Negociatoarea

Articolul acesta a fost guest post la colega mea Annabella pentru care îi mulţumesc şi pe această cale.

Prolog

Bărbatul citea ultimele ştiri când fetiţa lui de 6 anişori intră agitată în cameră. „Tati, veau să-ţi fac o propunere!” Bărbatul îşi luă o mutră cât de cât serioasă. „Te ascult” „Dacă mă laşi să merg în excursie, promit să fiu cuminte, să o ajut pe mama la bucătărie, să curăţ ceapa chiar dacă o să plâng, fiindcă oricum lacrimile îmi fac bine la ten şi să nu te mai ţin de nas când dormi în fotoliu şi sforăi !!!” Bărbatul încruntă sprâncenele „Am spus că nu te las în excursie şi gata!” Fetiţa se îmbufnă şi începu să se smiorcăie „Maaamaaaa… maamaaa… mîhîîîîîî… tata nu mă lasă…mîhîîîî…în excursieee… mîîhîîîîî” Mama fetiţei apăru în uşă „Vai dragă, dar parcă am vorbit că o lăsăm în excursie, na lasă că atunci nu mai pupi tu ieşire cu băieţii la bere şi poţi să-ţi iei adio de la sex ora… ăă… lasă că vorbim noi mai târziu!” Bărbatul se scărpină încurcat în cap „Mmm… na păi lasă dragă că n-are nimic dacă merge şi fata în excursie nu? Că poate aşa mai stăm şi noi singurei, nu?” Fetiţa începu să strige de bucurie „Ieee, plec în excursie!!!”, iar mama ei o îmbrăţişă cu drag… făcuseră împreună o negociere pe cinste.

Negocierea e mereu prezentă în viaţa noastră. Interesele noastre şi ale celorlalţi se bat de multe ori cap în cap şi astfel ajungem la negociere. Cei mai mulţi suntem negociatori destul de slabi, pentru că avem tendinţa să cerem tot şi să oferim foarte puţin sau deloc. De aici pot lua naştere conflicte care pot degenera de la o ceartă în familie la un război global.

Ce multă lume nu înţelege este că negocierea se poartă de către oameni, nu de către maşini şi oamenii sunt foarte sensibili la anumite subiecte. Mulţi poartă aşa zise negocieri de pe poziţii de forţă, impunând o tranzacţie de genul „Eu îţi iau totul şi nu-ţi dau nimic, iar tu trebuie să fi mulţumit cu asta!”. Genul ăsta de a tranşa negocierea este total greşit, fiindcă cel care acceptă asta va rămâne cu un gust amar şi va încerca să ne „sape” cu proxima ocazie. Cu aşa o negociere sigur ne vom alege cu un duşman. Şi pentru ce?

Ideal este ca niciodată să nu încercăm să-i luăm totul celuilalt şi e bine să-i dăm impresia că târgul pe care l-a făcut este avantajos şi pentru el. Mereu trebuie să-i reamintim că ceea ce va câştiga el în urma negocierii este foarte important pentru noi şi că este un bun negociator. În schimb, avantajul câştigat de noi trebuie minimizat, astfel încât să pară că vom fi uşor în pierdere, pierdere pe care o vom accepta deoarece avem un respect deosebit pentru el. Aşa vom câştiga în acelaşi timp ceea ce ne dorim şi aprecierea partenerului de negociere.

Ca un sfat, dacă vă doriţi ceva şi trebuie să negociaţi acel lucru, spuneţi direct partenerului de negociere ceea ce vă doriţi şi chiar exageraţi puţin. Astfel aveţi un punct de la care să porniţi discuţia. Dacă veţi cere puţin, veţi primi şi mai puţin dar dacă cereţi mai mult decât vă doriţi veţi avea surpriza să primiţi mult mai uşor. Pentru că negociatorii nu se aşteaptă să li se spună adevărul în faţă de la început şi vor aprecia sinceritatea voastră.

Epilog

Autoturismul mergea lent pe şoseaua aglomerată, iar fetiţa se uită cu ochişorii ei mari la tatăl ei. „Tăticule, e adevărat că oamenii de onoare nu-şi calcă promisiunile?” „Da, draga mea.”răspunse tatăl neatent. „Şi tu… eşti om de onoare?” „Da draga mea.” „Şi îmi iei de ziua mea un căţel cum am văzut la Mall?” „Da, draga mea…ăăă, ce?!? Nu!!” „Ai promis, tati, ai promis, ha ha ha, o să avem un căţel !!!” strigă fetiţa fericită. Bărbatul oftă, dar zâmbi pe sub mustaţă…fetiţa lui era deşteaptă foc.

Iadul violenţei de acasă

Prolog

Băiatul se uita liniştit la televizor când tatăl său vitreg năvăli urlând în sufragerie. „Ce faci aici bă trântorule, iar stai şi leneveşti cu mă-ta?!? Femeia se uită speriată la soţul  său  „Dar dragă…”  „Cui îi spui tu dragă, idioată leneşă şi proastă?!” urlă bărbatul înfuriat „Marş în bucătărie că te calc în picioare!!” Femeia, tremurând de frică se ridică în picioare, pregătindu-se să încaseze lovitura. În momentul în care bărbatul ridică pumnul să lovească biata fiinţă lipsită de apărare, băiatul sări în faţa lui şi contră lovitura cu pumnul său. Nu simţi nici o durere, dar bărbatul începu să urle şi încercă din nou să-şi lovească soţia. Băiatul ripostă din nou. De data asta reuşi să-i scrântească mâna agresorului. Urlând de durere, agresorul ieşi afară din apartament. Băiatul îşi luă mama în braţe şi încercă să o oprească din plâns. „Nu o să-l las să te mai lovească, mamă!”

Am avut norocul să nu cunosc personal violenţa din familie. Dar am avut destui prieteni care nu au fost la fel de norocoşi ca şi mine. Am avut prilejul să asist la scene în care tatăl îşi bătea soţia şi copiii. Cu unul dintre prietenii mei după o bătaie încasată de la tatăl său m-am dus la sala de box şi ne-am apucat de antrenament. După câteva luni de antrenament, prietenul meu nu mai tremura de frica tatălui său. Dar nici asta nu e o rezolvare. Violenţa în familie nu e o glumă şi din păcate nu e nici ceva iluzoriu. E cât se poate de reală. Generaţii de-a rândul în familia tradiţională românească s-a încetăţenit obiceiul că bărbatul trebuie să-şi bată „muierea”. Ca să-i arate că e bărbat. Şi ăsta e un obicei uşor de copiat. Fiindcă atunci când ai 90 de kilograme e uşor să loveşti o biată femeie cu vreo 30 de kilograme mai uşoară. Şi aşa te consideri un bărbat adevărat. Dar nu eşti. Şi nici nu vei fi. Eşti doar un laş. Un nimic. Un fricos. Un lache.

Un mare om şi un mare boxer, e vorba de Leonard Doroftei a participat la un spot publicitar împotriva violenţei în familie. „Moşul”, cum i se spune lui Doroftei a punctat exact realitatea. „Îţi place să loveşti? Alegeţi un adversar pe măsură!”. Pentru că asta este esenţa ideii. Bărbaţii care îşi lovesc femeile, indiferent că este vorba de prietene, soţii sau chiar mame, în sufletul lor sunt fricoşi. Nu au curajul să meargă la o sală de lupte şi să intre în ring cu un adversar adevărat. Fiindcă ăla o să le pocească mutra, o să le spargă ficatul şi o să le arate că sunt nişte nulităţi. Şi vitejii noştrii nu vor să vadă ce sunt în realitate. Adică nişte nima-n drum.

Epilog

Cu mulţi ani în urmă mă jucam fotbal cu un prieten în faţa blocului. La un moment dat a apărut tatăl său duhnind a băutură şi i-a ordonat să meargă în casă. Am aşteptat să văd ce se întâmplă în continuare. După vreo jumătate de oră a coborât prietenul meu. Se vedea că a plâns. „Iar a aruncat taică-meu cu un borcan de dulceaţă pe pereţi şi m-a pus să fac curat după el” mi-a spus trist. După amiaza aceea a fost ultima dată când l-am văzut. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Sper că acum e un bărbat în toată firea şi sper că nu a căzut în patima băuturii. Privirea lui din după-amiaza aceea m-a urmărit multă vreme.