Prolog
Sala izbucni în aplauze de încurajare, şi cele două echipe se pregatiră de concurs. Proba consta în pregătirea unui tort cât mai consistent si mai bun la gust. Din întâmplare sau nu, una dintre echipe era net avantajată, fiind formată din trei gospodine obişnuite cu bucătăria şi care ştiau foarte bine ce au de făcut. Cealaltă echipă era compusă din trei bărbaţi care se uitau buimaci în jur şi era clar că habar nu aveau cum o să se descurce. Plus că cei trei nici nu se cunoşteau între ei. La un moment dat, unul dintre bărbaţi înjură cu năduf „No, apăi cum mămăliga măsii o s-o scoatem noi la capăt?” Celălalt dădu abătut din cap, dar cel de-al treilea sări în sus strigând „Ştiu, gata, o să le facem o mămăligă ca la mama acasă!” Deşi nu vedeau legătura dintre mămăligă şi tort, ceilalţi doi se declarară dispuşi să-l ajute. Gospodinele deja se pregăteau să scoată blatul din cuptor…
Uneori în viaţă se întâmplă că totul e împotriva noastră. Nimic nu merge, ba chiar mai mult, în asemenea momente trebuie să ne luptăm cu adversari care ştiu foarte bine ce au de făcut. Pur şi simplu am vrea să ne trântim pe jos, să ne încrucişăm braţele şi să tragem o tură de plâns ca atunci când eram copii. Dar nu se poate. Şi atunci ce să facem? Ne punem mâinile în cap şi încercăm să găsim o soluţie de scăpare. Ori refuzăm să mai facem ceva şi lăsăm evenimentele să se desfăşoare de la sine, ori luptăm cum ştim noi mai bine, chiar dacă e clar de la început că vom pierde. Păi tocmai asta nu e clar, că vom pierde. E adevărat că pornim cu un dezavantaj net, dar nu e deloc sigur că ceilalţi nu se vor încurca în propria ştiinţă. Şi atunci alegem să luptăm până în ultima secundă. E posibil să pierdem. Dar tot aşa e posibil să ne demoralizăm adversarii care vor începe să facă greşeli. Dacă vrem cu toată energia noastră să câştigăm, o să câştigăm. Chiar dacă e vorba numai de o mămăligă cu brânză şi lapte dulce.
Epilog
După ce traseră o ceartă zdravănă până aproape să se ia la păruială, gospodinele scoaseră o minunăţie de tort, de-ţi lăsa gura apă. Sub ochii uimiţi ai comisiei şi ai spectatorilor, băieţii veniră la masa juriului cu o mămăligă cu brânză şi şuncă, alături de o ulcică de lapte şi botezară cu tupeu mămăliga ca fiind „Tort cu inserţii de mămăligă şi brânză sărată”. Gospodinele făcură mare tam tam că băieţii îşi bat joc de onorata comisie şi ar trebui descalificaţi. După ce juriul se consultă îndelung şi gustă şi mai îndelung din mămăligă, declară că tortul cu inserţii de mămăligă şi brânză se încadrează în regulile concursului şi hotărâ că cele două echipe se află la egalitate…
Sursa foto