Banii care fac lumea sa se invarta…

Uneori incerc sa-mi imaginez cum era lumea noastra inainte sa apara banii ca mijloc de plata. Monezile nu existau iar comertul se desfasura sub forma trocului. Bineinteles ca era dificil sa aproximezi valoarea diverselor bunuri, comertul era incet si anevoios si probabil de aceea au aparut banii. Probabil ca nici un alt obiect creat de mana omului nu a reusit sa-i scape de sub control asa cum au facut-o banii. Fiindca dupa  ce ma vazut in ultimii ani cand criza financiara a devenit cuvantul de ordine am relaizat ca intradevar banii fac lumea sa se invarta.

Copil fiind vedeam la televizor filme despre Marea Criza din anii 1929-1933 si ma gandeam ca asa ceva nu se mai poate repeta. Imi inchipuiam ca avansul dat de tehnologie va putea sa ne ajute sa nu mai repetam greselile din trecut. Acum dupa 3 ani de criza imi dau seama ca nu a fost nici o greseala. Pur si simplu banii s-au saturat sa ne serveasca si s-au revoltat la fel ca in filmele SF in care masinile au preluat controlul asupra oamenilor. Am urmarit tot felul de reportaje despre aparitia crizei financiare din 2008 dar nu prea am inteles mare lucru. Am ajuns insa la concluzia ca am fost tradati de propria noastra inventie, si asta se va mai intampla indiferent daca va fi peste 30-50 sau 100 de ani. In esenta criza a fost produsa de faptul ca toata lumea folosea banii pe care nu numai ca nu-i avea, dar nici macar nu existau. Platile cu cardul si creditele date complet aiurea au mers o vreme si tocmai cand credeam ca suntem pe val am constatat ca punga este de fapt goala si ca noi foloseam aerul din punga. Fiindca hartiile pe care le foloseam nu mai aveau acoperire. In aur. Da, aurul este esenta economiei. Lucrurile nu s-au schimbat deloc de acum 2000 de ani cand oamenii plateau cu aurul din punga pe care o aveau asupra lor. Expresia „Cat ma tine punga” este acum mai valabila decat oricand. Cum va puteti explica faptul ca exista mii de banci in lume dar falimentul unei banci de care eu personal nici nu am auzit pana la intrarea in criza si care detinea probabil sub 0.01 din totalul lichiditatilor existente la nivel global a reusit sa provoace o mega furtuna care a afectat absolut toate tarile de pe glob. Acum dupa 4 ani se aude vorbind despre iesirea din criza cu procente din alea infime de 0.001 la suta pe plus. Probabil fiindca cei care anunta asta isi dau seama cat de importanta este latura psihologica a unui avans cat de mic dupa mai multi ani de recesiune.

Personal am observat criza sub forma faptului ca absolut toate afacerile au constatat ca piata de desfacere s-a diminuat sau nu mai exista. Expresia intalnita tot mai des este „Nu mai are lumea bani”. Daca inainte se puteau face tot felul de mici invarteli si aranjamente fiindca oamenii nu se uitau la sumele cheltuite, acum lectia a fost invatata si fiecare incearca sa se chiverniseasca cum poate. Fiti linistiti, asta nu dureaza mult. Dupa ce piata isi va reveni, majoritatea vor continua sa arunce cu banii in stanga si in dreapta pe principiul ca daca acum au bani, la fel vor avea si maine, ceea ce arata ca oamenii au memorie scurta. Banii trebuie respectati. Nu adorati, in nici un caz divinizati. Doar respectati. Nu banii ne fac pe noi, noi ii facem pe ei. Dar nu trebuie sa ne batem joc. Fiindca atunci se razbuna si ne parasesc. Am avut ocazia sa cunosc oameni care au mostenit sau au produs sume impresionante de bani. Si apoi le-au pierdut la fel de usor. Pentru ca nu au stiut sa le aprecieze valoarea.

Imi aduc aminte de o povestire spusa de un cunoscut de-al meu. Plecase in Spania si reusise sa faca niste „invarteli” din care se umpluse de bani. Sau cel putin asa spunea el. Brusc toata lumea era a lui. Urmarea? Banii s-au dus la fel de repede cum au venit. Si dupa o vreme a venit inapoi in tara ca sa o ia de la zero. Si acum are impresia ca perioada cand a avut multi bani a fost doar un vis. Sau un cosmar? 

Haina care nu-l face pe om…

Ieri am avut ocazia sa vad un episcop in carne si oase dar mai ales in uniforma sa. Trebuie sa recunosc ca am ramas impresionat. Initial nu am stiut exact ce grad bisericesc are, episcop sau arhiepiscop, asa ca am intrat frumos pe „Goagal” si am cautat persoana. Era episcop. Omul se vedea ca nu fusese numit degeaba. Avea o tinuta demna dar blanda. Impunea respect. Enoriasii se ingramadeau in jurul sau ca sa intre fie si cateva momente sub privirea sa si sa schimbe cateva vorbe cu el. Am stat si m-am gandit: Cat de mult face haina pe om si cat omul sfinteste haina pe care o poarta? De-a lungul timpului am avu ocazia sa vad militari cu grade inalte la care abea le puteam numara stelele de pe umeri si decoratiile din piept si ma intrebam ce fel de oameni sunt. Cum obtinusera decoratiile acelea? Din cate calculam eu Al Doilea Razboi Mondial se terminase cam demult si nu vedeam ce fapte de arme ar fi savarsit ca sa primeasca decoratiile respective.

Intr-o zi am chemat impreuna cu un coleg la o adresa unde decedase o persoana. Acolo, surpriza, decedatul fusese general cu doua stele. Pe masa din sufragerie era cascheta cu fireturi, iar pe un scaun haina de general cu gradele pe ea. Am privit si bietul om. Era om ca toti oamenii, faptul ca era general in armata nu-l facea cu nimic deosebit. Un vecin a exclamat „Cand aparea unul din asta la unitate toti stateau smirna…”

Am citit undeva ca intr-un lagar de prizonieri de razboi, dupa ce i-au tuns pe toti periuta si le-au dat haine de lagar nu stiai care e sergent si care colonel. Pai cum? Sa inteleg ca daca le-a luat haina si tinichelele nu au ramas aceeasi bravi comandanti? Pai acum cu atat mai mult era cazul sa faca dovada ca nu au obtinut gradele degeaba. Sau poate tocmai asa le primisera. Mi-a placut filmul american  http://www.imdb.com/title/tt0272020/ „The Last Castle”. Stiu ca e american si e putin exagerat, dar Robert Redford a stiut sa intruchipeze un adevarat comandant. E greu sa te ridici la inaltimea hainei pe care o porti. Cu cat este mai importanta, cu atat toti ceilalti au asteptari mai mari de la tine. Unii nu reusesc sa faca fata presiunii si se complac in ideea ca „Trebuie sa respecti gradul nu omul”. Personal mi se pare o tampenie, dar pe asta este construit intregul esafodaj atat in armata cat si in viata religioasa, universitati, spitale etc.

Ca sa revin la episcopul pe care l-am vazut. Omul inspira incredere si in acelasi timp se vedea ca nu ii displace sa vorbeasca cu enoriasii. Haideti sa va spun despre cine e vorba. E Sfintia Sa Bocskei Laszlo, episcopul de Oradea. Nu am participat la slujba, dar cu prima ocazie cand il mai intalnesc o sa ma duc, chiar daca se vorbeste in maghiara sau germana. Nu limba in care se vorbeste conteaza, ci mesajul.

Si totusi, face haina pe om, sau omul sfinteste haina? Depinde. Unii oameni sfintesc haina pe care o poarta, altii o fac de ocara. Unii reusesc sa se ridice la inaltimea hainelor purtate, altii isi inalta hainele prin comportamentul lor. Nu e o regula. Imi aduc aminte de o povestire dintr-un lagar de prizonieri japonezi dupa terminarea razboiului. Acolo era un gardian care se purta salbatic cu detinutii, asa ca intr-o zi la ofiterul de serviciu al lagarului se prezinta un detinut japonez care ii lasa un pachet, saluta si pleaca. Ofiterul s-a uitat in pachet si a vazut cu groaza ca era capul taiat al gardianului pe care-l urau detinutii. Imediat au fost stransi toti detinutii si comandantul lagaruli i-a cerut ofiterului sa-l identifice pe cel care a adus pachetul. Detinutii erau imbracati la fel, mici de statura si cu ochii oblici,asa ca ofiterul s-a uitat cat a putut el de bine dar nu a reusit sa identifice detinutul cu pricina…