Mos Craciun si Mos Gerila…

Cu multi ani in urma am citit intr-unul din multele ziare aparute dupa Revolutie un reportaj despre sarbatoarea Craciunului. Pe mine m-a impresionat foarte tare, motiv pentru care o sa vi-l povestesc si voua.

Reportajul se numea „Mos Craciun bogat si Mos Craciun sarac…”

La familia Ionescu toata casa e in sarbatoare. Musafirii au sosit, mancarea e pe masa, bautura curge din plin. Guvernanta are grija de baietelul in varsta de 4 ani al familiei Ionescu, iar bucatareasa nu mai pridideste cu gatitul si servitul diverselor feluri de mancare: sarmalute, placinte, curcan fript etc. Domnul Ionescu fumeaza tigari de foi impreuna cu prietenii sai si se lauda in gura mare ce prosper a devenit de la niste afaceri derulate cu partenerii sai din strainatate. Doamna Ionescu isi etaleaza noua rochie, coafura si colierul primit cadou de la Mosul. Prietenele ei o se topesc de invidie si o complimenteaza „Mai tu ce norocoasa esti…”. Baietelul familiei Ionescu a primit cadou telefoane celulare ultimul racnet la care se uita speriat si cand in sfarsit are curaj sa se joace cu ele, le ciocneste ca pe niste masinute si apoi isi inchipuie ca sunt avioane si zboara prin camera. La un moment dat, domnul Ionescu isi aduce aminte si de mine si ma interpeleaza „Si totusi ce vreti voi cu ziarul ala?” Ii explic ca e doar un reportaj despre Craciun si modul in care oamenii cu stare petrec Sarbatorile. „Pai sa scrii ma, acolo, de mine sa afle toti vecinii ce barosan sunt!” Ii multumesc petru invitatie si plec in Gara de Nord pentru a doua parte a reportajului.

In gara gasesc doi baieti evident fugiti de mult timp de acasa. Cel mare are vreo 14 ani si se sperie putin cand ii spun despre ce e vorba, dar cel mic e foarte bucuros. Aseara a venit Mosul pe la el si i-a adus o pereche de bocanci. Prietenului sau mai mare i-a adus o caciula groasa. Le vor prinde bine fiindca iarna asta se anunta geroasa. La un moment dat il iau pe cel mare deoparte si il intreb cum e cu Mosul. La care imi raspunde: „Mos Craciun pe naiba. Bocancii i-am furat eu ieri de la un om din piata si caciula am gasit-o tot acolo…” Si totusi Mos Craciun exista…

 

Noi nu plecam, Noi nu murim !!!!

Astazi in Timisoara e zi de doliu. Au trecut 21 de ani si parca in fiecare an uitarea ne acopera ca o mantie lunga si trista. Acum ninge. Atunci nu ningea. Acum aud zgomote de masini, cantece. Atunci se auzeau rafale de arma, lumea nu canta. BA DA, CANTA CANTECUL  ASTA!

http://www.youtube.com/Timisoara89

De cate ori ascult cantecul asta plang. Si imi vine sa ma ridic in picioare si sa strig AM INVINS! AM INVINS! SUNTEM LIBERI! AM INVINS!!!

Daca nu ai trait zilele acelea, nu le poti explica. Cuvintele nu pot sa redea starea de disperare din 17, 18, 19 decembrie 1989. „O sa ne impuste pe toti. Nu mai scapam. Daca tot murim, macar sa murim cu ei de gat.” Care EI ? Nu stiu nici in ziua de azi. In 20 decembrie Timisoara a invins si brusc, toti am devenit „NOI, AI NOSTRI”. „EI” nu mai existau. Se transformasera in „NOI” care plangeam de bucurie. Nu stiam si nici nu ne pasa ca EI de fapt ne-au lucrat cum trebuie si urmau sa se prezinte drept NOI si sa ne inrobeasca din nou. In acele momente nu ne mai pasa de nimic. AM INVINS!!!!

Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace pe cei care au murit atunci, erau convinsi ca moartea lor nu va fi in zadar, au murit dorind ca noi, cei care vom supravietui sa fim liberi. Noi continuam sa traim. Liberi?