Constanţa

Prolog (undeva în Ardeal)

Copilul veni acasă de la şcoală şi îl întrebă pe bunicul său ce înseamnă expresia „Constanţa puterilor în stat”? Bunicul se scărpină după ureche şi îl lămuri pe nepotul său „Măi pruncule, constanţa înseamnă că dacă azi aşa şi mâine tot aşa, în nici un caz azi aşa şi mâine aşa…” Copilul plecă la joacă ferm convins că bunicul său iar a găsit sticla de pălincă din cămară…

Constanţa este una din trăsăturile cele mai apreciate în societate. În ceea ce priveşte comunitatea bloggerilor, constanţa face diferenţa dintre blogerii serioşi şi cei care speră să obţină prin orice mijloace un trafic cât mai mare, dar apoi se sting la fel ca şi cometele care strălucesc pe cerul nopţii. Un blogger care vrea să fie apreciat trebuie să aibă un pseudonim sub care să posteze şi sub care să fie cunoscut şi recunoscut de ceilalţi bloggeri. Asta înseamnă automat şi responsabilizarea bloggerului respectiv, fiindcă renumele se câştigă greu şi se pierde uşor. Nu încercaţi să dobândiţi popularitate înjurând alţi colegi bloggeri fiindcă veţi pierde enorm la capitolul credibilitate şi nu veţi reuşi să vă recâştigaţi capitalul de imagine pierdut.

În ce priveşte designul blogului, prefer bloggerii care rămân fideli unui anume design. Dacă aleg să-l schimbe, e bine să o facă rar şi cu folos. Vreau să ştiu că în momentul în care intru pe pagina respectivului, cunosc unde să caut informaţia, mă simt în largul meu şi nu încep să caut prin noul design al paginii până regăsesc ceea ce căutam.

În decursul aventurilor mele prin blogging am observat că este bine ca fiecare blogger să aibă o semnătură proprie prin care să iasă din masa de peste 60.000 de bloguri din blogosfera românească. Prin semnătură înţeleg acea particularitate a postărilor care să fie proprie doar acelui blogger şi de preferinţă să fie greu de copiat.  Personal am oscilat la început asupra unei semnături, până am hotărât să scriu toate posturile cu cele două capitole „Prolog” şi „Epilog”. Dacă vreţi să ştiţi, cel mai greu îmi este să scriu prologul, subiectul şi apoi epilogul se scriu aproape singure.

Subiectele tratate pot fi oricât de diverse, important e să menţină o anumită linie. De exemplu vreau să ştiu că în blogurile pe care le citesc constant nu găsesc poze porno, înjurături sau alte aberaţii de acelaşi gen. Apreciez foarte mult bunul simţ şi dacă e şi puţin umor, cu atât mai bine.

La un moment dat am avut surpriza plăcută ca şi alţi bloggeri să abordeze aceleaşi subiecte pe care le folosesc şi eu. Este absolut normal. Important e că fiecare a descris o altă faţetă a subiectului respectiv şi de multe ori postările se completează între ele deşi iniţial bloggerii nu au discutat asupra subiectelor abordate.

Dacă veţi rămâne constanţi în postările voastre o să vedeţi că încetul cu încetul şi traficul pe blogul vostru va creşte. Şi în fond de aici pleacă totul.

Epilog

Cu mai mulţi ani în urmă am avut un vecin căruia îi plăcea să bea. Avea obiceiul să circule mult cu bicicleta şi când venea acasă cât de cât treaz reuşea să urce bicicleta până la etajul I unde locuia. Dacă alcoolul îl biruia, după câteva trepte vecinul se prăbuşea cu tot cu bicicletă pe scări. Zgomotul aurzitor care urma era cea mai clară dovadă că vecinul nostru depăşise cu mult limita de saturaţie etilică în organism…

Vicii şi pasiuni

Prolog

Bărbatul intră aproape în fugă în localul plin de fum şi se grăbi spre separeul unde se găseau aparatele de joc. Scoase o hârtie de 100 de lei şi îl rugă pe băiatul care se ocupa de aparate să-i alimenteze contul. Începu să joace ca un posedat. În viaţa de zi cu zi era profesor la facultate, dar îşi petrecea multe nopţi jucând la „păcănele” prin tot felul de baruri de cartier. La început jucase la cazinou, dar acolo risca să dea nas în nas cu studenţii săi şi asta însemna suspendarea de la facultate. La „păcănele” însă, nu putea să renunţe. De aceea rămăsese singur, fiindcă soţia sa se săturase să-l caute noaptea prin birturile cu aparate de jocuri mecanice.

Dacă pasiunile sunt admise şi chiar recomandate în societatea noastră, în schimb toată lumea blamează viciile. Fiecare are cel puţin câte o pasiune. Unul e mare pescar, altul vânător, filatelist, şahist sau alte preocupări care îi stăpânesc mintea. Pe acestea le lăudăm, sunt ok şi sunt luate ca exemple demne de urmat. Pasiunile care trec graniţa stabilită de societate sunt taxate ca vicii.Pasiunea pentru alcool şi ţigări sunt cele mai cunoscut dintre ele. Dacă în cazul fumătorilor accepţiunea generală e că „Fac ce vor cu sănătatea lor!”, alcoolicii sunt blamaţi pe bună dreptate fiindcă distrug sănătatea celor din jur prin scandaluri, bătăi şi agresivitate crescută. Jocurile de noroc cuprind o varietate nesfârşită de modalităţi prin care jucătorii speră în secret că va da lovitura şi se va îmbogăţi peste noapte. Cum „lovitura” nu apare, jucătorii continuă să joace pentru adrenalina care pune stăpânire pe ei în timpul jocului. De la pariurile portive, cazinouri, curse de cai sau câini şi până la aparatele mecanice cunoscute ca şi „păcănele”, ca să nu mai vorbim de ruletă, ajung să le stăpânească zilele şi nopţile.

Fiecare dintre noi vrea să lase impresia unui om educat, bine crescut, dar asta e doar o mască. Purtăm maştile mereu cu noi. Frica de a fi pedepsiţi ne face să ne reprimăm instinctele considerate urâte. De fapt ne place să spargem obiecte mai mult decât să le construim. Am vrea să încercăm măcar o dată plăcerile interzise: droguri, beţii crunte, să spargem şi să distrugem obiectele din jur. În copilărie adunam borcane cu gaşca mea de prieteni. Ca să le ducem la centrul de colectare? În nici un caz. Le urcam pe stâlpii de tensiune şi le spărgeam cu pietre. Eram cei mai fericiţi. Setea de adrenalină îşi spunea cuvântul.

În fiecare zi ne luptăm cu noi înşine să nu dăm frâu liber viciilor care ne ispitesc. Uneori o luăm razna şi nu ne mai pasă de nimic. Ne satisafacem poftele ascunse. Şi ne promitem nouă înşine că e pentru ultima oară când facem aşa ceva. Şi credem ce spunem. Până data viitoare.

Epilog

Era minutul 91 al partidei de fotbal şi scorul rămânea 0-0. Bărbatul luă biletul pe care pariase şi îl rupse nervos, apoi îl aruncă la gunoi. Pierduse o sumă zdravănă pentru un singur gol care se încăpăţânase să nu apară. Stinse televizorul şi se culcă. A doua zi dimineaţa arucă găleata de gunoi la tomberon şi asculta morocănos ştirile la radio. Brusc, începu să tremure ca un apucat. Câştigase!! Golul mult aşteptat venise în minutul 93!! Ieşi în fugă afară. Oamenii din cartier care plecau spre servici clătinau cu milă din cap când îl vedeau pe vecinul lor, consultantul de asigurări, cum căuta frenetic prin tomberonul de gunoi… ce face criza asta din om 😉