Prin noi înşine


Prolog

Andrei muncise tot anul la proiectul de diplomă. La sfârşit era mulţumit de ce realizase. Complicata maşinărie funcţiona la o apăsare de buton. În seara dinaintea prezentării proiectului, Andrei a încercat încă o dată să vadă cum funcţionează. Dar când a conectat aparatul la curent, s-a produs un scurtcircit, iar din planşă se ridică un miros de componente arse. Andrei era disperat. Nu mai avea cum să repare proiectul până a doua zi. În noaptea aceea nu dormi deloc, iar când ajunse în faţa comisiei, văzu cum profesorii se uitau  nedumeriţi la proiectul său. Convins că o să pice, Andrei începu să plângă. Preşedintele comisiei un om în vârstă, se uita la copilul din faţa sa şi spuse calm “Linişteşte-te. Dacă tu ai făcut proiectul, atunci explică-mi cum funcţionează. Dacă mă convingi îţi dau nota 10.” Andrei se calmă şi începu să explice în ce consta lucrarea sa. Acum era sigur pe el. Preşedintele şi profesorii din comisie îl întrerupeau mereu cu întrebări. După aproape o oră de explicaţii, preşedintele comisiei îi strânse mâna. “Bravo Andrei, e prima notă de 10 pe care o dau astăzi. Felicitări!”

Zilele trecute un prieten blogger îşi punea întrebarea ce facem ca să ne protejăm articolele de la dispariţie. Pentru că în orice moment este posibil ca ele să fie şterse de către administratorii site-urilor respective, indiferent că scriem pe wordpress ori pe altă platformă de blogging, sau ne-am închiriat propriul nostru domeniu. Pe moment am intrat în panică, mi-am salvat articolele pe hardul calculatorului, apoi le-am scos la imprimantă şi le-am îndosariat. Apoi am răsuflat uşurat. De parcă foile de hârtie nu se pot pierde, rupe sau ajunge în foc. Şi totuşi ce  e de făcut? Nimic. Absolut nimic. Pentru că articolele în sine nu au valoare. Noi le dăm valoare lor. E adevărat, ele reprezintă munca noastră. Dar în acelaşi timp, prin faptul că le-am scris, ne-am îmbogăţit. Mai ţineţi minte cum arăta primul vostru articol ca blogger? Dar al o sutălea? Dar ultimul pe care l-aţi compus? E o diferenţă mare, nu? Pentru că voi aţi crescut ca bloggeri.

La început postările mele erau timide, fără nerv. Dar numai aşa am învăţat să îmi formez un stil propriu. Din greşeli am tras concluzii. Nu ai cum să te aşezi în faţa tastaturii şi să scrii prima postare din viaţa ta de viitor mare blogger perfectă. Ideile nu sunt clare, aşezarea lor în pagină lasă de dorit, dar e prima ta postare. Următoarea postare va fi mai bună, iar dacă nu renunţi pe drum, vei ajunge să scrii bine. Da, mi-ar părea rău să pierd articolele scrise, mai ales că sunt unele care îmi plac mult de tot. Dar voi scrie altele, mai bune.Poate va trebui să o iau de la capăt. Poate voi avea din nou zero cititori. Şi ce dacă? Ceea ce am învăţat în cei doi ani de blogging care se împlinesc chiar azi nu îmi poate lua nimeni. Voi continua să fiu tot eu, antiqul şi o să încerc să vă las un zâmbet de câte ori intraţi pe pagina mea.

Aşa că nu trebuie să vă speriaţi. Valoarea voastră ca bloggeri nu e dată de articolele care se pot pierde, ci de ce aţi învăţat din ele. Şi uneori în viaţă trebuie să o luăm de la capăt. Dar nimic nu se va compara cu primul nostru articol din blog. Articolul ăla sfios şi timid. Pentru că de-atunci încolo nimic nu a mai fost la fel. Şi până la cei un milion de vizitatori unici nu e decât…  un articol. Spor la scris 🙂

Epilog

Sabin terminase cu chiu cu vai ultimul an de facultate şi căuta disperat să cumpere o lucrare de diplomă cu care să ia nota 10. Până la urmă găsi pe internet lucrarea unei studente din anul de graţie 1972 pe nume Dana Muscalu.Convins că nici Mama lui Ştefan cel Mare nu o să îl prindă, Sabin copie lucrarea şi o prezentă profesorului îndrumător ca fiind concepută de el. Profesorul îl lăudă şi îi propuse nota 10. Când sosi ziua prezentării, Sabin află că preşedinta comisiei de examen era temuta profesoară Carmen Donici, renumită pentru mulţimea de studenţi picaţi la examene. Sigur pe el, Sabin îşi prezentă cu aplomb lucrarea. Spre surprinderea sa, preşedinta comisiei a fost foarte impresionată de subiectul tratat de el. Carmen Donici îşi scoase ochelarii, se uită cu blândeţe la Sabin şi îi spuse      „ Lucrarea dumneavoastră e foarte bună, domnule student. Mi-au dat pur şi simplu lacrimile când am citit-o. Merită pe deplin nota 10!” Sabin crezu că explodează de bucurie. „Dar e o mică problemă… Lucrarea asta a fost scrisă acum mai bine de treizeci de ani de o studentă pe nume Dana Carmen Muscalu, care acum se numeşte Dana Carmen Donici şi se află în faţa dumneavoastră în calitate de preşedintă a comisiei de evaluare….”

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Prin noi înşine

  1. Am citit toate articolele,asa pe rand.Nu trebuie sa fii critic literar ca sa-ti dai seama ca fiecare are o parte care te pune pe ganduri,ca fiecare a fost scris cat mai bine posibil,si cu buna intentie de a ajunge la sufletul cititorului.Felici-tari pt. munca si curaj,nu toata lumea le are._All things are hidden in their opposites-gain in loss,gift in refusal,honor in humiliation,wealth in poverty,strength in weakness….life in death,victory in defeat,power in powerlessness,and so on.Therefore,if a man wish to find,let him be content to lose..-Mulay al`Arabi ad -Darqawi,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s