Samariteanul…

 Nu mai tin minte exact care era pilda din Biblie cu samariteanul. Parca era vorba de un om cazut la pamant pe langa care ceilalti treceau nepasatori pana in momentul in care a trecut pe acolo un samaritean care l-a ajutat. Samariteanul nu a cerut nimic in schimb. Pur si simplu a vazut ca omul are nevoie de ajutor si l-a ajutat. Atat de simplu si totusi ata de greu de facut. Fiindca aici intervine vesnica intrebare „Da` eu ce am in schimb?” Pai tocmai asta e ideea. Ca nu primesti nimic in schimb. Cel putin deocamdata. Rasplata vine ea mai tarziu cu siguranta. Fiindca toate dar absolut toate faptele noastre sunt ca bumerangul. Il arunci si vine inapoi. Daca ai ajutat pe cineva vei fi ajutat cand ai mai mare nevoie si de unde nu te astepti. Daca ai facut rau, mai ales daca l-ai facut intentionat, o sa vina inapoi. Si o sa te izbeasca in cap pe tine sau pe cei dragi la fel ca un bumerang.

Astazi am avut mare nevoie de un samaritean. Stateam in apartament si ma uitam la o gramada de placi de lemn care ar fi trebuit sa alcatuiasca mobilierul camerei. Stateam si ma scarpinam in cap fiindca nu stiam nici ce sa fac si nici de unde sa incep. Si atunci am sunat un prieten. Era singura mea speranta. Din fericire era in localitate si avea timp liber. A venit si cand a vazut harababura din camera nu si-a pierdut cumpatul. Mi-a arata ce trebuie facut si impreuna am reusit sa-i dam de cap. In mai putin de o ora mobila era in picioare si camera arata a camera de oameni normali. Inainte arata ca si cum ar fi trecut vandalii pe acolo. Spre surprinderea mea rasplata, ceruta a fost una mai mult simbolica. I-am multumit din tot sufletul. Puteti fi siguri ca daca are nevoie de ajutor o sa ma fac luntre si punte sa-l ajut.

De multe ori am avut ocazia sa stau si sa observ ce se intampla in jurul meu. Uneori suntem prea obositi sau satui ca sa-i ajutam pe cei  care ne cer ajutorul. Si totusi cand noi avem nevoie de ajutor nu  stim ce sa facem si ce sa promitem ca sa fim ajutati. Poate ca ar trebui doar sa nu mai fim asa obositi cand cineva ne cere ajutorul. Fiindca mai devreme sau mai tarziu o sa ajungem si noi in locul lor…

 Samaritan, good samaritan, luke 10:25-37, wounded man, injured man, reject, reject, rejects, rejected, rejecting, Rejection, rejections

 

Crestini, evrei, musulmani, budisti, copti… OAMENI


Cu toata nebunia unui nou inceput, nu am putut sa nu ma simt bulversat de nenorocirea din Japonia. Toata lumea ii lauda pe bietii oameni ca au reusit sa reconstruiasca tara dupa bombardamentele de la Hirosima si Nagasaky din 1945. Acum, asteapta un nou „Deus ex Machina” care sa refaca ce a distrus furia naturii. Parerile generale sunt fie de „Lasa ba ca se descurca ei, nu vezi ca au fost cei mai bogati din lume?” pana la rusinosul „Bine le-a facut. Lasa sa vada si ei ce greu e cand nu ai nimic” Pe mine modul asta de abordare a lucrurilor ma scoate din minti. Acum, vezi Doamne, toti se simt ingrijorati fiindca au aflat ca radiatiile nucleara nu aleg oamenii daca sunt japonezi, rusi sau congolezi si omoara in mod egal tot ce prind. Aha! deci pot sa ne omoare si pe noi. Ei, atunci e o problema fiindca suntem de acord sa se chinuie niste amarati de galbejiti cu ochii alungiti, dar daca ni se intampla si noua la fel atunci e bai mare!

Am avut ocazia sa asist pe viu la inundatii de nici a 10-a parte ca cele din Japonia si am vazut disperarea pe fetele oamenilor. Muncesti ani de zile si stu si ai tai ca sa ai un acoperis deasupra capului si in cteva momente totul dispare. Ce ar trebui sa facem? Simplu. Poate Dumnezeu de fapt nu a vrut sa-i pedepseasca pe japonezi, ci sa ne incerce pe noi sa vada daca astia 6 miliarde si ceva care suntem pe planeta putem sa ajutam cateva zeci de milioane care au pierdut tot. La fel puteam sa fim noi in locul lor. In fata nenorocirii,rasa, culoarea sau forma ochilor nu are nici o relevanta. Brusc realizam ca toti suntem la fel. Neajutorati. Si atunci trebuie sa punem mana si sa-i ajutam. Sa ne ajutam pe noi.

Sa va povestesc ceva. Un cuplu de americani au plecat cu o barca sa calatoreasca pe ocean. La un moment dat i-a prins furtuna si barca lor s-a tranformt in epava. Au plutit mai multe zile pe mare, fiind intre viata si moarte. Nu aveau apa si nici mancare. La un moment dat au vazut un vapor. Au strigat disperati si au facut semne ca sa fie salvati. Din vapor a venit o barca cu un echipaj de marinari si i-a dus la bord. Erau rusi. Pe vremea aceea rusii si americanii se aflau in razboi rece. Femeia a spus povestind intamplarea ” Nu ma interesa ce natie erau sau ce culoare aveau la piele. ERAU OAMENI CA SI NOI! Ne-au salvat viata!”

Poate inainte de culoarea pielii, religie sa nationalitate trebuie sa invatam sa fim OAMENI…