Zile din viata noastra…


Uneori am flashuri de memorie. Intamplari sau pur si simplu imagini traite cu 10-20 de ani in urma imi revin atat de puternic in minte incat simt chiar si  mirosul acelor clipe. De exemplu, mirosul de gratar, fumul acela cu miros de carne. Tatal meu obisnuieste sa faca duminca gratar de cand imi amintesc eu. In anii 80 cand ne-am mutat la bloc, era printre putinii care scotea gratarul in spatele blocului duminica dmineata. Imediat mai veneau 2-3 vecini, fiecare cu cateva bucati de carne, apareau si cateva sticle de bere si se încingea o adevarata chermeza. Oamenii radeau, glumeau, noi copii ne jucam printre picioarele celor mari. Dupa ce era gata gratarul, ne strangeam la unul sau altul acasa si petrecerea continua. Toate astea au disparut ca un fum. Tata inca face gratar duminica, dar acum nu mai vine nimeni. Ceilalti sunt inchistati, inraiti, abea daca iti arunca un salut. Uneori imi pare rau sa-l vad pe tata singur langa gratar. Cobor si eu si stam la o poveste. Dupa ce e gata gratarul, urcam repede sus. Nici mancarea nu mai are acelasi gust. Inainte masa de duminica era o masa in familie… acum fiecare mananca separat, parca se grabeste sa termine. Dumnezeu stie, parca pe saracia care era in anii 87-88, oamenii erau mai buni, nu te lasau la greu, acum parca se bucura daca un vecin da de necaz.

Revelionul din ’87-’88 l-am petrecut cu familia. Nici nu se putea altfel, aveam abea 10 ani. In noaptea aceea am mers in fiecare apartament de pe scara si am sarbatorit cu absolut toti vecinii. Fiecare isi dorea un an mai bun, libertate, lucruri pe care le avem acum. Dar ce folos? Acum nu stiu nici macar cine locuieste la etajul 4. Nu am mai urcat pe bloc de vreo 15 ani. Parca am uitat sa traim, sa ne bucuram de viata. Azi am mancat 3 banane. Prima data cand am vazut banane adevarate era prin 1984. Erau verzi si le-am lasat pe biblioteca sa se coaca. Ani de zile am vorbit dupa aceea de gustul bananelor.

Fiind crescut la bloc, obisnuiam sa ne jucam afara pana seara tarziu. Acum seara e pustiu intre blocuri. Doar masini si oameni care se cearta pentru un loc de parcare. Cel mai mult imi placea „Tara, tara, vrem ostasi”, sau „Ratele si vanatorii”, „Tarile”.  L-am intrebat acum cateva zile pe un pusti daca se mai joaca „Tara, tara vrem ostasi”… S-a uitat la mine de parca vorbeam in chineza. Ce e aia, ceva nou pe Playstation?!? Si atunci m-a apucat mila… pentru el, nu pentru mine. Fiindca nu va stii niciodata sa se joace, sa fie liber.

Pe vremea cand tanti Andreea Esca era doar  adolescenta necunoscuta, eu mergeam in bucatarie, taiam coltul de paine de la franzela de 5 lei si ma ascundeam in camera ca sa citesc „Povesti nemuritoare” sau „Imparatul basmelor”. In mintea mea, Fat- Frumos era chiar frumos, desi numele lui mi se parea cam aiurea, Ileana Cosanzeana mi se parea cam duplicitara, dar cel mai mult imi placea Buzduganul Zmeului. Televizorul era ceva care exista doar sambata seara la cate un film western, sau la desene animate cu Mihaela. Oare cine era Mihaela?

Acum cateva zile, o vecina care e la gradinita m-a rugat sa-i spun o poveste… si i-am spus povestea „Cei trei purcelusi si mama Zmeilor care merg impreuna la Campionatul Mondial de Fotbal”. Dupa vreo jumatate de ora, aia mica statea cu gurita cascata incontinuu si mama ei a considerat ca e mai bine sa o duca acasa. Oare de ce?

Acum avem libertate, dar si rautate, mult rautate, nu ne mai bucura nimic, nu mai stim sa ne bucuram de nimic. Sau poate… sa va spun o poveste cu care la varsta de 3 ani mama mea ma convingea sa mananc tot din farfurioara…

Ursuletul vroia sa manance miere. S-a dus el la albine sa le ceara, dar albinele l-au refuzat. Ca urmare, ursuletul a asteptat sa adoarma albinele si s-a dus sa fure miere. Albinutele s-au trezit, l-au fugarit pe ursulet si l-au intepat zdravan. Usuletul a stat si s-a gandit, apoi a cules multe flori si  s-a dus cu ele la albine. Albinutzele i-au multumit si i-au dat miere… si aici farfurioara cu mancare era gata. Ce spuneti?

Ei bine, eu n-am inteles niciodata cum a reusit ursuletul sa le vorbeasca albinutzelor pe limba lor? Si mai ales cum a reusit el sa culeaga floricele cu labele sale mari? Ei, dar astea sunt amanunte nesemnificative, nu-i asa?

Anunțuri

3 gânduri despre „Zile din viata noastra…

  1. superb articolul. oare cati inteleg exact ceea ce ai scris tu aici daca n-au trait acele vremuri? ne-am dorit libertate in ’89, dar libertatea nu este asta de acum. nu vreau sa comentez mai mult ca ma enervez inutil. inchei totusi cu ceva: noi avem macar aceste amintiri minunate, copiii astia ce amintiri vor avea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s