Publicat de: antiqul | 23 Septembrie 2011

Castigati bani adevarati, gratis…


Prolog

” Il stii pe negru` ala olog de-un picior, a lu` batranu` Bradish? Ei bine, si-a injghebat o banca zicand ca cine pune un dolar primeste patru la sfarsitul anului. Toti negrii s-au prins, da` n-aveau cine stie ce capital. Numai eu aveam ceva mai multi bani, asa ca i-am cerut sa-mi dea o dobanda mai mare; daca nu, deschid si eu o banca. Negrul ala a zis ca doua banci e prea mult si ca daca as primi sa-i dau cinci dolari, o sa-mi plateasca trei`s`cinci la sfarsitul anului. Am primit, socotind ca trei`s`cinci de dolari sunt un capital numai bun de facut afaceri. Dar a doua zi negru` cun un picior mi-a zis ca banca a dat faliment. Asa ca nimeni n-a vazut vreun ban…” Mark Twain „Aventurile lui Huckleberry Finn”

  Mi-am amintit de cartea asta citita in adolescenta fiindca in ultima vreme oriunde as cauta dau numai preste negrii de-astia fara un picior care imi propun tot felul de afaceri tentante, in care e suficient numai sa dai un ochi peste ele si vin banii gramada. Conform anunturilor care-mi umplu paginile de net, fara nici un fel de pregatire(facultati, masterate, MBA-uri etc) pot sa castig sume consistente, de ordinul miilor de euro lunar, astfel incat nu va mai trebui sa ma deplasez zilnic la locul de munca si nici nu voi mai avea de-a face cu chestii plictisitoare, cum ar fi rapoarte, sedinte sau bilanturi zilnice, saptamanale, lunare, trimestriale, semestriale, anuale, etc.

Din imaginea de pe ecran imi zambeste languros „Maria, o vanzatoare” care luna trecuta a castigat cateva mii de euro pe piata de tranzactii actiuni. Maria seamana in mod izbitor cu o actrita din filmele porno soft, dar probabil ca nu e numai o iluzie. Dupa ea sosesc si ceilalti, Dan, Alin, Oana, Diana, care sunt oameni simpli, muncitori, pensionari, casnice, dar care au reusit sa castige sume consistente in euro, sunt frumosi de pica manca-i-ar mama si zambesc asa de languros, ca abea astept sa ma apuc de tranzactii on line. Dar eu sunt om batran, si din pacate am inca memoria buna si imi aduc aminte cum stateam cu gura cascata in anii 91-92 cand spuneau prietenii si cunoscutii „Mi-a zis cineva ca statea la rand la Caritas si in fata lui era  o baba care a luat o plasa de bani!!! Hai sa punem si noi la Caritas”. „Florin Piersic a luat un sac de bani de la Caritas, ha sa depunem si noi ca sa luam de 8 ori suma!!” Peste numai 10 ani, imi placea mult o reclama la televizor care avea o muzica linistitoare si spunea „Dormiti linistiti, FNI vegheaza…”

Totusi, fiindca domnisoara Maria imi zambea atat de frumos, mi-am luat inima in dinti si am cautat pe „Goagal” despre alti investitori fericiti si zambareti. Ce sa vezi?!? Investitori erau, numai ca nu zambeau, ba dimpotriva isi dadeau cu pumnii in cap fiindca investisera toate economiile lor pe urcarea monedei nationale din Burundi (oare pe unde o fi si asta?) si ca un facut, moneda din Burundi se incapatanase sa scada… Au incercat sa ia legatura cu domnii draguti de la sediul firmei, dar sediul era undeva prin Calea Lactee, via constelatia Ai Luat Tzeapa, cu sediu in off -shore (ce frumos suna da nu stiu ce-nseamna) din Insulele lu` Papura Voda. Culmea, nu gaseam nici un cetatean care sa afirme sus si tare ca devenise milionar in euro si nu mai ducea grija zilei de maine. Probabil era o scapare a celor care controlau afacerea sa posteze si ei pe forumuri ca sunt bogati si fericiti, sau pur si simplu nu-i interesa.

Si totusi, am gasit un anunt care nu te inducea in eroare, ba chiar era dezarmant de sincer… Suna cam asa „Uau… tranzactionez monedele unor tari de care nici nu am auzit!!!” Pai asta e si realitatea, numai ca mondele alea de care nu ai auzit o sa-ti ia si ultima farama de bani din cont/ portofel/buzunar.

Asa ca dragii mei, daca ati citit pana aici si ati renuntat la castiguri iluzorii din pietele de capital, petrol, aur , diamante si coarne de molusca, ma bucur sa va spun ca tocmai sunteti castigatorii banilor pe care-i aveti in buzunar sau in conturi si pe care sper ca-i veti cheltui cu cap, astfel incat sa va aduca o bucurie in organism si nu pe investitii in bancile Fetei Morgana…

Epilog

Cu ceva vreme in urma am dat in boala pariurilor sportive. Diversi prieteni si colegi m-au invatat cum sa-mi pierd banii si sa-mi maresc adrenalina pana aproape de infarct. Ponturile despre meciurile „sigure” curgeau una dupa alta. Intr-o buna zi, doi colegi navalira agitati in birou. „Avem un pont sigur la pariuri, deja am pariat pe meciul ala fiecare cate 2 milioae de lei. Sigur castigam!!” Meciul cu pricina era unul din divizia a doua a campionatului polonez de fotbal intre doua echipe de care nu auzisem in viata mea. Meciul incepuse si la pauza echipa care trebuia sa piarda conform pariului facut de colegii mei, conducea deja cu 4-0. Asa ca daca vreti sa va apucati de pariuri sportive, mai bine mergeti la o terasa, mancati o ceafa la gratar cu cartofi prajiti, beti vreo 2 beri si daca vreti adrenalina faceti bungee-jumping. O sa fiti mai castigati 🙂

Anunțuri

Responses

  1. sau paint-ball sau kangoo jumps sau parcul de aventuri… da, acolo adrenalina e maximă şi nu eşti nefericit că preferaţii îţi mănâncă banii… ştii sigur că te-ai distrat bine! 🙂

    • totul pentru adrenalina!!! 🙂

  2. Bunicul imi spunea ca fara munca nu se poate. Insa… Munca se considera si sa-ti macini creierii in cautarea unei ideei năstruşnice care sa-ti aduca ceva bănuţi. „Totul e pe net” 🙂

    • pana la urma netul, computerele si restul nu sunt decat rezultatul unor idei nastrusnice 🙂

  3. Astora le-as face un virament consistent in moneda Botswannei.

    • Da, da, bună idee, dar poate o să le placă şi o să mai vrea 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: