Prolog
Când auzi sunetul paşilor cunoscuţi, Mihai se blocă din nou. Şeful său intră violent pe uşă şi începu să urle „Ce ai făcut iarăşi? Cum ai fost capabil să faci aşa ceva? Eşti un tâmpit! Lasă că îţi arăt eu! Treci la mine în birou în momentul ăsta!!” Mihai se crispă, întrebându-se cu ce greşise de data asta. Îşi trase capul între umeri şi târâindu-şi picioarele intră tremurând în biroul şefului său.
Zilele trecute un studiu arăta faptul că mulţi români sunt stresaţi la serviciu. Majoritatea de către şefi. Şefi care nu se mulţumesc numai cu cerinţe care frizează absurditatea pe plan profesional şi ajung să-şi înjure subordonaţii şi să-i facă troacă de porci. Bineînţeles că primul impuls este să te ridici şi să pleci cu demisia la zi, căutându-ţi un alt loc de muncă. Şi totuşi, ne garantează cineva că vom găsi un loc de muncă unde să nu existe stres şi să avem un şef cald şi dulce ca o savarină? Nu. Plus că e posibil ca ceea ce facem la locul de muncă să ne placă, chiar dacă avem de-a face cu teroarea şefului. Şi atunci ce e de făcut? Personal am avut de-a face cu destul de mulţi şefi şi chiar dacă nu am fost înjurat de niciunul, am avut momente când m-au stors ca pe o lămâie. Disperat, povesteam în stânga şi în dreapta despre suferinţele mele căutând un remediu. Degeaba. Când ajungeam la birou şi dădeam cu ochii de şef, mă tăiam ca maioneza şi încasam toate reproşurile mai mult sau mai puţin meritate. La un moment dat ajunsesem un ghem de nervi care zâmbea mecanic, ca ceilalţi să nu realizeze în ce stare disperată sunt. Până într-o zi când un coleg mai vechi şi cu tupeu m-a luat deoparte şi mi-a spus câteva lucruri. Apoi m-a ajutat să le pun în practică. Şi aşa, în decursul a mai multe luni am ajuns să scap de angoasa stresului care mă omora cu zile.
Dar care este secretul? În primul rând trebuie să fii bine pregătit profesional. Altfel vei greşi mereu şi mereu şi vei fi luat la şuturi. Pune mâna şi învaţă. Oricum vei face greşeli, dar le vei putea repara. Apoi, când eşti certat, nu trebuie să taci. Trebuie să spui ceva. Nu încerca să te aperi spunând că eşti nevinovat, va fi şi mai rău. Schimbă subiectul. Pune întrebări. Pe un ton cald şi plin de compasiune. Explică-i şefului că tocmai ai luat o boală contagioasă de la un câine pe care l-ai mângâiat. E foarte probabil ca el să te scoată urgent din birou. Spune-i că îţi e foame. descrie-i în amănunt ce ai vrea să mănânci în momentul ăla. Mâncarea e un subiect sensibil pentru oricine. Încearcă să ai o voce mieroasă şi enervantă. Dacă nu poţi, citeşte cărţile lui Sven Hassel. O să găseşti acolo mai multe metode de ieşit cu faţa curată din faţa şefilor. Dacă nu merge şi nu merge, urmează sfatul Micuţului din romanele aceluiaşi scriitor. Fă puţin pe tâmpitul. Nu trebuie să le ştii pe toate. Pune întrebări. Cum spunea cineva, „eu nu gândesc, las asta în seama cailor, de aia au capul mai mare…”
Şi dacă cu toate eforturile tale, nu va fi mai bine, pleacă unde vezi cu ochii. În nici un caz nu apela la pastilele antistres şi nici la ceaiuri. La un moment dat am luat eu ceai antistres şi deşi tanti farmacista mi-a spus să beau numai o cană pe zi, eu am făcut o oală de ceai. Pe care am băut-o. Apoi am aşteptat să plece stresul. Şi culmea e că nu a plecat. Aşa că am adresat gânduri tandre farmacistei care mi-a recomandat ceaiul ăla. Şi am fiert o cană de vin. Care m-a scăpat de stres. Cel puţin pentru moment.
Epilog
În 2007 am aflat despre o tânără care din cauza stresului de la locul de muncă a murit. Se numea Raluca Stroescu. Dumnezeu să o ierte. Nu s-a sinucis. Pur şi simplu a murit de epuizare din cauză că încerca să termine un volum uriaş de sarcini la locul de muncă şi lucra şi 16 ore pe zi. Când am aflat, am fost şocat. M-am întrebat, oare chiar merită? Nu, nu merită. Mai ales că acum, după câţiva ani de la această dramă, la compania respectivă nu s-a schimbat mai nimic. Nimeni nu e vinovat. Ca de obicei. Aşa că dacă nu aveţi grijă de voi, nu o să aibă nimeni.
Sursa foto
Antiqul's Blog 