Lecţia de marketing


Prolog

Nea Mihai îi dădu 10 lei băiatului său cel mare, Florin şi-l expedie la butic să-i cumpere un pachet de Carpaţi fără filtru. Florin protestă fiindcă trebuia să meargă la meci cu băieţii din cartier, dar tat-su îi explică un dos de palmă după ceafă ca să-l stimuleze la cumpărături. Florin ieşi nervos din casă şi o găsi pe soră-sa Ramona care se juca cu fetele de-a parada modei în spatele blocului. O luă deoparte, îi dădu 8 lei şi o trimise la butic să cumpere ţigări pentru tatăl lor. Ramona se gândi puţin cum să scape de corvoadă şi o lămuri pe sora lor mai mică Cristina care avea numai 4 ani să meargă la butic după ţigările cu pricina. Cu ocazia asta îi dădu 6 lei pentru ţigări. Cristina îl luă de mânuţă pe Nicuşor care avea 2 ani şi împreună au mers la butic. Acolo s-au aşezat cuminţi la coadă aşteptând să ajungă la rând. Din nefericire, toţi cei care veneau la butic îi dădeau la o parte pe cei doi copilaşi, astfel că după vreo oră ei încă nu ajunseră la rând. Când nea Mihai nervos că nu avea ţigări, se repezi până la butic să vadă ce se întâmplă, dădu cu ochii de cele două mogâldeţe care stăteau cuminţi la coadă, aşteptând să le vină şi lor rândul…

Pe vremea când supermarketurile şi buticurile existau doar în filmele capitaliste, bunicuţa mea mă trimitea la piaţă pentru a cumpăra cele necesare, ca morcovi, cartofi, ceapă etc. Pentru asta primeam o listă cu cele trebuincioase şi mi se aloca un mic buget pentru achiziţionarea tuturor legumelor şi fructelor din listă. Aşadar, când apăream în piaţă, o mogâldeaţă de 9-10 ani, toţi vânzătorii îşi frecau mâinile de bucurie „Iar a venit fraieru’ ăla mic, lasă că-l aranjăm noi.” Drept urmare, îmi cereau preţuri nesimţite, mă furau la cântar, aşa că mă întorceam la bunica mea cu plasa pe jumătate goală şi fără un leu în buzunar. Acasă mă aştepta porţia de văicăreli de genul „Nu pot să am încredere în tine! Te fraieresc toţi ăia din piaţă! Acum eşti mare, credeam că o să-mi fii de ajutor!!” Parcă mă şi văd cu lacrimile curgând şiroaie pe obrăjorii mei rumeni, de ciudă că nu pot fi şi eu bărbat adevărat. Toate astea până într-o zi când sătul de veşnica fraiereală, am cerut ca pe lista cu cumpărăturile să fie scris şi preţul aproximativ al tuturor produselor din listă, preţ care rămânea bătut în cuie. Brusc, din fraierul pieţarilor m-am transformat într-un mic monstru care se târguia cu toţi pieţarii. La început îi întrebam timid de preţul produsului, apoi scoteam lista şi strigăm la ei cu vocea mea de cocoşel: „Nu-i adevărat, nu costă atâta, uite bunica mi-a spus că trebuie să coste maxim atât! Mai mult nu-ţi dau!!! Ce, astea-s roşii frumoase?!? Mie îmi trebuie FRUMOASE!!” La început se distrau pe seama listei mele, dar după vreo două săptămâni se fereau de mine ca de ciumă „Aoleu, iară vine ăla micu cu lista lu’ bunică-sa!!” Bucuros peste măsură mă întorceam acasă cu plasa plină şi cu restul de bani din care o parte se transforma în dulciuri… 😉 Să nu mai spun de bunica mea care era mândră de noul ei nepoţel expert în negocieri… 🙂

Epilog

În ziua de azi merg la piaţă din ce în ce mai rar din cauza supermarketurilor care au preţuri mai bune chiar dacă nu le poţi negocia. Şi nu te fură la cântar fiindcă acolo tu cu mânuţa ta cântăreşti marfa pe care vrei să o cumperi. Sau cel puţin aşa cred că nu te fură la cântar… dacă mergi cu cântarul tău de acasă 😉

Anunțuri

5 gânduri despre „Lecţia de marketing

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s