul cartii era „De ce marul e rotund?”. Aici erau mai multe povestiri, dar una mi-a retinut atentia, fiindca era vorba de un copil sarac.
Copilul nostru pe care o sa-l numesc Pista, fiindca memoria mea nu a retinut numele sau, traia in Ungaria in anii 50-60 impreuna cu mama sa si cu un frate mai mare. Venise iarna si ei erau foarte saraci, astfel incat a trebuit sa-si imparta cu fratele sau hainele groase pe care sa la poarte pana la primavara. Deoarece Pista era mai mic, el a primit un pulover sportiv, iar fratele sau mai mare a luat paltonul. Mi-a ramas in minte un citat din carte „Urata e saracia, ucide sufletul ca si bogatia…” Astfel, ramas cu lacrimi in ochi, Pista al nostru care avea vreo 10 ani a luat hotararea sa faca ceva ca sa castige bani pentru a-si cumpara un palton. Probabil ca pentru cititorii mei achizitionarea unui palton nu e mare lucru, dar pentru un copil sarac de 10 ani este echivalentul unei case sau a unui autoturism. A stat Pista si s-a gandit, si a observat ca iarna fiind, multi copii se dadeau cu sania pe derdelusul din sat. Atunci s-a apropiat de un copil mai firav si i-a spus ca pentru o suma de bani o sa-i urce el sania pana la capatul derdelusului. Acesta a acceptat si in curand, Pista cara saniile copiilor cu dare de mana pana in varful derdelusului. Astfel a inceput sa castige niste banuti pe care ii ascundea seara, unde altundeva decat sub perna sa. Au trecut cateva saptamani si Pista era tare fericit ca o sa aiba un palton… pana intr-o zi cand, din cauza ca era imbracat tot cu puloverul cel sportiv, s-a imbolnavit si a cazut la pat. Copiilor carora le cara saniile le spunea ca el are palton, dar il poarta numai duminica si in zilele de sarbatoare.
In timp ce statea bolnav in casa, a hotarat sa-si numere banii sa vada daca are destui pentru un palton. Asa a descoperit ca banii se imputinasera si revoltat i-a acuzat pe mama si fratele sau ca i-au furat banii. Fratele s-a jurat ca el nu a luat banii, dar mama sa a inceput sa planga si i-a spus ca in ultima vreme a platit mancarea mai buna pe care o aveau la masa cu banii lui Pista. Astfel, fara sa stie, micul Pista isi hranise familia timp de aproape 2 luni.
Povestirea se incheie cu ideea ca „Oricum, venise luna martie si vremea se incalzise, deci nu mai era nevoie de palton…”
As vrea sa va spun ca micul Pista a reusit in viata, si a ajuns un om cu multi bani, iar copii sai nu au fost nevoiti sa munceasca de mici pentru a-si cumpara paltoane, dar adevarul e ca nu stiu. Pot doar sa-mi imaginez, ca si voi, dealtfel.
P.S. O data am fost acasa la batrana care nu avea pe nimeni si era foarte saraca, i-am dat niste bani si unde credeti ca i-a pus? Sub perna…
Antiqul's Blog 
As vrea sa dau ” like this” de mii de ori.
Pe scurt iti povestesc ceva:
Munceam si eu mica si ca sa imi ramana bani pt tigari:)) nu spuneam adevaratul salariu.
Odata vorbeam in somn si mama cu sora mea mi-au pus o multime de intrebari.
M-am trezit si cand colo sa caut banii nu erau.
Aflasera din vorbitul meu in somn unde i-am pus: sub perna!!!
I-au luat ca sa rada de mine.Apoi dupa vreo 2zile mi-au spus unde sunt banii si cum au fost gasiti:))
este chiar faina
sensibil articolul…ca si autorul…felicitari!!! si eu am fost la randul meu un copil necajit, nu material, ci spiritual….e greu…noroc ca am avut pe bunica mea care m-a iubit cu adevarat, dar acum nu mai am pe nimeni, deoarece s-a stins din viata….chiar de Adormirea Maicii Domnului…..pt mine a adormit mama mea adevarata…..mi-as dori ca toti copiii din lume sa fie fericiti si iubiti….
Domnul sa o odihneasca in pace pe bunica ta Andreea.