72 de luni, 51 de saptamani si 8 zile…

Daca sunteti putin debusolati de titlu, sa stiti ca inseamna exact 7 ani. Mai precis „cei 7 ani de-acasa”, de care toata lumea face mare caz. Exista oare cu adevarat cei 7 ani de-acasa? Haideti sa vedem…

Eu unul am fost dat la scoala la 6 ani si doua luni si asta era motivul pentru care puteai sa-i raspunzi obraznic unui om in varsta cand te acuza ca „N-ai cei sapte ani de-acasa” „Pai n-am, ca am fost dat la scoala de la 6 ani”. In primele 8 clase am fost cel mai mic din clasa. La liceu am avut un coleg cu o luna mai mic decat mine. La facultate am fost din nou cel mai tanar din an. Dupa aceea nu-ti mai tine nimeni evidenta, fiindca la locul de munca in primii 10-15 ani esti „pustiul” „ala mic”, „junior” etc. Rememorand cele invatate in anii „de-acasa” nu pot sa nu constat ca educatia nu se oprea la „cei 7 ani de-acasa”, ea continua inca cel putin 9-10 ani. Si ce am invatat eu in cei 16-17 ani de-acasa?

In primul rand ani de zile m-a chinuit expresia „Sarut mana pentru masa” pe care trebuia sa o spun dupa ce terminam fiecare masa. Atat de adanc mi s-a intiparit in minte,incat dupa ce am crescut si am inceput sa-mi pregatesc singur mancarea, la sfarsitul mesei spuneam „Sarut mana pentru masa”. Chestia asta nu ne-a invatat la scoala, dar cu ea am cucerit mamele prietenelor mele, bunicile lor, bucataresele de la cantine si in general pe toata lumea care pregatea masa unde ajungeam sa mananc. Toate doamnele si domnisoarele erau incantate de politetea mea si se declarau foarte multumite. „Ia uite ce baiat bine crescut…”

In alta ordine de idei, in copilarie nu suportam sa-i salut pe aia mari. Ma fastaceam si in cel mai bun caz, mormaiam si eu acolo ceva. Dupa aceea urmau represaliile constand in atingerea partilor mele dorsale cu lingura de lemn astfel incat sa bag bine la cap sa salut cu voce tare si vioaie toti reprezentantii generatiilor `20`30`40`50 etc care imi vizitau parintii sau bunicii, pentru ca aia sa fie incantati „Vai ce copil bine crescut”. Cel mai groaza imi era de vizitele la locul de munca la parintilor unde trebuia sa salut pe toata lumea astfel incat dupa 25-30 de persoane salutate cu „Sarumana” ca sa vada nenea si tanti ce copil binecrescut eram, ajungeam sa-l salut cu sarumana si pe cainele, evantual pisica unitatii socialiste unde lucrau parintii mei. Cea mai tare faza cu salutul a fost cand am avut prima prietena si mama ei fusese colega de liceu cu mama unor vecini de-ai mei. Cu fata respectiva ma cunosteam de 2-3 zile cand a fost trimisa de mama ei la mama vecinilor mei pentru o problema. Cand cea din urma m-a vazut a fost foarte bucuroasa si imediat noua mea prietena si familia ei au aflat ce baiat respectuos, politicos si alte cateva chestii din astea cu „…os” eram. Adica, in primele 3 zile de relatie deja era 2-0 pentru subsemnatul…

Zilele trecute am fost la MALL. Aici la ultimul etaj e o sala de mese mare cam cat un teren de fotbal. Am servit masa si dupa aceea, in virtutea unei obisnuinte capatate si cu ajutorul vestitei linguri de lemn, am adunat ce ramasese si am dus resturile la un carucior special. Dupa aceea am vazut cu surprindere ca multe mese erau umplute cu farfurii in care ramasesera resturi de mancare, iar bietii angajati trebuau sa se lupte cu resturile lasate de „honorabilii clienti”. Am stat si m-am gandit „Oare o fi asa de greu ca fiecare sa-si curete locul unde a mancat? Mai stii?

Si o ultima idee. Zilele trecute am luat masa impreuna cu un coleg la lucru. Am cumparat o paine, niste salam si ne pregateam sa mancam. Colegul meu a vrut sa taie painea. Am strigat: STAI! El a ramas perplex. I-am luat painea din mana am facut o cruce pe ea, asa cum fac de fiecare data cand mananc paine. Colegul meu a ramas perplex. I-am explicat „Painea ne este data de DUMNEZEU. Nu se spune in rugaciunea Tatal Nostru „Painea noastra cea de toate zilele/ Da-ne-o noua astazi? Nu poti sa manaci paine fara sa faci mai intai semnul crucii pe ea.” Brusc am tacut si mi-am dat seama ca e de acord cu mine, dar probabil nimeni inca nu-i spusese asta. Eu am vazut asta de cand ma stiu acasa, si efectiv nu pot face altfel. Ei, inseamna ca o fi ceva si cu aia 7 ani de-acasa nu?

Barbati si femei… sau femei si barbati…

Acum cateva zile un prieten mi-a marturisit ca s-a indragostit lulea de o vecina de-a sa. Faptul acesta nu m-ar fi mirat foarte tare, dar din intamplare mi-a aratat-o si mie pe vecina sa. Sincer, am ramas cumva surprins. Domnisoara respectiva nu era frumoasa, dar avea ceva cu „vino-ncoa`” in ea. Te facea sa simti ca are nevoie de protectie, de siguranta unui barbat langa ea. Dupa ce m-am despartit de prietenul meu, am stat si m-am gandit la cele vazute. Marea majoritate a femeilor din ziua de azi au o conceptie total gresita despre ceea ce doresc barbatii. Astfel, femeile au impresia ca barbatii vor ca ele sa fie „independente”, „hotarate”, „sigure pe ele” si alte chestii de genul asta semnificand siguranta de sine si o cariera de succes. Adica pe scurt „femeie de succes”. Ok, bravo lor! Dar sa nu se mire daca vor fi singure si parasite. Adica „Pretul Succesului”.

Acum hai sa inchidem ochii si sa ne teleportam undeva in anul 45.897 inainte de Christos, sau B.C. (pe vremea cand am invatat Istoria de clasa a 4 se numea i.e.n- inaintea erei noastre) .Vedem o pestera in care arde focul. Femeile si copii stau in jurul focului. Copii se joaca, iar femeile pregatesc mancarea. Deodata se aud zgomote, strigate, rasete. Au venit barbatii cu vanat. Femeile se duc fiecare catre barbatul sau. Unii au adus mai multa prada, altii mai putina. Oricum, masa se ia in comun. Dupa masa, barbatii si femeile se strang laolalta in jurul focului. Femeile se simt protejate. Barbatii se simt barbati fiindca au adus hrana si isi protejeaza femeile. Dupa aia toata lumea se uita la Filmul de la TV. E un film rusesc. Limba rusa se va inventa peste vreo 45.000 de ani. Nu conteaza, filmul este subtitrat… The end.

Lasand la o parte gluma, multe din femei se intreaba, „Ce naiba a vazut la prefacuta aia? E grasa, cracanata si e plina de celulita”. Da, intradevar, ce-o fi vazut la ea? Pai aia e ca n-a vazut nimic. A simtit ca are nevoia de protectia LUI! SI asta i-a crescut adrenalina in vene, si se simte barbat, mascul alfa sau cum vreti. Si el ca barbat are nevoie de asta. Fiindca asa e construit. Alea cateva sute de mii de ani in care el se intorcea de la vanatoare si ea il astepta sunt atat de puternic inscrise in genele sale ca n-o sa le stearga 50 de ani de EMANCIPARE. Ok, hai sa avem drepuri egale. Femeile si barbatii. Dar Mama Natura nu ne-a creat egali. Altfel am fi fost numai femei sau numai barbati. Problema e ca barbatii vor sa fie barbati, iar femeile vor sa fie si ele barbati. Cand e vorba de drepturi, normal. La obligatii dam bir cu fugitii. Si atunci domnisoarele se mira ca EL se fofileaza. O sterge englezeste. Pai daca ea il face sa se simta orice dar nu barbat. EL isi ia sarsanaua in spinare si isi ia campii. Piana gaseste o femeie care sa vrea sa fie femeie si sa-i ofere sentimentul ca are nevoie de protectia, dragostea si puterea lui. Daca domnisoarele din ziua de azi insista ca ele „e puternice” si se pot descurca singure, sa nu se mire ca vor ramane sa se descurce singure. O femeie desteapta ii va spune barbatului: „vai draga, fa tu te rog asta, eu nu pot, TU ESTI BARBAT”. Si ala va veni imediat. Fiindca asta isi doreste. Sa vada ca e nevoie de el. Altfel se simte inutil. Si la un moment dat o sa plece. Si femeia o sa se intrebe de ce. Barbatii nu trebuie sa auda adevarul, neaparat. Daca ii aratati ca stiti sa va descurcati singura in orice situatie nu va fii mandru de voi. Dimpotriva, se va simti inutil.

La intrebarea cine e mai puternic, femeia sau barbatul, raspunsul e unul singur. FEMEIA!! Barbatii sunt mai mari, mai duri, mai musculosi. Dar in sufletul lor sunt niste copii speriati. Sa va povestesc ceva.

Acum cativa ani amvazut un interviu cu o femeie care a supravietuit intr-un lagar nazist. Redau cuvintele ei „Cand am ajuns in lagar eram foarte speriate. Asteptam sa vina barbatii sa ne salveze. Dupa cateva zile au venit barbatii, dar erau de nerecunoscut. Nu puteam astepta nici un ajutor din partea lor. Atunci am hotaram sa-i salvam noi pe ei. Si am reusit.”