Publicat de: antiqul | 6 Mai 2011

Cine nu-i gata, il iau cu lopata…


Ieri l-am revazut pe Pufa. Ne-am salutat si am schimbat cateva impresii. Pufa e un barbat cam la 40 de ani. De fapt, nu-l chema Pufa, dar nu mai stiu cum il cheama. In anii copilariei mele porecla lui era Pufa. Era smecher. Si era mai mare ca mine cu citiva ani. Eu eram prin clasa a 5-a iar Pufa era in a 10-a. La un moment dat m-am gandit ca numele lui si reputatia de dur in zona noastra de blocuri era de ajuns ca sa-mi asigure protectia. Asa ca de cate ori aveam probleme cu baieti mai mari sau mai smecheri, ii amenintam „Lasa ca vine Pufa si vezi tu atunci.” Numai ca era o mica problema. Pufa nici nu stia ca exist pe vremea aceea. Asa ca daca ar fi trebuit sa fac dovada as fi muscat-o urat de tot. Numai ca niciodata n-a fost nevoie. Simpla pronuntare a poreclei sale ciudate era de ajuns sa inspaimante inamicul. Anii au trecut si Pufa s-a mutat din zona noastra. Cand ne mai intalneam intamplator, nu ma puteam abtine sa nu rad. Oare a stiut el de cate ori a fost aparatorul meu?

Ma mai intalnesc uneori si cu alti fosti vecini alaturi de care am copilarit. Multi din ei au la randul lor copii. Dar eu nu pot sa ma uit la ei decat ca la copii de alta data. Pe unii nu i-am mai vazut de 10-15 ani, dar imi amintesc foarte bine momentele cand ne jucam impreuna. Am avut norocul sa cresc la bloc unde eram foarte multi copii. Ne imparteam in gasti. „Aia din fata”, „aia din spate”, „aia de la teren” etc. Ne jucam fotbal, scunsa, prinsa, fete-flori-filme, douasuna, kems, saispe, trageam cu tuburi si cornete de murdaream toata zona cu bucati de hartie pe jos de la cornete. Ne certam, ne bateam, ne impacam, ne placea de aceleasi fete care erau vecinele noastre, surorile, verisoarele, ne dadeam iarna pe gheata si vara jucam fotbal pana spargeam mingea, geamurile vecinilor sau a scolilor unde se desfasura meciul. Jucam fotbal pe pariu, suc, sau mai tarziu pe bere. Ne bateam cu gastile din zonele vecine apoi ne impacam. Cand vroiam sa iesim la joaca si nu aveam minge mergeam acasa la prietenii care aveau mingi si ne rugam cu cerul si cu pamantul de parintii lor sa-i lasa la joaca. De cele mai multe ori reuseam. Seara tarziu venea sora-mea sa ma cheme acasa de la fotbal si eu nu o bagam in seama. Normal, eram doar portarul echipei, nu? Sora-mea pleca plangand acasa si dupa circa 10 minute aparea maica-mea care avea o putere de convingere cu mult mai mare care includea linguri de lemn peste dosul subsemnatului si interzicerea iesirii la joaca pe o anumita perioada de timp. Mai ales ca se adauga si nota de 3 de la matematica, 4 la fizica si un 5 chinuit la chimie.

Eram fericiti, nu ne interesa ca nu aveam telefon acasa, vorbeam de la telefoanele publice din oras, televizorul era optional, telefonele mobile existau doar in vise, computerele erau doar la NASA. Lasam flori la usa fetelor de care ne placea fiindca nu aveam curajul sa le dam florile in mana. Completam oracole si ne uitam ce completasera colegii si prietenii nostrii. Ieseam la cinema cu gasca si dupa aia comentam zile in sir filmele de kung-fu sau „Urmarire la Amsterdam”. Ne bucuram de orice lucru marunt. Traiam. Respiram aerul rece de iarna, ne bateam cu bulgari, faceam cazemate de zapada pe care le atacam si le cuceream cu randul.

Asta a fost. Acum nu e asa. Acum am cont pe Facebook, Hi5 si alte retele din astea. Tot e bine. Mi-am regasit multi dintre fostii prieteni din copilarie. Dar nu pot sa nu ma gandesc ca nu as fi avut ce cauta daca nu as fi jucat Prinsa, Scunsa, Tarile si mai ales TARA, TARA VREM OSTASI!!!

Anunțuri

Responses

  1. am trăit acolo, cu tine, prin modul minunat în care ai descris. am fost un copil care-a crescut la bloc, erau mulţi copii, dar eu nu mă jucam. şi-i invidiam pe cei care erau gaşcă, dar nu eram făcută pentru joacă, îmi plăcea doar să citesc. cred că am crescut doar cu o aripă, de vreme ce nu m-am jucat. ei, pot supravieţui, dar cred că a mai bine cu 2 aripi… eşti normal, adică… 🙂 (de unde deducem că aş fi anormală? desigur, de ce să ne mai ascundem!?)

    • Stai linistita ca si eu am avut o perioada de vreo 2 ani cand am fost un singuratic. Dupa aceea mi-a fost tare greu sa ma apropii din nou de prieteni. Din fericire m-au acceptat din nou

  2. Superba postare


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: