Publicat de: antiqul | 29 Martie 2013

Cartile fara sfarsit


Prolog

Anno 198… Mihai ajunse la ultima pagină a romanului. Citea cu nesaţ „… la un moment dat am auzit nişte bătăi în uşă. Somnoros, am deschis uşa, iar în prag…” Disperat, copilul văzu că ultimele pagini erau rupte şi nu ştia cum se termină cartea. Scoase un asemenea strigăt de disperare, încât mama lui veni să vadă ce s-a întâmplat. Când văzu care era problema, încercă să-l liniştească pe băiat. Îi spuse să îşi imagineze el cum ar vrea să se termine cartea. Mihai nu era prea încântat de ideea asta, dar era totuşi o alternativă.

În anii 80, când televizorul era o ladă din lemn care funcţiona timp de 2 ore pe zi, iar vremea de afară nu permitea bătutul mingii pe maidan, citeam. Citeam cărţi. Fie din biblioteca familiei, fie împrumutate de la biblioteca din cartier. Unde acum funcţionează un birt. Setea de cultură a fost înlocuită cu setea de adevăr, deorece încă din Antichitate, latinii au spus-o pe-a dreaptă „In vino veritas”. Adică „În vin stă adevărul”. Cărţile pe care le citeam erau vechi şi în mare parte rupte, fiindcă le citeam şi cu degetele, rupându-le puţin câte puţin. Inevitabil, unora le lipseau una sau mai multe pagini. Dacă paginile respective era pe la mijoc, sau la început, le dădeam de cap, prin deducţii logice. În schimb dacă aveam norocul ca paginile să fie la sfârşit, îmi smulgeam părul din cap de ciudă, fiindcă nu puteam să mă bucur de final. Pe vremea aia Internetul era un soi de Fata Morgana despre care nici măcar nu visam. Aşa că nu aveam unde să caut cartea ca să-i aflu finalul. Deci reluam cartea de 4 sau 5 ori, muşcând din când în când ditr-un colţ de franzelă- de atunci ador colţurile de pâine- şi încercam să calculez cu s-ar fi putut sfârşi cartea. Ca să vă imaginaţi deznădejdea mea în momentele acelea, gândiţi-vă la miile de fane ale lui Ricky Martin când au aflat că dragul de el preferă bărbaţii şi nu femeile. Adică era cetăţean european şi avea drepturi.

Datorită cărţilor cu sau fără sfârşit, imaginaţia mea a ajuns debordantă, jucându-mi feste până şi la şcoală. Unde la un moment dat am avut de făcut propoziţii în care să existe cuvintele „pavăză” şi „restrişte”.Propoziţia mea suna nefiresc de sincer. „În vremuri de restrişte, PCR ne-a fost pavăză în nevoi!” Când a auzit propoziţia cu pricina, tovarăşa dirigintă şi-a pus mâinile în cap. În capul meu. Şi m-a rugat să o lămuresc ce fel de nevoi sunt alea în care Partidul ne fusese pavăză. Inocent, i-am explicat că era vorba de frig, foame şi sete de libertate. Aşa am scăpat de o iminentă păruială.

De-a lungul anilor cărţile fără sfârşit au dispărut încetul cu încetul. Sau poate mai zac uitate prin praful vreunui pod aşteptând să fie scoase la lumină şi citite. Dar cine mai are timp de asta acum?

 

Epilog

Anno 201… Bărbatul dolofan îmbrăcat elegant, traversă agale parcul unde mai mulţi oameni stăteau pe bănci, unii dintre ei răsfoind ziare sau reviste. La un moment dat observă o femeie în vârstă care citea o carte cu coperţi verzi. Înlemni, era chiar cartea pe care o citise în copilărie, cea fără ultimele pagini, la care îşi imaginase finalul de sute ori. Cu aplomb se înfipse în faţa femeii, care îl privi suprinsă. O rugă să-i împrumute puţin cartea, pe care aproape o smulse din mâinile ei, citi cu aviditate ultimele pagini, apoi o înapoie proprietarei. Îi sărută mâna respectuos şi plecă mai departe bătând din palme de bucurie şi vorbind de unul singur „Da, ştiam eu, da, da, aşa da, bravo lor!”. În urma lui, femeia rămase perplexă…

Anunțuri

Responses

  1. Așa mi s-a întâmplat mie cu Lumină în amurg – Xavier de Montepin. Eram foarte mică, prin clasa a II-a și am descoperit-o, am luat-o să o citesc, o luam cu mine și la școala de muzică și, în loc să studiez, citeam, așa m-a prins profa pentru că normal că trebuia să audă clapele pianului, nu tăcerea… Când să o termin, o cunoștință de-a noastră a văzut-o la noi și a cerut-o de la ai mei – care evident că nu știau că eu citesc așa ceva și i-au dat-o. Omul a adus cartea rapid… dar fără final. Ce-o fi crezut că rezolvă dacă păstrează ultimele pagini? Eu nici acum nu știu ce s-a întâmplat. 🙂
    N-am găsit-o la niciun prieten în bibliotecă, nici în vreun anticariat…
    Oricum, este cartea care m-a convins că trebuie să fiu scriitoare… 🙂

    • Si uite asa tot raul, spre bine, altfel poate ca nu ajungeai scriitoare 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: