Ani de liceu

Prolog

Alex era elev la un liceu din oraş, dar dacă întrebai de el, toată lumea ridica din umeri. Alex era elevul invizibil. Nu excela la nimic, nu avea o poreclă, nu era în echipa de fotbal şi nici măcar nu avea o iubită cu care să se plimbe de mână în pauze. Într-o bună zi, ajuns la capătul răbdării, Alex îşi cumpără un spray de culoare verde fosforescent şi se vopsi cu el pe păr. Apoi apăru în uşa clasei la cinci minute după ce intră profesorul. Care profesor rămase un moment perplex , apoi îl luă de mână şi îl duse în biroul directorului.

Zilele trecute am avut ocazia să văd cum se desfăşoară viaţa într-un liceu cu pretenţii din România. Unde învaţă elevi de la clasa I până la a XII-a. Dacă cei mici mai fac şi şcoală, pentru cei mari şcoala este o adevărată desfătare, asta dacă mai şi ajung la şcoală şi nu naufragiază în birtul din apropiere. În primul rând, majoritatea ajung la prima oră după ce s-a sunat de intrare. Pe vremea mea, asta însemna că erai automat scos la tablă şi primeai o problemă grea sau trebuia să răspunzi din recapitulare, astfel încât îţi pierea cheful să mai intri după profesor. Acum însă, elevii au drepturi şi profesorii nu au voie să îi tragă puţin de urechi sau să îi ţină cu mâinile sus până le amorţesc braţele. Totuşi, lăsând asta la o parte, nu am înţeles cum se poate ca un elev de clasa a XI-a sau a XII-a să nu ştie să scrie corect şi să facă greşeli demne de un elev de clasa a V-a. Pentru că în anii 80-90 era simplu. Nu ştiai de media 5, rămâneai corigent. Dacă nu puneai burta pe carte, rămâneai corigent pe vară şi dacă te durea în cot repetai pur şi simplu clasa respectivă. În acei ani, repetentul era privit ca un infractor, şi atrăgea ruşinea asupra sa şi asupra familiei sale. Ei,dar timpurile s-au schimbat şi acum profesorii cei răi au ieşit la pensie, locul lor fiind luat de nişte profesori mult mai buni care nu lasă elevii corigenţi. În cazul cu totul special în care totuşi un elev rămâne corigent pe un semestru, profesorul îi măreşte media în cel de-al doilea astfel încât nu se pune problema corigenţei pe vară. Astfel, profesorul poate merge liniştit la mare în vacanţă cu banii obţinuţi din meditaţii şi nu mai trebuie să vină la şcoală ca să-l mediteze pe tolomacul rămas corigent. Pe lângă asta, direcţiunea şcolii raportează o medie generală a elevilor bună astfel încât şcoala iese fruntaşă la producţia de creiere la hectar. Toată lumea este mulţumită, elevi , profesori, părinţi şi inspectori şcolari. Până în momentul în care vie Zmeul Bacalaureat şi ochii lui magici formaţi din camere video. Brusc, totul se prăbuşeşte ca un castel din cărţi de joc şi elevii noştrii premianţi iau note de 1 şi 2 la Bacalaureat pe care bineînţeles că le contestă fără nici un rezultat. Aşa că fata şi băiatul noastru care ar trebui să ajungă neapărat manageri, sunt aruncaţi în stradă de societate şi ajung muncitori necalificaţi sau muritori de foame… Quod erat demonstrandum

Epilog

După ce a fost certat zdravăn de director şi a primit două palme zdravene de la tată-su, Alex a fost nevoit să se tundă zero ca să scape de culoarea verde a părului. Dar rezultatul a fost cel scontat. La şcoală deveni cunoscut de colegi, căpătă porecla „Licuriciul” şi o colegă din clasa alăturată descoperi brusc că au acelaşi drum spre casă…