Caligrafie


Prolog

Ionuţ scria atent tema de caligrafie pe caiet, când afară, în faţa blocului începu un meci de fotbal. Brusc, Ionuţ era mai atent la meci decât la temă. La un moment dat, cineva strigă „Gooooolll!!” şi Ionuţ dădu fuga pe geam să vadă ce şi cum. Când se întoarse la temă, observă cu durere în suflet că pe caiet apăruse o mâzgălitură. Şterse repede cu lama, sperând ca mama sa să nu observe. După ce termină tema, se duse repede cu caietul la mama ca să verifice tema şi să-l lase afară la fotbal. Spre disperarea copilului, femeia observă cu un ochi de vultur mâzgălitura buclucaşă şi cu un zâmbet larg pe buze rupse foaia din caiet şi îl trimise pe Ionuţ să refacă tema în întregime. Afară, meciul era în toi, aşa că Ionuţ amărât se aşeză la birou, îşi puse mâinile în cap şi începu să plângă. Lacrimile băiatului cădeau pe caietul de caligrafie una câte una.

Trebuie să recunosc că scriu urât. pe lângă asta, mai mănânc şi litere. De obicei îmi plac la gust literele M şi N care dispar din cuvinte. Inutil să vă spun câte certuri mi-am luat în şcoala generală pentru scrisul meu . Ei dar, târâş grăpiş am ajuns şi la facultate unde am avut de scris romane intregi. Abea reuşeam eu să înţeleg ce scrisesem acolo, ce să mai vorbim de colegi care îmi cereau cursuri cu împrumut. Aşa că după vreun an nimeni nu mai îmi cerea cursurile că era peste puterea lor să înţeleagă ce scrisesem acolo. Pentru calităţile astea, mereu mi-am auzit că nu o să reuşesc în carieră, că scrisul frumos te recomandă oriunde şi eu nu am nici o şansă cu mâzgălelile mele. Până la urmă ca să pun capăt discuţiilor le-am explicat criticilor că eu scriu româneşte şi dacă nu ştiu să citească ce am scris e vina lor, să mai pună mâna pe un abecedar ceva.

Lăsând gluma la o parte, scrisul de mână începe să devină opţional. Acum toată lumea cere texte scoase la imprimantă. Am văzut zilele trecute că şi la şcoală e cool să înveţi pe laptop, nu pe caiet. În maxim 10 ani o să avem o ţară de intelectuali care nu o să ştie să scrie de mână. Scrii, pardon editezi textul pe Iphone, apoi salvezi şi îl scoţi la imprimantă. La imprimantă toate textele arată frumos, aşa că putem scoate caligrafia din programa şcolară. Aşa că toţi cei ca mine care scriu cu picioarele sunt salvaţi că nu mai trebuie să se chinuie să scrie frumos.

Problema devine caraghioasă abea atunci când elevi de clasa a XI-a sau a XII-a trebuie să scrie de mână şi constaţi că habar nu au de regulile elementare de ortografie ( ce naiba o mai fi şi aia?). Şi uite aşa încetul cu încetul expresii ca „puneţi mâna şi citiţi şi voi nişte almanahe din alea” vor fi considerate un exemplu de urmat. Problema ar fi că „almanahele” alea sunt destul de greu de găsit, dar cine caută găseşte până la urmă, nu-i aşa?

Epilog

Ionuţ simţi pe cap mâna mamei care-l mângâia şi apoi o auzi spunând blând „Hai, nu mai plânge, te ajut eu să faci tema şi apoi poţi să mergi la joacă. E bine aşa?” Ştergându-şi lacrimile băieţelul o îmbrăţişă bucuros. Afară se auzi din nou „Goooolllll!!!!”

Sursa foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s