Agecanonix la Jocurile Olimpice


Prolog

Cornel încercase din răsputeri să se califice la Jocurile Olimpice de la Londra. Visa să alerge la Jocurile Olimpice în proba de 110 metri garduri, să ajungă campion şi să fie solicitat să filmeze reclame pentru companii importante, la fel ca Usain Bolt ăla. Participase la toate turneele preolimpice ca să obţină calificarea, dar degeaba. Mereu ieşea pe ultimele locuri. Într-un final, cineva i-a spus de un turneu de calificare în capitala Kazastanului,  Alma Ata. Cornel se urcă în primul avion, ajunse la Alma Ata, participă la concurs, ieşi pe locul 3 şi obţinu multdorita calificare la JO. În prima cursă de la Jocurile Olimpice, Cornel tremura de emoţie. În sfârşit s-a dat startul. Cornel plecă în trombă, se împiedică şi luă o muşcătură din primul gard pe care trebuia să-l sară. Cu ocazia asta îşi rupse un dinte. Cornel fu vedeta zilei, toate televiziunile transmiseră paşii lui împiedicaţi către victoria mult visată. Apăru pe o grămadă de posturi de televiziune, iar la întoarcerea acasă îl aşteptă o surpriză. O firmă de pastă de dinţi din Kazahstan îi oferea un contract pentru filmarea unui spot publicitar despre dinţii puternici ai păstorilor din Kazahstan…

Am crescut cu poveştile despre notele de 10 ale Nadiei la Jocurile Olimpice de la Montreal. La Los Angeles în 1984 am strigat de bucurie la medaliile lui Ivan Patzaichin. Întotdeauna am fost fascinat de amploarea Jocurilor Olimpice, precum şi de imaginile de sportivitate transmise de acestea. De fiecare dată, sportivii români reuşeau să se întoarcă acasă cu multe medalii, lăsându-i cu ochii în soare pe adversarii lor proveniţi din ţări mult mai potente financiar şi cu condiţii de antrenament mult peste ale noastre. Un fel de „Românul are şapte vieţi în pieptu-i de aramă” cum învăţam eu la şcoală. La Beijing românii s-au făcut luntre şi punte şi s-au clasat pe locul 7 în lume. Mai multe voci anunţau că dacă se va continua cu neglijarea sportivilor la Londra în 2012 vom ajunge pe locul 70. Şi în buna tradiţie mioritică, totul a fost ca înainte. Şi iată-ne cu doar 3 medalii de aur pe locul 27. Şi să vedeţi ce va fi peste 4 ani la Rio de Janeiro.

Am urmărit aproape în fiecare zi Jo de la Londra şi vreau să vă spun că medaliile luate sunt datotare exclusiv muncii sportivilor şi a antrenorilor şi nicidecum a condiţiilor minunate create de statul român. Oricum cele 9 medalii câştigate de români sunt de domeniul fantasticului, cam ca cele 12 munci ale lui Hercule. În primul rând că sportivii care au luat medalii cu puţine excepţii sunt veterani la a doua sau chiar a treia olimpiadă. În al doilea rând, statul român se poartă cu sportivii ca un părinte vitreg. Dacă copilul ia premiu, e meritul părintelui care s-a dat peste cap să-l bată zilnic pe copil cu bâta în cap pentru a-i creşte pofta de învăţat. Ei, dacă micuţul nu a luat medalie statul îşi ia mâinile de pe el, fiindcă după ce a depus toate eforturile ca să-i asigure cele mai proaste condiţii de antrenament, tot ăla mic e de vină că nu a reuşit să ia medalia de aur. Probabil cu condiţiile de antrenament din România nici măcar Hercule sau Superman nu ar fi luat nici medalia de bronz la Jocurile Olimpice. Mi-a plăcut de poloiştii români care au declarat că vor să plece din ţară unde nimeni nu le oferă nimic şi să nu se mai întoarcă la naţionala României. Cred şi eu din moment ce sportivii din ţări mult mai dezvoltate economic abea au luat câte o medalie de argint sau bronz, nicidecum să viseze la un aur olimpic.

Iar despre sportivitate, ce să mai spunem. Disperarea de a lua o medalie indiferent de care cu ajutorul căreia sportivul respectiv să scape de sărăcie a făcut ca sportivitatea să fie lăsată undeva în fundul bagajelor sportivilor, aşteptând încă să fie despachetată. Situaţia scrimerei sud coreene Shin A Lam a fost un exemplu amar în această privinţă.

Epilog

Mircea era la a cincea olimpiadă a sa. Şi era ultima. Câştigase tot ce se putea la tir cu arcul. Era fost campion european, olimpic şi mondial. De data asta se lupta pentru medalia de bronz. Dar parcă nu mai avea nici un farmec. Sportivul din urma sa era un tânăr din Bolivia. Pentru el, medalia de bronz ar fi însemnat un succes răsunător la prima sa participare la JO. Bolivianul era în faţa lui Mircea la un singur punct, iar când trase, săgeata o luă aiurea, iar băiatul îşi puse mâinile în cap şi începu să plângă. Ştia că nu are nici o şansă în faţa fostului campion mondial. Medalia de bronz devenise o iluzie. Mircea se pregăti să tragă ultima săgeată din concurs. Se uită la bietul copil care plângea şi oftă. Era prea bătrân pentru aşa ceva. Încordă arcul aşa cum făcuse de mii de ori în cei peste 20 de ani de tir şi trase… O cioară care îşi făcea veacul prin zonă se prăbuşi lovită în plin. Oficialii priveau nedumeriţi. Bolivianul începu să ţopăie de bucurie, avea medalie de bronz. Mircea lăsă arcul în jos şi începu să râdă în hohote „Bwhahahaha…hahahaha…” Ultima sa participare la JO fusese chiar reuşită.

Anunțuri

2 gânduri despre „Agecanonix la Jocurile Olimpice

  1. Pingback: Litera cu litera… «

  2. Pingback: Leapsa dintoasa «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s