Publicat de: antiqul | 3 Decembrie 2012

Vremuri şi vremuri


Prolog

Femeia îşi privi fiul cu duioşie. Doamne, când trecuseră douăzeci de ani? Amintirile năvăliră pe nesimţite. Când eram cu tine la maternitate, doctorii mi-au spus că nu mai scapi cu viaţă, dragul mamii. Ai făcut o infecţie şi nu ştiau ce medicamente să-ţi mai dea ca să te faci bine. La un moment dat am cerut să mi te dea acasă. Le-am spus că dacă tot e să mori, măcar să mori acasă, în sânul familiei. După o lună când te-am adus la control, doctorul care m-a asistat la naştere nu te-a mai recunoscut. Erai dolofan ca un purceluş…Ţi-ai băgat mânuţele în părul doctorului şi l-ai tras până i-au dat lacrimile…

De multe ori în viaţă ajungem  să ne luptăm cu greutăţi care avem impresia că ne vor doborâ. Ca un făcut, nici nu putem sau nu vrem să le împărtăşim celor din jurul nostru. De ce să-i amărâm cu veşti proaste? Şi atunci ne hotărâm să le ţinem pentru noi. Dar asta ne îmbătrâneşte. Ne macină pe dinăuntru. Dar uneori, peste mulţi ani, când problemele ce păreau insurmontabile îşi găsiseră rezolvarea, începem să vorbim. Culmea e că timpul nu numai că vindecă rănile, dar le dă şi o tentă umoristică. Probleme care atunci ne făceau să ne ieşim din minţi de furie sau ne dădeau lacrimile, acum ne fac să râdem. Ne amintim doar de părţile hazlii.

Mintea omenească e plină de surprize. Uneori ne ajută să ieşim din situaţii critice prin simplul fapt că ne scoate din prezent. Amintirile iau locul cotidianului şi ne ajută să trecem peste momentele dificile.

De multe ori vedem la televizor persoane în vârstă care stau la cozi infernale cu multe ore înainte să se deschidă magazinele, deşi marfă este destulă pentru toţi şi au la dispoziţie una sau două săptămâni pentru a cumpăra produsele respective. De fapt acolo problema nu este lipsa mărfurilor, ci singurătatea. Statul la coadă ore în şir în faţa magazinelor face parte din mentalitatea anilor 70-80. Atunci statul la coadă era o necesitate vitală şi oamenii au dezvoltat un folclor al cozilor, diverse povestioare, bancuri iar timpul petrecut la coadă devenea plăcut şi datorită celorlalţi uitai oboseala din oase şi te pomeneai râzând de micile neplăceri ale vieţii. Nici generaţia anilor 90 nu va face uitate cozile, fiindcă în 10-15 ani vor mai fi cozi  la ultimul tip de Iphone.

Epilog

La un moment dat, într-o noapte friguroasă de iarnă, Daniel umbla pe stradă împreună cu colegul lui, amândoi îngheţaţi de frig. Din depărtare au observat o siluetă care curăţa zăpada de pe carosabil cu o lopată, fiindcă maşinile de deszăpezire nu intraseră pe strada respectivă. Când s-au apropiat, au observat un bătrân cu barba albă care se lupta voiniceşte cu zăpada. Când i-a văzut rămaşi muţi de uimire, bătranul s-a oprit din muncă şi le-a spus pe un glas liniştit. Dragii moşului, să nu vă speriaţi, doar îmi aminteam de tinereţile mele. Ce tinereţi? a întrebat Dani. Acum mai bine de cinzeci de ani eram deportat în Siberia şi în fiecare zi trebuia să curăţ zăpada din curtea lagărului în care stăteam. Uneori, când îmi amintesc de vremurile alea, mă face să mă simt iarăşi tânăr şi în putere…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: