Publicat de: antiqul | 12 Aprilie 2013

Teoria managementului defectuos


Prolog

Gogu era omul de servici al companiei. Veşnic speriat, facea curat prin birouri, ştergea praful, dădea cu mătura şi se ferea de întâlnirea cu diverşii şefi din companie care ar fi putut să-l ia la rost. Toată lumea era de acord că Gogu era băiat bun. Până într-o zi când directorul a fost demis, iar în locul lui a fost numit un nou director. Noul director era nepotul unui şef de la prefectură şi era tocmai Gogu al nostru. După primele zile în care oamenii nu ştiau ce să mai creadă, fostul om de serviciu ajuns director, trecu la treabă. Începu să controleze şi să sancţioneze subalternii, mai ales că habar nu avea despre munca acestora. Programul de lucru a fost prelungit, salariile scăzute, oamenii erau sancţionaţi pentru orice fleac, drept urmare unii angajaţi îşi luară pur şi simplu lumea în cap şi îşi înaintară demisia. Gogu devenise un veritabil dictator şi nu admitea sfaturi sau critici din partea angajaţilor. Până într-o zi când unchiul său binefăcător apăru la ştiri.Tocmai atunci angajaţii companiei se aflau în sala de mese şi mâncau în grabă, speriaţi ca nu cumva privirea necruţătoare a şefului să se abată asupra lor.

O vorbă din bătrâni spune „Dacă vrei să ştii cine este un om, dă-i o funcţie de conducere.” La români, mai mult ca la alte popoare, vorba asta se potriveşte ca o mănuşă. În momentul în care ajung şefi, românii îşi dau arama pe faţă. Atunci când nu mai trebuie să-ţi justifici deciziile în faţa superiorilor, arăţi cine eşti. Îţi terorizezi subalternii ca să le arăţi cine este şeful. Te bucuri văzând teama din privirile lor atunci când îţi faci apariţia. Felicitări. Hârşâitul enervant pe care-l tot auzi sunt cuţitele subalternilor care abea aşteaptă ocazia de a ţi le înfige în spate. Şi ocazia cu pricina se va ivi. Poţi fi sigur. Pentru că şeful e singur. Subalternii lui sunt mulţi. Iar şeful va greşi la un moment dat. Şi atunci va fi executat. Pentru că mulţi râvnesc la postul său. Ăsta ar fi modelul româno-sovietic de conducere al oamenilor.

În ultimii ani, vătaful în blană de lup care conduce oamenii din subordine cu biciul a trebuit să-şi achiziţioneze o blană de miel. Adică să devină „manager”. Şi să pună în aplicare diverse strategii de management care din păcate nu includ bâte, harapnice sau şuturi în spinare. Problema ar fi că şefii nu îşi doresc să fie manageri. Fiindcă asta ar însemna să cunoască oamenii cu care lucrează. Să le cunoască familiile, să devină apropiaţi, să le câştige încrederea. Să îi intereseze de ce au rezultate slabe, poate au probleme în familie, sau nu se pot integra în colectiv. Să fie ca un frate mai mare care îşi ajută fraţii mai mici. Şi care îi învaţă cum să facă să fie bine pentru colectivul în care lucrează. Pentru asemenea şefi, oamenii lor ar sări şi în foc. Iar rezultatele în mucă s-ar vedea în timp. Colectivul ar fi ca o familie, cum vedem în filme. Dar asta este greu. E mai uşor să dai cu biciul în oameni, fiind sigur că atunci când vei cădea în mlaştină, nu numai că nu îţi va întinde nimeni mâna ca să te scoată, dar şi că vei primi nişte bocanci în cap ca să te duci mai rapid la fund.

Nu oricine e făcut să fie şef peste alţii. Unii se nasc cu asemenea abilităţi, alţii le învaţă. Cei mai simpatici sunt şefii slab pregătiţi profesional, fricoşi şi mai ales cei panicarzi, care se iau cu mâinile de cap şi zbiară „ Aoleuuuu !!!Ce facem?!?!! Ce facem?!? Vine controlul peste noi!! O să ne schimbe din funcţie pe toţi, gata, suntem morţi!!” Ăştia mă fac să râd până mă doare burta şi abea aştept să văd ce se întâmplă. Cineva spunea că schimbarea comandantului e bucuria nebunilor, dar una din regulile de bază ale managementului este tocmai rotirea cadrelor cu funcţie de conducere. Asta e cel mai bun lucru din lume, fiindcă până ajunge noul comandat să afle cum mă cheamă, e şi el pe picior de plecare spre alte zări mai bune. Aşadar, rotirea cadrelor să trăiască fiindcă ăsta e cel mai sigur mod  facem cincinalul în cinşpe ani şi jumătate.

Epilog

Pe ecranul televizorului din sala de mese a companiei, unchiul lui Gogu apăru însoţit de doi bărbaţi mascaţi care-l introduseră rapid într-o dubă a Jandarmeriei. Brusc, Gogu îngheţă. În sala de mese se auzi un vuiet, apoi un Huuuuoooooo!!! care se venea ca un tăvălug asupra directorului. Împreună cu ouă, roşii, spaghete cu brânză şi ce se mai găsea pe tăvile oamenilor. Alimentele respective zburară pur şi simplu în capul lui Gogu care fugi şi se ascunse sub şorţul bucătăresei. Aceasta îi aplică două polonice în frunte, lăsându-l aproape leşinat. Apoi nu se ştie cum, Gogu ateriză în tomberonul de gunoi al companiei.  Din ziua aceea, nu-l mai văzu nimeni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: