Murphy ăsta chiar a existat ?

Initial am vrut ca titlul sa fie „Daca e sa fie va fi, iar daca e sa nu fie, nu va fi, chiar daca stai in cap!”. Daca pana acum n-ati inteles nimic, e vorba de legea fatalitatii sau celebrele Legi ale lui Murphy.

Intotdeauna am fost o persoana care s-a implicat maxim in ceea ce am dorit sa realizez.  Niciodata nu am putut sa stau pur si simplu si sa astept ca lucrurile sa mearga de la sine si sa se rezolve fara ca eu sa am macar o minima contributie. Acum cativa ani am cunoscut o fata care spunea „Lasa ca nu o sa murim de foame, are grija Domnul de noi.” De fiecare data am avut contraziceri pe tema asta. Eu sustineam sus si tare ca trebuie sa te zbati, sa lupti ca sa realizezi ce doresti. Ei bine, dupa multa vreme am realizat ca s-ar putea sa nu am dreptate.

De foarte multe ori avem impresia ca stim ce e bine pentru noi, indiferent ca e vorba de o relatie de dragoste cu o anumita persoana ,de un job anume sau de o excursie. Ne zbatem, ne dam peste cap ca acel ceva sa se realizeze, iar apoi avem surpriza sa constatam nu numai ca nu era ceea ce ne doream, dar am ajuns din nou in locul de unde am plecat. Uneori, doar uneori, trebuie pur si simplu sa stam pe loc si ceea ce ne dorim ne va cadea pur si simplu in brate. Este ca un bumerang pe care il arunci si apoi revine la tine. In nici un caz sa nu alergi in directia in care ai aruncat bumerangul, nu-l vei prinde decat in locul de unde ai plecat. Interesant este ca de multe ori am avut impulsul sa stau si sa astept ca lucrurile sa se intample, dar am alungat acest gand si m-am implicat maxim. Bineinteles ca nu am reusit decat sa imi irosesc timpul si energia, fiindca rezultatul ma astepta la locul de unde pornisem.

Daca ati ametit de la atatea elucubratii, o sa va povestesc o intamplare adevarata care mi s-a intamplat mie, sau unui prieten de-al meu nu conteaza. Personajul nostru lucra la o mare companie si avea o saptamana liber duminica, iar in cealalta saptamana lucra inclusiv duminica. Se despartise de curand de prietena lui, iar cand a incercat sa o invite la o iesire la plaja si ea a acceptat, a fost in al noualea cer. Era ultima duminica din august si pentru el parea sansa ideala pentru impacare. Sambata dupăamiaza cand trebuia sa incheie saptamana de lucru a fost anuntat ca a doua zi trebuia sa vina din nou la munca pentru a inlocui un coleg „bolnav”. Acesta disperat, a refuzat categoric si cand a fost pus in situatia de a fi concediat, a invocat ca scuza faptul ca avea bilet de tren pentru o statiune balneara si nu mai poate primi banii inapoi pe bilet. Seful companiei, un om rau si cainos i-a pus in vedere ca daca luni nu se prezinta cu biletul care sa dovedeasca cele spuse va fi dat afara. Tanarul nostru a luat legatura cu un prieten, acesta i-a procurat biletul la pret redus, s-a dus in gara si a convins un „nas” sa-i composteze biletul moca. Duminica a iesit cu fosta prietena la plaja, s-au impacat si dupa 4 luni ea l-a anuntat nu numai ca-l paraseste din nou, dar ca s-a hotarat sa-si schimbe religia si sa devina sotie de pastor penticostal. Intre timp eroul nostru isi gasise un alt job. Haios a fost ca luni dimineata s-a prezentat ajutorul sefului la el ca sa-i verifice biletul de tren. La vederea pretului biletului, imbecilul de ajutor a exclamat „Cum naiba, anul trecut am fost si eu acolo si biletul era mai scump?!?” Nu stia ca biletul era cumparat cu reducere 50% pentru studenti 😉

Imagini net cu Plaje Poze Litorale Artistice

Nu radeti de cei care plang…

Acum cateva saptamani am urmarit meciul de fotbal din Supercupa Romaniei dintre echipele Steaua si Dinamo. Personal nu am tinut niciodata cu Dinamo, cu exceptia momentelor cand juca in cupele europene si intalnea formatii straine. Asa cum probabil stiti, Steaua a castigat Supercupa, motiv pentru care stelistii au petrecut toata noaptea. Unul din jucatorii dinamovisti, si anume Torje, a facut tot posibilul pentru a castiga meciul, marcand chiar si un gol. La final, dezamagit de infrangere a plans ca un copil in timp ce antrenorul Andone incerca sa-l linisteasca. L-am vazut pe Torje plangand si am inteles cat de mult si-a dorit sa castige meciul si cat de dezamagit era. Jucatorii stelisti s-au comportat apoi ca niste animale fara suflet si au cantat la petrecere un refren inventat ad-hoc care suna cam asa „Plange Torje, plangeee…”

Cat de nesimtit poti fi ca sa razi de lacrimile unui om pe care l-ai invins? In fond si la urma urmei e colegul lor si ar fi putut sa-l imbarbateze dupa meci. Asa e jocul, unii trebuie sa castige, iar altii sa piarda. E normal. A, uitasem, la noi nu mai e nimic normal, nici macar in jocul de fotbal.

Candva, undeva, am citit pe un perete „Nu radeti de cei care plang, maine poate veti fi si voi ca ei…” Hm, interesanta idee…