Publicat de: antiqul | 11 Decembrie 2012

Vise


Prolog

Profesoara privi uşor distrată peste capetele elevilor. Haideţi să vedem ce vreţi voi să deveniţi când veţi fi mari. Aduceţi compunerile la catedră. Da… Diana vrea să devină doctoriţă, bravo… Andrei o să fie inginer… Cosmin avocat… na asta-i cea mai bună glumă! Cosmine mamă, înainte să ajungi avocat trebuie mai întâi să treci clasa, apoi să ajungi la liceu. Pe tine te văd mai degrabă meseriaş, nu avocat. Scoate-ţi aerele astea din cap şi mai bine pune mâna şi învaţă o meserie băiete, că altfel o să mori de foame. În ultima bancă, Cosmin, un puştan mic şi slab îşi muşca buzele de ciudă. Ei bine, n-o să le dea satisfacţia să-l vadă plângând…

Atunci când suntem copii, visăm. Visăm că atunci când vom fi mari vom ajunge celebri. Avocaţi, fotbalişti, cântăreţe sau doctoriţe. De multe ori, visele noastre sunt luate în râs de ceilalţi. Ni se spune să ne băgăm minţile în cap şi să gândim realist. Există o groază de motive pentru care nu ne putem atinge visele. Suntem prea slabi, sau prea graşi, prea scunzi sau prea înalţi, prea săraci sau locuim pe strada nepotrivită. Aşa că să lăsăm baltă visele şi să aşteptăm să fim sclavii sistemului, fiindcă oricum asta vom ajunge.

Şi totuşi, uneori pur şi simplu nu vrem să renunţăm la visul nostru. Uite aşa, ca un spirit de frondă faţă de răutatea celorlalţi. Şi la un moment dat, după ce vom lupta cu piedicile cele vom întîlni în cale, o să constatăm că visul nostru s-a împlinit. Deci e posibil. Şi atunci ne întrebăm ce vom spune altora ca noi când ne vor mărturisi că au vise greu de relizat. O să-i încurajăm? O să-i asigurăm de sprijinul nostru? O să le dăm exemple de oameni care au reuşit deşi aveau de partea lor doar o hotărâre oarbă, de nezdruncinat?

Visele noastre nu dispar decât atunci când noi renunţăm la ele. Mai devreme sau mai târziu, dacă ne-am păstrat visele şi nu le-am aruncat în lada cu vechituri, este posibil ca ele să ne facă surpriza să devină realitate.

 

Epilog

Bătrânica intră sfioasă pe uşa pe care scria mare Avocat Danielescu Lucian. Avocatul, un tânăr bine îmbrăcat se întoarse plictisit către ea. Doamnă, v-am spus să nu mai veniţi. Dosarul dumneavoastră nu are nici o şansă să-l câştigăm. Mergeţi mai bine acasă. În acel moment pe uşă intră un bărbat grizonat şi bine dispus. Salutare tinere, cum merge treaba? Tânărul avocat deveni brusc serviabil. Foarte bine, maestre, mă bucur să vă văd. Chiar doream să vă cer un sfat. Doamna de aici are o problemă şi cred că dumenavoastră o să o lămuriţi mai bine decât mine. Bărbatul grizonat o privi pe bătrâna din birou şi brusc simţi că i se taie respiraţia. Sărut mâna doamna profesoară, ce problemă aveţi? Bătrâna se uită speriată la el. Nu mă recunoaşteţi? Sunt fostul dumneavoastră elev, Ianoş… Ianoş Cosmin. Cel care îşi dorea să ajungă avocat. Haideţi să stăm de vorbă, o să facem cumva să vă rezolv problema. Dacă nu eraţi dumneavoastră cu compunerile acelea din clasa a opta… cine ştie unde ajungeam.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: