Publicat de: antiqul | 11 Februarie 2011

Avem echipa, avem valoare… asa o fi?


Ani de zile am detestat echipa de fotbal FC Barcelona din cauza ca a indraznit sa joace finala Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucuresti pe 7 mai 1986. Mai ales ca cei care au vazut acel meci isi amintesc ca spaniolii au facut imposibilul ca sa castige Cupa, stelistii find faultati, injurati si persecutati pe motivul ca meciul se desfasura in Spania. Stelistii au luptat ca niste lei si prin reusitele lui Duckadam, un mare portar, au reusit sa castige Cupa Campionilor Europeni.

In vara lui 2003 intamplarea a facut sa vizitez Spania si orasul Barcelona. Am fost extaziat. Este un oras pe care-l recomand tuturor sa-l viziteze. Nu am putut rata prilejul de a vizita stadionul echipei FC Barcelona, vestitul Nou Camp. In timp ce stateam in tribunele stadionului care avea apoape 100.000 de locuri, ghida ne povestea ca timp de mai multi ani, fondatorii clubului au platit cotizatii pentru finantarea echipei care nici nu se formase inca. AM vizitat muzeul clubului ai am ramas mut de uimire. In Catalania, FC Barcelona este o legenda. Locurile rezervate in tribuna se mostenesc din tata in fiu. La botezul copilului, daca este baiat se da cadou un fular cu insemnele clubului. Am vazut acolo mingi, adidasi, afise si bilete pentru meciuri din anii 1920-1930. Sute de premii si cupe in vitrina. Si atunci am realizat ca fotbalul nu este doar un joc, sau un simplu blat. Poate fi un mod de a trai, o mandrie nationala. Am ramas vreo 2 ore in tribuna stadionului si nu m-am putut dezlipi de acolo. Speram sa vad macar un antrenament, dar n-am avut noroc. Mai are rost sa va spun ca la un antrenament al echipei sunt mai multi spectatori decat la un derby in Liga lui Mitica?

Din acel moment m-am transformat intr-un fanatic al echipei Fc Barcelona. Urmaream meciurile la televizor, stirile despre echipa. Redescoperisem bucuria de a viziona un meci de fotbal. Fotbal adevarat.

Zilele trecute am vazut un meci al echipei nationale a Romaniei. Imi pare rau sa va spun, dar mi-a fost jena ca sunt roman. Jocul a fost jalnic. Am avut ocazia sa vad generatia 90-94 a Romaniei care era o incantare. Hagi si baietii isi dadeau sufletul pe teren. Nu exista meci al Nationalei Romaniei fara iesiri in strada de bucurie. Acum, in afara de „sibutramine”, „bombe sexy”, „bianci dragusane”, altceva nu aud despre echipa de fotbal a Romaniei. Ei lasa ca la echipele de club situatia se schimba radical. Chivu si Mutu sunt catastrofali, restul freaca bancile de rezerve pe la echipe de liga a doua din Tanzania, Tadjukistan si Burkina Faso, se dau loviti cand trebuie sa vina la echipa nationala si se pricep la blaturi mai ceva ca al mai tare cofetar. Ala macar face blaturi cu sirop. Din nefericire nu te poti ascunde mereu dupa rezultatele din campionatul national, fiindca vrei nu vrei esti obligat sa joci in Cupele Europene unde te pomenesti ca niste amarati de azeri sau macedoneni te bat de-ti sar capacele fiindca pe aia nu poti sa-i blatuiesti cum vrea muschiu tau. Si iara ne intoarcem la vatra noastra stramoseasca unde meciurile aranjate sunt mai ceva ca repetitiile la teatru. Uneori stau si ma gandesc, cum poti intra pe teren stiind exact cum se va termina meciul si ca trebuie neaparat sa incasezi un anumit numar de goluri? Probabil pentru o remuneratie consistenta… de fapt, daca stau sa ma gandesc bine, nu prea am vazut in ultima vreme fotbalisti care sa se descurce in afaceri dupa ce isi agata ghetele in cui. Cu toate ca in perioada activa castiga cat cetatenii unui orasel mai mic din Romania intr-o viata de om (toti cetatenii adunati la un loc).

In 2000 Romania juca la Campionatul European de Fotbal. Intr-o zi, o cunostinta care lucra la o agentie de publicitate m-a intrebat daca nu vreau sa lucrez la agentia ei pentru cateva zile. Am acceptat si iata-ma pe strasse cu stegulete tricolore si fotografii ale lui Hagi. Bietul Gica nu trecea printr-o perioada fasta, pregatindu-se chiar de retragere. Unul dintre cetateni a venit catre mine ca sa ia un stegulet. I-am aratat fotografia cu Hagi, dar el mi-a replicat nervos „Ia mai lasa-ma cu babalacul asta. Poze cu Mutu sau Chivu nu aveti?” Nu aveam, dar acum, dupa mai mult de 10 ani cred ca respectivul ar fi capabil sa inghita pozele cu Mutu sau Chivu. Mai stii, poate la poza cu Mutu ar simti si el gust de sibutramina, sau…

 

 

Anunțuri

Responses

  1. da, am urmărit şi eu meciul acela şi am suferit. mă enervează stilul meu pentru că eu nu pot fi detaşată. prefer să privesc un meci în care nu ţin cu niciuna dintre echipe, pentru că altfel ţip, comentez, mă doare efectiv.
    nici eu nu am suferit barcelona, pentru ca acum să fie pentru mine un model de ceea ce înseamnă mobilizare şi unitate. şi hai barca, nu? ca azi la 22 au meci. abia aşteeeept!

  2. VIVA BARCA !!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: