Prolog
Cristina şi Marius erau căsătoriţi de câţiva ani. Pentru că în ultima vreme certurile deveneau tot mai dese au căzut de acord să facă pauză timp de o săptămână, timp în care Cristina urma să pleca acasă la mama ei în alt oraş. Marius se simţea în al nouălea cer. Se şi vedea ieşind în oraş la streaptease şi la bere cu prietenii săi şi întâlnindu-se cu fostele sale iubite de dinainte de a fi căsătorit. Sau poate va face noi cuceriri. În secret spera că întâlnirile respective se vor finaliza cu partide de sex nebun. În sfârşit veni şi ziua cu pricina. Cristina plecă oftând, iar Marius se puse pe dat telefoane. Din nefericire, planurile sale se năruiră chiar de a doua zi. Prietenii de ieşit la bere erau ocupaţi cu familia iar fostele sale iubite aveau la rândul lor obligaţii şi niciuna nu avea chef să-l vadă sau să-şi rişte relaţiile pe care le aveau pentru o himeră. Aşa că Marius ajunse să-şi petreacă zilele şi nopţile de libertate în faţa televizorului cu o bere în mână şi uitându-se în neştire la meciuri de fotbal. Abea găsi un prieten care să-i ţină companie din când în când. După o săptămână, când Cristina plină de energie şi radiind de bună dispoziţie veni din nou acasă, îl găsi pe Marius într-o stare jalnică, iar casa semăna perfect cu un grajd. Spre surprinderea lui Marius, Cristina nu îi reproşă nimic şi fredonând un cântecel începu să rânduiască prin casă. Marius nu pricepea de ce soţia sa era aşa de bine dispusă…
Probabil toţi bărbaţii căsătoriţi, după primii doi sau trei ani de la fericitul eveniment visează la o săptămână de „vacanţă de la căsnicie”. Adică la câteva zile în care să facă ce vor şi mai ales să nu dea socoteală nimănui pentru ceea ce au de gând să facă. E vorba de ieşire la bere şi la meciuri cu prietenii, nopţi pierdute prin baruri sau poate chiar la chefuri monstru. Problema cu chefurile ar fi că doar adolescenţii mai ţin chefuri monstru, iar după o anunmită vârstă chefurile presupun participarea unor cupluri căsătorite unde atmosfera e cuminte şi se exclud de la sine situaţiile în care participanţii o iau pe arătură.
În fine, dorinţa ascunsă a bărbaţilor care primesc liber de la căsnicie e să o găsească pe frumoasa necunoscută cu care să aibă parte de nopţi fierbinţi fără obligaţii ulterioare. De obicei bărbaţii căsătoriţi îşi închipuie că burlacii participă la chefuri cu stripteuse şi au parte zilnic de sex de cea mai bună calitate cu iepuraşii Playboy. Asta e un fel de Fata Morgana fiindcă găsirea unor partenere de o noapte nu e deloc simplă şi implică riscuri foarte mari pentru viitorul relaţiei stabile, riscuri pe care nu merită să ţi le asumi chiar şi în ipoteza în care frumoasa necunoscută se împiedică de bordură în faţa voastră şi pe deasupra mai e şi dispusă să petreacă o noapte fierbinte cu voi pe gratis. Excludem aici situaţia jalnică în care bărbaţii noştrii liberi şi ferice, în disperare de cauză apelează la serviciile unor „tanti” de profesie. Aşa că teama doamnelor cu ce s-ar putea întâmpla cu dragii lor soţi în lipsa lor este complet neîntemeiată, iar pentru o mai bună înţelegere a situaţiei vă recomand filmul Hall Pass.
Femeile în schimb tac şi fac. Nu aleargă după aventuri, dar atunci când se implică, o fac trup şi suflet astfel încât „masculul feroce” de acasă care stă în faţa televizorului cu o mână în pantaloni şi cealaltă pe telecomanda televizorului habar nu are că „proasta aia” este o zână înconjurată de tandreţe pentru un alt bărbat. Aşa că domnilor, gândiţi-vă de două ori atunci când vă doriţi un concediu din relaţia pe care o aveţi.
Epilog
Mai ţineţi minte zâmbetul misterios al Cristinei? În timp ce se afla acasă la mama sa, ea a cunoscut absolut întâmplător un tânăr. Acesta s-a îndrăgostit lulea de Cristina şi a înconjurat-o cu atât de multă tandreţe şi dragoste sinceră, încât Cristina nu-i rezistă. Se simţea iubită, dorită, se simţea frumoasă, primea tot ceea ce acasă îi era refuzat. Timp de o săptămână, Cristina se simţi ca o prinţesă. În seara despărţirii, Cristina îl luă de mână pe tânărul ei admirator şi îi dărui ceea ce acesta nu sperase să primească. A doua zi, ea pleca spre casă cu un surâs tainic pe buze…