Publicat de: antiqul | 3 Iulie 2012

Integrare neeuroatlantică


Prolog

Anno Domini 199… Un oraş de provincie undeva în spatele blocurilor cenuşii… Copilul număra „… dacă nu m-alegi pe mine eşti un tont şi-mi pare bi-ne!” Matei se uită nehotărât la grupul de copii şi-l alese pe Alex. Alex o alese pe Cristina, Cristina pe George, George pe Dani. Dani trebuia să aleagă între Florin şi Tudor. Tudor închise o clipă ochii gata gata să plângă. El niciodată nu era ales de ceilalţi copii. Unii nu vroiau nici să se joace cu el. Nu ştia de ce. Dar de fiecare dată era dat la o parte, sau în cel mai fericit caz era lăsat ultimul ca un balast. Dani se uită atent la Tudor şi spuse, „Mergeţi si puneţi-vă de acord care din voi e casa şi care e blocul. O să aleg dintre casă şi bloc.” Tudor oftă uşurat. Pentru el era o victorie. Putea spera să facă parte din gaşcă.

De mai mulţi ani toată lumea vorbeşte de integrare. Că e euroatlantică sau europeană, important e să fi integrat. Adică să fi băgat în seamă, să se ţină cont că exişti şi ai şi tu o părere. În realitate, toată viaţa ne izbim de acest lucru. Dar când vine vorba de noi ca persoană nu se numeşte integrare, ci acceptare. Încă de la grădiniţă avem nevoie să fim acceptaţi de cei din jurul nostru. Să vorbească cu noi, să se joace cu noi, să nu fim daţi la o parte.

O dată cu trecerea timpului nimic nu se schimbă. Copii cresc şi devin tineri, apoi oameni în toată firea, dar regulile acceptării rămân aceleaşi. Doar că noi începem să le învăţăm şi să le folosim. Pentru că realizăm că izolarea ne îngreunează mult viaţa. Şi veşnica întrebare retorică „Da ce au ăialalţi cu mine că nu mă bagă în seamă?” ar trebui să fie „ Oare ce ar trebui să fac să nu mai îmi întoarcă ceilalţi spatele?”

Epilog

Meciul de fotbal din spatele blocului era în toi când unul dintre portari se accidentă destul de rău la o mână şi trebuia să stea pe margine. Cum ăia mari nu vroiau să stea în poartă ca să poată ieşi în evidenţă în faţa fetelor care priveau meciul, în disperare de cauză, Cristi ăla mic şi nebăgat în seamă fu luat de pe margine şi băgat în poartă. Cristi tremura de emoţie fiindcă era prima dată când ăia mari îl luau să joace fotbal cu ei. Coechipierii de ocazie îl ameninţară puţin „Bă, dacă nu aperi bine, nu mai ai ce căuta la noi în zonă!” Ca un făcut, Cristi nu a luat gol în primele 5 minute, nici în primele 10 şi apoi prinse curaj. Sărea la atacanţii adverşi furându-le pur şi simplu mingea de la picior. Fetele de pe margine începură să strige „Hai Cristi…!!”. Până la sfârşitul meciului, Cristi nu a luat gol. Ăia mari l-au bătut aprobator pe spate. De acum înainte locul în echipă era asigurat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: