Ceea ce avem sau ceea ce suntem?


Mai zilele trecute am stat de vorba cu doi colegi. Unul dintre ei este pe cale sa-si termine casa, iar celalalt s-a mutat deja in noul sau apartament. Ore in sir fiecare a povestit cum a intampinat diverse greutati, de la procurarea unor materiale de buna calitate pana la tocmirea unor mesteri sau „maistori” care sa nu-si bata joc de ceea ce-si doreste clientul lor. Am stat si i-am ascultat fascinat si am realizat ca pentru cei mai multi dintre noi constructia unei case, sau achizitionarea uneia si renovarea acesteia reprezinta un nou inceput. In special dupa multi ani in care am stat in chirie sau cu parintii, „Casa noastra” reprezinta un fundament, o siguranta ca familia pe care o avem sau pe care tocmai am intemeiat-o va avea un loc al ei unde sa se dezvolte. Dupa posibilitati, fiecare isi aranjeaza casa sau apartamentul astfel incat sa-i placa, sa se simta „acasa”.

Am stat si m-am gandit cat de mult conteaza sa ai casa ta, pe care sa o ingrijesti si de care sa fii mandru. DAR!! ce se intampla atunci cand poate nu din vina ta, in cateva momente iti pierzi casa? Mai ai putere sa o iei de la inceput? Cunm te vei descurca atunci? Celor mai multi dintre noi, inclusiv mie ne e pur si simplu frica sa ne punem problema in felul asta. Cum sa ne pierdem casa, locul nostru, caminul nostru sfant? In 2006 am asistat la o inundatie undeva in Romania. Din fericire inundatia a fost de scurta durata si nu a creat mari probleme oamenilor. Dar nu pot sa va descriu ce teama era zugravita pe chipurile lor. Veneau, se uitau cum creste apa raului, se intorceau acasa, apoi reveneau din nou sa vada cat a crescut apa. Si apa tot crestea sicrestea… ii multumeam Domnului ca familia mea era departe de locruile acelea si nu era expusa pericolului de inundatie. Imi era rusine sa ma uit in ochii oamenilor acelora fiindca stiam ca spre deosebire de ei, eu aveam unde sa ma duc acasa si daca raul se revarsa. Si atunci i-am dat seama cat suntem de mici si neputrinciosi. Cand natura isi cere dreptul nu putem decat sa ne predam. Pe moment, bineinteles. Solidaritatea umana nu doar vorba goala. Dar e necesar sa ne ajunga cutitul la os ca sa o vedem cum functioneaza.

Cu multi ani in urma am avut bucuria sa discut cu un batran care in copilarie fusese deporta in Baragan. Omul se vazuse luat din casa sa impreuna cu familia in miez de noapte si aruncat intr-un vagon de vite spre o destinatie necunoscuta. Ma uitam la el si ii admiram linistea cu care imi povestea despre vremurile acelea. Pur si simplu pierdusera tot ce aveau si a trebuit sa o ia de la zero. Sa sape niste gropi in pamant pentru inceput. Ca sa locuiasca in ele. Si atunci am realizat ca nu conteaza ce ai, ci ce fel de om esti. Poti pierde totul, dar nu te pot infrange. Vei reconstrui totul din nou. Caracterul, demnitatea  nu sunt doar vorbe goale. Important este sa nu te lasi infrant. L-am admirat pe omul din fata mea. Nu traise degeaba, viata il incercase si el o luase de gat. Dupa multi ani s-a reintors pe pamantul unde se nascuse si isi refacuse viata. Dar nu toti au putut face asta. Unii au ramas acolo. Pentru totdeauna. Nu au mai avut puterea sa se intoarca acasa, sau nu si-au mai dorit asta. Am ramas cu sfatul batranului „Tinere, nu e important ce ai, important este ce fel de om esti. Asta nu poate sa-ti ia nimeni…”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s