Arborele meu


Prolog

„Deodată poveştile de familie, pe care le auzise de atâtea ori din cea mai fragedă copilărie, poveştile acelea care o plictiseau şi pe care le ascultase fără să le înţeleagă prea bine, deveniră limpezi ca cristalul. Toţi strămoşii ei înduraseră încercări care ar fi zdrobit pe cei mai mulţi dintre oameni, dar nu se lăsaseră zdrobiţi. Nu se văicăriseră, luptaseră. Şi muriseră luptând. Fantomele tuturor acestor oameni al căror sânge curgea în vinele ei păreau că se mişcă liniştite în mijlocul odăii scăldate în lumina lunii. Şi Scarlett nu se simţea deloc surprinsă să-i vadă, pe aceşti oameni de-un sânge cu ea care înfruntaseră destinul potrivnic. Erau oare cu adevărat acolo fantomele, sau totul nu era decât un vis?”  Margaret Mitchell „Pe aripile vântului”

Uneori  îmi este frică. O frică iraţională ca atunci când eram copil. Mă simt singur şi pierdut. Şi atunci că gândesc la ai mei. Şi atunci mă simt protejat. Pentru că nu sunt doar o frunză în vânt. Undeva acolo am străbunici şi stră-străbunici şi tot aşa. Îmi pare rău că nu mi-am cunoscut străbunicii. Aş fi vrut să le ascult poveştile. Să ştiu de unde au venit, cine au fost părinţii şi bunicii lor. Poate că au fost negustori, ostaşi sau ţărani. Poate că stră-străbunicii mei au luptat alături de Vlad Ţepeş, de Iancu de Hunedoara, de Gelu şi de Basarab. Probabil au trecut prin vremuri de foamete, de războaie şi de bejenie. Şi-au dat ultima coajă de pâine pentru copii lor pentru ca să supravieţuiască şi să le ducă neamul mai departe.

Am încercat să aflu câte ceva despre arborele meu genealogic, dar am renunţat. Chiar şi în epoca internetului asemenea informaţii sunt imposibil de aflat. Plus că aş avea de căutat în România, Ungaria şi probabil prin alte state din Europa, ceea ce e puţin cam dificil. Aşa că mă mulţumesc să-mi imaginez cum au fost străbunicii mei. Zilele trecute am fost la cetatea Poenari din Argeş. Am urcat cele 1480 de trepte până la cetate, dar a meritat fiecare pas. Am atins cu mâna zidurile erodate de vreme şi închizând ochii simţeam că văd oştenii lui Vlad Ţepeş cum stau de strajă.  Cărămizile vechi de sute de ani nu puteau să vorbească despre asedii, lupte disperate,  trădători sau patrioţi. Am inspirat aerul tare al înălţimilor şi am plecat mai departe.

Epilog

Mihai era tare agitat. A doua zi urma să susţină proiectul în faţa comisiei de care depindea finanţarea sa ulterioară. Într-un târziu, adormi. Visă că un necunoscut îmbrăcat ca un oştean din Evul Mediu vorbea cu el „De ce te vaiţi atâta, nepoate? Dar tu cine eşti? întrebă în vis Mihai. Eu sunt stră-străbunicul tău şi am venit să-ţi spun că mâine voi fi lângă tine la şedinţă. Cum? rămase perplex Mihai. O să vezi.”

În faţa sălii unde era comisia, Mihai trepida de neastâmpăr. În sfârşit a fost chemat şi invitat să susţină proiectul. Când ridică ochii, Mihai rămase mut un moment. Pe peretele din spatele comisiei era atârnat un tablou care înfăţişa o scenă de luptă. Din tablou îl privea străbunicul său care îi apăruse în vis…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s