Publicat de: antiqul | 4 Aprilie 2011

Juraminte si profesii


Ieri am revazut  filmul Avatar care a facut atata valva acum 2 ani. Nu-l mai vazusem de ceva vreme si am fost frapat de o replica din primele cadre ale filmului: „Nu exista un fost puscas marin. Poti sa iesi, dar nu iti pierzi atitudinea.” Pot sa spun ca mi-a mers direct in suflet replica asta. Cu ani in urma am depus si eu un juramant si chiar daca acum este luat in ras de multi, mi-am dat seama ca toata viata voi ramane legat de el. Cum ar fi de exemplu un medic care depune juramantul lui Hippocrate si la un moment dat nu mai profeseaza ca medic sa vada ca un om are nevoie de ajutor medical si sa nu incerce sa-l ajute. Sa stea pur si simplu si sa spuna „La naiba, eu nu mai sunt medic, nu ma intereseaza”. Sau un politist ori jandarm aflat in concediu sau in timpul liber care vede un om talharit pe strada si trece mai departe nepasator spunand „Lasa-l sa se descurce singur”. Din pacate exista si asa ceva. Mai rar, dar exista. Cu siguranta oamenii aia sau au lucrat o perioada prea scurta de timp in profesia respectiva, sau e ceva in neregula  cu ei. Fiindca cine a lucrat ani de zile in profesiile astea are o demnitate interioara si reflexele formate. Pur si simplu nu poti sa vezi ca un om are nevoie de ajutorul tau si sa treci nepasator pe langa el. Si aici ajung la urmatoarea intrebare. Poate cineva sa te dezlege de juramantul depus? Ma gandesc la juramintul liber consimtit nu la cel impus cu forta. Poti spune vreodata „Gata, de azi nu mai trebuie sa respect juramantul depus”? In mod normal nu. Cand eram copil imi placeau filmele de karata cu shaolin si ninja. Am primit o carte in care erau explicate codurile de onoare ale ninja. Acestia, o data ce primeau cele doua sabii, chiar daca erau decazuti din drepturi ramaneau ninja pana mureau. Erau obligati sa respecte legile si codul de onoare al ninja. Asta mi-a placut. E ceva pe care nu ti-l poate lua nimeni.

In ziua de azi demnitatea, cuvantul si onoarea sunt calitati pe care vrem sa le aiba ceilalti in relatia cu noi dar pe care le uitam prea usor cand vin vorba de respectarea lor. Minciuna sta cu regele la masa. Pacaleala, tzeapa si alte colege de-ale lor trec drept modele de urmat. Nesiguranta a devenit cuvantul de ordine. E absolut normal ca promisiunile sa fie incalcate. Oare de ce? Pana la urma ne furam singuri caciula. Fiecare se fereste de celalalt si incearca sa rezolve totul pe cont propriu ca sa nu iasa in paguba. Cuvantul dat a ajuns sa valoreze tot mai putin. Numai ca poti sa-ti bati joc de cuvantul dat o singura data. A doua oara nu te va mai crede nimeni. Ati auzit vreodata expresia „E un om fara cuvant”? Bine ca nu se referea la voi nu-i asa?

Anunțuri

Responses

  1. Incercam noi sa fim oameni de onoare, dar nu reusim cu totii, si nu mereu. Cati incercam oare? Destul de putini probabil. Ai dreptate, profesia nu iese din tine, mai ales in cazurile mentionate de tine.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: