Publicat de: antiqul | 15 Octombrie 2011

De ce avem doua urechi si o singura gura ?


Prolog

Unul dintre profesorii de la facultate mi-a lamurit intr-o zi sensul si originea expresiei „Daca taceai, filozof ramaneai!”, pe care am auzit-o de mai multe ori, fiind incapabil sa-i prind intelesul. Se pare ca in vremurile de demult, curtile regilor si ale imparatilor erau pline de oameni care pierdeau vremea pe acolo, cu sau fara rost (de fapt si in zilele noastre se intampla la fel). Filozofii de la curtile regale aratau cam ca si oamenii strazii din zilele noastre, dar aveau avantajul ca traiul zilnic, respectiv mancarea, bautura si un loc de dormit erau pe gratis in masa de lingusitori ai curtii. Cu timpul, vazand ca se poate, multi oameni fara capatai se aciuiau pe langa curtile nobililor spunand despre ei insusi ca sunt filozofi. Asta nu era prea greu de facut, dar unii dintre ei, voit sau nevoiti, ajungeau sa tina cate un discurs filozofic, in fata celorlalti, si dupa aceea erau izgoniti cu pietre sau chiar mai rau, fiindca adevaratii filozofi depistau ca oratorul era doar un biet escroc care, daca tacea, filozof ar fi ramas…

  Zilele trecute am asistat la o discutie intre doi colegi de lucru. Se contraziceau pe un subiect minor, dar ambii doreau ca celalalt sa recunoasca faptul ca greseste. Pana la urma totul a degenerat intr-o cearta la care a trebuit sa intervina ceilalti colegi pentru a-i linisti pe cei doi. Stateam, ii priveam si ma gandeam cat de mult ne consuma propriul ego pe fiecare. Desi incerc sa evit astfel de discutii contradictorii fara rost, de multe ori ma las purtat de ele pur si simplu pentru a-i arata celuilalt ca am dreptate. Sau mai bine zis, totul se reduce la axioma „ TU ESTI PROST SI EU SUNT DESTEPT, TREBUIE SA RECUNOSTI ASTA !!!„. Cum nimeni de obicei nu vrea sa se recunoasca invins intr-o discutie oarecare, totul poatre degenera in certuri serioase si chiar in violente. Asta fiindca fiecare vrea sa i se recunoasca valoarea, dar in acelasi timp sa-si zdrobeasca interlocutorul. Bunica mea avea o vorba, atunci cand ma certam cu sora-mea in copilarie. „Cel mai destept cedeaza, numai prostii insista in certuri fara rost.” Intrucat vroiam sa fiu „destept”, o anuntam pe sora-mea ca am cedat, deci ea e „proasta”, urma bineinteles o alta cearta pe tema „Cine a cedat primul, deci e mai destept?” Asta se sfarsea de obicei cu niste linguri de lemn aplicate  pe spinare de catre bunica-mea.

Dupa cativa ani, la facultate am cazut din nou in capcana contrazicerilor fara rost. La seminariile de Drept penal, profesorul dorea ca studentii sa participe activ la discutii. Pana la urma s-a ajuns la adevarate certuri intre studenti, in care unii gaseau raspunsurile bune la problemele ridicate de profesor, iar ceilalti greseau, deci erau tratati drept „prosti”. Spre rusinea mea, desi invatam destul de bine la drept penal, aveam obiceiul sa particip la toate seminariile, chiar si la cele la care nu trebuia sa fiu prezent si sa-mi „distrug” colegii care incercau sa-si spuna parerea care nu coincidea cu a mea. Intrucat de multe ori le explicam in fata ca sunt incompetenti, unii colegi au inceput sa ma evite si chiar o colega mi-a spus intre patru ochi ca ma uraste si ca nu vrea sa mai aiba de-a face cu mine. Brusc am realizat ca sarisem calul si devenisem un monstru. Incetul cu incetul am schimbat foaia si am inceput sa imi laud colegii in sala de seminarii si sa-i incurajez, iar rezultatul a fost peste asteptari. Ca si copii care iti scot limba cand ii tragi de urechi, dar cedeaza cand le oferi o prajitura, am reusit sa intru din nou in gratiile lor.

Dar ce legatura au toate astea cu titlul postului? Simplu. Am invatat ca e necesar sa asculti cel putin de doua ori mai mult decat sa vorbesti, iar atunci cand vorbesti, vei avea sansa sa fii ascultat. Cand te afli intr-un grup de oameni asculta-i. Vei afla infinit mai multe lucruri interesante si utile decat daca vei face pe cocosul si le vei da lectii tuturor. Lasa-i sa vorbeasca si vei putea trage multe foloase din lucrurile auzite. In fond si la urma urmei, de aceea avem doua urechi si o singura gura…

Epilog

Psihologul Abraham Maslow a descoperit ca nevoia de stima, bazata pe recunoasterea venita de la ceilalti indivizi este pe locul patru, dupa nevoile de hrana, siguranta personala si a familiei si cea de apartenenta la un grup. Problema e ca in zilele noastre, ca si acum doua mii de ani, oamenii sunt capabili sa-si ucida semenii daca nevoia de stima nu este respectata…

Anunțuri

Responses

  1. profund, ca întotdeauna.
    adevărul este că m-ai amuzat până la lacrimi cu lingura bunicii care-ţi mângâia pielea. şi da, nu-mi vine să cred că te puteai certa cu colegii sau proful cum că ai dreptate; cine are dreptate şi şi-o apără este puternic în ochii mei, pentru că eu şi dacă am dreptate mă las în voia sorţii… dar cum apărai tu părerile proprii de-i făceai pe oameni să nu te sufere? asta chiar mi se pare de proporţii… 🙂
    în legătură cu două urechi de ascultat şi doar o gură pentru vorbit… când eşti sangvin, ca mine, oamenii aşteaptă de la tine să ai 99999 de guri şi să le acoperi toată tăcerea pe care-o provoacă ei cu timidităţile lor. şi e epuizant. de aceea îmi place să-mi amintesc de urechi şi, când mi se dă posibilitatea să ascult, sunt recunoscătoare acelor persoane, că mă scot din cotidianul vorbirii..

  2. Foarte bun postul! 🙂

    • Mulţumesc Bianca, aprecierile unei colege mă bucură mult 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: