Publicat de: antiqul | 19 Iunie 2012

Gata, renunţ, nu mai pot, s-a terminat !


Prolog

Iulian simţea că îl lasă puterile. În ultimele luni încercase imposibilul pentru a găsi rezolvarea problemelor care-l chinuiau. Încercase să ia legătura cu foşti colegi, prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi.  Luase la rând ţările şi continentele încercând să găsească o rezolvare pentru problema care-l măcina. Casa în care investise toate sentimentele sale era pierdută, iar familia sa pe punctul de a se destrăma. În seara aceea, Iulian stinse calculatorul epuizat şi renunţă. A doua zi la prânz urma să vină executorul bancar şi să-i  ia casa. Dimineaţa, Iulian se trezi liniştit. Ştia că nu mai poate face nimic pentru a amâna inevitabilul. Deschise calculatorul din obişnuinţă şi parcurse zecile de emailuri necitite. Citi la întâmplare câteva, apoi brusc simţi că îngheaţă. O companie de care nu auzise îi propunea un contract de consultanţă. Deschise emailul cu sentimentul unui înnecat care se agaţă de un fir de pai. Dar era paiul care avea să-l scoată la liman.

De mic copil am fost crescut în ideea că nu trebuie să renunţ. Trebuie să lupt pentru ceea ce vreau. Nimic nu se obţine fără luptă. Ideile astea mi-au intrat atât de adânc  în subconştient încât nu pot renunţa la ele. Toată lumea e de acord că asta e cheia progresului în viaţă.

Şi totuşi există momente când simt că nu mai pot. Imediat după aceea intră în funcţiune mecanismul care îmi spune „Încă puţin, hai că poţi, încă puţin!” Şi mai merg o perioadă ca o căruţă cu frâna trasă la care trebuie să te opinteşti cu fiecare centimetru de înaintare. Îmi vin în minte tot felul de exemple de rezistenţă umană, eroii de la Termopile, armata germană la Stalingrad, bătălia pentru Atlanta din Războiul de secesiune sau eroii din Bătălia pentru Anglia. Încep să număr zilele, orele, minutele. Apoi vine momentul în care simt că mi s-a umplut paharul. Şi acela e momentul în care simt că gata, s-a terminat. Am luptat cum s-ar spune până la ultimul om şi ultimul glonţ. Ca şi cum m-aş prăbuşi pe câmpul de bătălie. Nu mai pot. Nu mai vreau. Nu mai simt nimic. Sunt doar anesteziat. Apoi un oftat de uşurare. Doamne, bine că  s-a terminat. Îmi şterg din cap ideea pentru care am luptat şi îmi fac un nou plan de supravieţuire. Dar ce faci când lupţi pentru viaţa unui om? A unui om drag? Atunci nu poţi abandona. Pentru că te uiţi în ochii lui şi simţi că nu poţi să-l laşi să se stingă.

Am învăţat că de cele mai multe ori, că dacă ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă ca să reuşeşti, rezultatul va veni de la sine. În momentul în care ai renunţat să mai lupţi. În momentul în care ai spus: Gata, s-a terminat. De fapt nu s-a terminat. Modificările pe care le-aţi făcut în lumea din jurul vostru îşi vor duce mai departe efectele şi vor avea rezultatele pentru  care v-aţi zbătut.  Pentru că universul îşi are legile lui.

 

Epilog

Moş Andrei avea peste nouăzeci de ani şi gustase din plin din zbuciumatul secol 20. Se născuse undeva prin 1900 sau 1901 că nu mai ştia exact nici el. Trecuse prin 2 războaie, trăise sub comunişti şi acum îşi ducea traiul sub capitaliştii ăştia de duzină. Moş Andrei nu era singur niciodată, avea zeci de prieteni care-l vizitau şi îl chemau mereu pe la ei. Moş Andrei le promitea că va veni în curând şi ştia că o va face. Pentru că prietenii lui erau morţi unii de peste 50 de ani, dar îi vedea aievea în fiecare zi şi conversa cu ei. Din lumea reală îl mai vizita din când în când un nepot care aştepta să moştenească apartamentul bătrânului. Aşa că într-o bună zi moş Andrei se duse să vadă cu ochii lui un azil de bătrâni din oraş. Găsi acolo un fost camarad de arme viu şi real. Imediat făcu o cerere să se mute la azil. Nepotul care îşi văzu visul cu ochii, începu să plângă. Moş Andrei îl linişti, în sfârşit îşi găsise colţul său de viaţă în care putea fi iarăşi tânăr şi în putere. Parcă dăduse jos din spate vina că încă mai trăia. Îşi regăsise liniştea şi camarazii.

P.S. Titlul are legătură doar cu postarea. Nu închid blogul până nu ajung la 100 de milioane de accesări. Asta o să fie undeva prin 2075 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: