Unde ne grăbim ?

Prolog

Femeia conducea liniştită micul Matiz atentă la toate semnele de circulaţie. La un moment dat, din spatele ei se auzi urletul motorului unui Bmw care încercă în disperare să depăşească vreo cinci autoturisme, şoferul ignorând  linia continuă care se întindea pe asfaltul încins de soare. Chiar înainte de a ajunge la semafor,  Bmw-ul semnaliză brusc şi intră în faţa Matizului. Şoferiţa de la volanul Matizului frână violent, cel din spatele ei la fel, dar şoferul Bmw-ului uită să apese pedala de frână, aşa că izbi în dos o camionetă încărcată cu îngrăşământ natural 100%. Din cauza izbiturii, din camionetă începură să curgă tot felul de substanţe de origine animale ca bălegar proaspăt şi alte alea, care se aşezară cuminţi pe capota buşită a Bmw-ului. Perplex, şoferul din Bmw o văzu pe doamna din Matiz trecând ţanşoşă pe lângă el şi arătându-i semnul internaţional al degetului mijlociu ridicat…

Cineva spunea că nu ştii să înjuri până nu ai permis de conducere şi intri în rândul şoferilor. Mai ales dacă ai norocul să locuieşti într-un oraş mare cum e Timişoara, Cluj sau Constanţa ca să nu mai spun de infernul din Bucureşti, trebuie cât de repede să inveţi şiretlicurile şoferilor versaţi care abea aşteaptă să te lase cu buza umflată prin vreo străduţă blocată. La început şi mie mi-a fost greu. Toată lumea se grăbea, erau foarte multe maşini pe stradă şi aveam impresia că toţi vor să mă lovească pe mine. Asta era în anno Domini 1996. Acum, după 17 ani trebuie să recunosc că traficul e de 10 ori mai încărcat. Mulţi par că  iau razna la volan şi vrând nevrând eşti prins în caruselul agitaţiei. Uneori nu ştiu nici eu de ce mă grăbesc. De multe ori ajung prea repede la destinaţie după ce am schimbat nişte vorbe „dulci” şi semne obscene cu alţi şoferi în trafic.  Totuşi, ca să nu ajungem prea repede la destinaţie, edilii frumosului nostru oraş au grijă cam la 2 săptămâni să fluidizeze traficul rutier schimbând aiurea şi fără rost semnele de circulaţie, dând peste cap şoferi care circulă prin Timişoara de pe vremea odiosului cât şi turişti rătăciţi depinzând în totalitate de GPS-ul care nu reuşeşte să ţină pasul cu imaginaţia bolnavă a susnumiţilor edili. Acum câteva zile, spre exemplu, urmând semnele de circulaţie nou montate de sus amintiţii gospodari ai urbei, un conducător auto a reuşit să ajungă cu maşina proprie în frumosul râu care traversează oraşul nostru.

Şi totuşi unde ne grăbim? Din când în când văd pe străzi câte un căruţaş care merge agale insensibil la claxoanele şi fluierăturile din traficul agitat. Mă uit la el şi mă gândesc că omul va ajunge într-un final la destinaţie fără să forţeze în exces „calul putere” şi va adăpa bietul animal care se luptă cu sutele de cai putere de pe şosele, în timp ce eu îmi fac sânge rău că am pierdut un verde la semafor şi automat s-a dus timpul calculat special pentru a ajunge la destinaţie. Şi mereu îmi propun ca data viitoare să nu mă grăbesc. Să conduc liniştit şi relaxat până la locul unde vreau să ajung. Reuşesc să fiu calm până la prima trecere de pietoni unde ca de obicei un domn sau o doamnă pieton merge agale pe trecere, ba chiar se opreşte să vrobească la telefon. Atunci toată relaxarea mea dispare ca fumul, înfund palma în claxon şi îi explic cu delicateţe pietonului următoarele lucruri gingaşe „Băăă. asta calcă nu f…te! şi Ce bă, eşti în târla lu tactu’ de treci aşa încet? Aşa că relaxarea la volan rămâne din nou pentru data viitoare.

Epilog

Trăim în secolul vitezei, folosim maşinării la care bunicii noştrii nici nu visau şi avem impresia că maşinăriile respective ne uşurează viaţa grăbind lucrurile. Dar în loc să avem mai mult timp liber pentru noi, ne folosim de maşini ca să facem cât mai multe într-un timp cât mai scurt, numai că să vedem că a doua zi o luăm de la capăt, obosiţi, surmenaţi şi cu nervii în pioneze. Oare ăsta să fie avantajul civilizaţiei? Şi totuşi unde ne grăbim?

Sursa foto