Un-Happy Valentine’s Day…

Prolog

Bărbatul, obosit de orele petrecute la lucru într-un haos infernal, deschise greoi uşa casei. În hol, soţia sa îl aştepta cu un zâmbet larg. Când văzu că bărbatul nu avea la el nici măcar o floare, zâmbetul femeii se transformă într-un rictus „Ce, nu mi-ai adus nici un cadou de Velăntainşdei?!?” întrebă nervoasă femeia. „Uite, Rodica de la trei a primit flori de la bărbatu-su!!! Asta înseamnă că tu nu mă iubeşti deloc!” Femeia începu să plângă încetişor. Omul se luă cu mâinile de cap. Prins cu agitaţia de la lucru, numai de sărbătoarea aia ciudată nu-şi aduse aminte. Înjură încet printre dinţi, şi brusc îi veni o idee. ” Draga mea, eu nu sărbătoresc zile din astea ciudate şi suspecte pe care ni le bagă americanii ăia idioţi pe gât. Eu aşteptam sărbătoarea noastră românească, Dragobetele, ca să-ţi fac o surpriză, să vezi cât de mult te iubesc!” Neîncrezătoare, femeia se mai linişti totuşi, şi bărbatul îşi propuse să nu cumva să uite de Dragobetele ăla să-i ia flori soţiei, că altfel nu mai avea scăpare…

Ultima sărbătoare a Zilei îndrăgostiţilor, 14 februarie sau Valentine’s Day m-a făcut să observ anumite lucruri care mi-au dat de gândit. În primul rând mi se pare o sărbătoare forţată. Brusc, toată lumea, dar absolut toată lumea trebuie să fie îndrăgostită şi să sărbătorească alături de un partener de sex opus. Asta mi se pare culmea nesimţirii, fiindcă cei care din întâmplare – ani de-a rândul am fost şi eu printre ei- nu au partener cu care să sărbătorească sunt pur şi simplu puşi la zid de colegii şi cunoscuţii care a doua zi vor povesti cu lux de amănunte cum au fost răsfăţaţi de partener cu ocazia Valentine’s Day. Ziua de 14 februarie  mi se pare enervantă şi din cauză că nu prea te poţi fofila nicicum. Dacă pentru un băiat sau bărbat găsirea unei partenere este mai facilă, pentru o femeie e dezastru. De 8 Martie sau de Mărţişor te mai poţi scoate, vorbeşti cu vreo prietenă să-ţi aducă flori fratele ei, mărţişoare primeşti de la colegi sau ţi le dau vecinii, fraţii, nepoţii sau poliţiştii de la rutieră.  Valentine’s Day în schimb presupune un admirator cunoscut, care să-ţi facă declaraţii de dragoste, să te scoată la o cină romantică, sau mai ştiu eu ce, deci o persoană determinată de sex masculin, cu care te vei putea făli a doua zi în faţa colegelor de lucru. Şi asta e greu de găsit, fiindcă persoana respectivă nu poate fi obligată nicicum să petreacă alături de tine. Şi în momentul ăla te prăbuşeşti în groapa celor nedoriţi, care nu au parte de „true love”.

Ca să fie situaţia şi mai greu de suportat, toată lumea, de la puştoaica din faţa blocului care joacă şotron şi are „iubit” pe Gigel de la etajul 2 şi până la bunicuţele cu părul alb admirate de nenea administratorul care este născut o dată cu invadarea Poloniei de către armatele naziste, îţi urează Happy Valentine’s Day! Aşa că îţi vine să pleci şi să te ascunzi unde vezi cu ochii numai să scapi de coşmarul ăsta cu V-Day. Îţi propui ca la anul să faci pe dracu’n patru şi să-ţi găseşti un admirator cu care să scoţi ochii celorlalte colege invidioase. Dar până atunci, a mai trecu încă un 14 februarie şi ne pregătim pentru 1 Martie. Ei, ăsta parcă e mai uşor de suportat, ca de un mărţişor tot o să faci  rost 😉

Epilog

Celor care fac tam-tam cu egalitatea dintre sexe, poate ar fi cazul să le reamintesc că toate sărbătorile dedicate femeilor au un succes nebun. Şi de ce mă rog? Indiferent că e vorba de 1 Martie, 8 Martie sau Valentine’s Day, au parte de promovare excesivă până la epuizare. De câtva timp s-a strecurat timid şi o sărbătoare dedicată bărbaţilor, şi anume 5 Mai, care s-a încercat să fie cunoscută drept Ziua Bărbatului. Anul trecut am îndrăznit să emit pretenţii la o ieşire de noapte cu băieţii la o bere şi alte nebunii, dar credeţi că am fost băgat în seamă? Nu 😦 Poate am mai mult noroc anul ăsta…