Teme de vacanţă

Prolog

Anno Domini 199… Undeva la o şcoală generală. Peste două zile începea vacanţa de iarnă şi elevii erau în sărbătoare. Mediile erau încheiate şi orele se rezumaseră la discuţii lejere între profesori şi elevi. Şi unii şi alţii aşteptau nerăbdători vacanţa care urma. La ora de matematică, elevii o întâmpinară pe profesoară cu zâmbete largi. În sfârşit scăpaseră de ea până la anul. Profesoara le întoarse zâmbetul şi deschise manualul de matematică. „Dragii mei, vă rog să vă notaţi temele pe care veţi avea de făcut în vacanţă. Toate exerciţiile şi problemele de la paginile 72, 73, 74 şi…77. În prima oră de după vacanţă o să controlez temele şi cine nu le are primeşte nota 2. Aşa… şi cine ne povesteşte ce planuri aveţi pentru vacanţa asta minunată?”

Zilele trecute colegul meu mi-a povestit că fiica sa care e în clasa a 4-a este terorizată de temele primite în fiecare vacanţă. Bineînţeles că i-am luat apărarea micuţei şi i-am spus colegului că ar trebui să îşi susţină copilul şi să nu o forţeze să facă respectivele teme. Ca argument imbatabil l-am întrebat „Tu în concediu lucrezi?”. Mi-a răspuns că nu şi că abea aşteaptă să scape de stresul de la lucru. Până la urmă am ajuns amândoi la concluzia că temele de vacanţă sunt cea mai mare prostie. În primul rând, vacanţa există tocmai ca elevii să se refacă. Să uite de lecţii şi de note. Păi dacă tocmai în această perioadă sunt asaltaţi de zeci de exerciţii şi probleme care trebuie rezolvate, vacanţa va deveni un coşmar. Pe vremea când eram la şcoală, motivul era că vezi Doamne, dacă nu am avea teme în vacanţă, la întoarcerea la şcoală am uita tot ce am învăţat peste an. Şi din cauza asta, nu începeam bine vacanţa şi eram pus la teme de vacanţă de am ajuns să mi se facă lehamite de ele. Culmea e că în vacanţa dintre clasa a 4-a şi a 5-a nu am avut teme  fiindcă am schimbat învăţătoarea cu profesorii şi pe profesor nu îl interesa temele date de învăţătoare. A fost o vară minunată. Dar ce să vezi? Deşi nu am avut teme de vacanţă, în clasa a 5-a nu uitasem ce învăţasem până atunci. Deci teoria cu uitatul era o biată minciună. Din nefericire mă bucurasem devreme, fiindcă la sfârşitul clasei a 5-a tema de vacanţă a venit din nou să mă streseze. Nu mai ştiu când am scăpat de ea, probabil undeva prin clasa a 8-a.

La cum merge situaţia în ziua de azi, temele de vacanţă ar trebui date elevilor de liceu începând din clasa a 10-a ca să aibă o mică şansă pentru a promova Bacalaureatul. Oricum elevii de liceu sunt complet scăpaţi din mână în ce priveşte acumularea de cunoştinţe şcolare, aşa că să nu vă mire dacă întâlniţi liceeni care nu ştiu să scrie corect gramatical şi mănâncă litere şi cuvinte ca pe shaworma. Oricum aceştia trebuie trecuţi clasa cu medie onorabilă, pentru că media şcolii influenţează repartizarea fondurilor către şcoala respectivă. Şi  nu dă bine să ai corijenţi sau repetenţi. Aşa că temele de vacanţă ar trebui trecute în categoria… dinozauri.

Epilog

Vacanţa de iarnă trecuse ca o pasăre în zbor, dar Marius profitase la maximum de bucuriile ei. Nici nu se atinse de caietul de matematică şi habar nu avea cum o să scoată cămaşa când profesoara o să-l întrebe de temele de vacanţă. În prima zi de şcoală, Marius era pregătit sufleteşte pentru nota 2 pe care urma să o încaseze şi calcula deja cum să îşi scoată media. Când se sună de începerea orei, Marius îşi simţi inima în stomac. Uşa clasei se deschise şi intră un bărbat cu părul grizonat. Acesta aşeză catalogul pe catedră şi se prezentă. „Bună dimineaţa , sunt Mihai Dulgheru noul vostru profesor de matematică. Fiind prima noastră întâlnire, aş dori ca astăzi să ne cunoaştem mai bine, aşa că vă rog să vorbiţi liber că oricum nu am de gând să vă stresez cu temele pe care le-aţi avut de făcut în timpul vacanţei…”

Sursa foto

Interviu pentru job

Prolog

Femeia de la birou răsfoia agale dosarul din faţa ei, în timp ce se uita la interlocutor. „Văd că la cunoştinţele de limba engleză aţi pus nota 7.  Spuneţi-mi vă rog ceva despre dumneavoastră în engleză.” Bărbatul din faţa ei se blocă brusc. Începu să îngaime „M…m…mai… neim iz…ăăă… ai em….ăăă…” brusc se ridică de pe scaun. „Auziţi  doamnă, pune-ţi nota 5 la engleză şi mai lăsaţi-mă în pace cu tâmpeniile astea!” Şi bărbatul nervos ieşi trântind uşa.

Interviurile pentru o slujbă, sau pentru un job au apărut abea de vreo 20 de ani. Înainte nu te întreba nimeni de sănătate la angajare. Cum tot omul trebuia să construiască socialismul, băteai la poarta fabricii şi mai ieşeai de acolo după vreo 30 de ani cu părul cărunt şi decizia de pensionare în mână. Brusc, după 1990, când au inceput să apară companiile private, în vocabularul românilor au început să apară expresii precum „îmi depun CV-ul (ceveul sau siviul) la cutare firmă” „Cunoştinţe de limbi străine şi de calculator”. Trebuie precizat că înainte de anii 90 singura limbă străină pe care trebuia să o cunoşti era rusa. Dacă o ştiai erai trimis la specializare in URSS şi te intorceai mare şef cu studii în străinătate. Brusc, limba străină agreată era engleza, cu menţiunea că dacă ştiai germana, franceza sau italiana erai deja multilateral dezvoltat. În ce priveşte interviul propriu zis, ne-am izbit prima dată de cuvântul concurenţă, care presupune o luptă între candidaţii la un anumit job. Cum nimeni nu ne pregătise pentru asta, candidaţii se prezentau catastrofal la interviuri, neştiind exact ce se cere de la ei şi mai ales fiind obişnuiţi să mintă cu privire la multele lor calităţi ascunse. Cum la început toate erau luate drept bune, afirmaţiile candidaţilor s-au dovedit apoi a fi false, dar fiind angajaţi deja, era mai greu ca ei să fie concediaţi. Aşa că încetul cu încetul, cei care conduc interviurile au început să se specializeze şi aşa au apărut firmele de „head hunters” adică „vânători de creiere” care pot să găsească angajaţii potriviţi în strânsă legătură cu cerinţele firmei care îi solicită. Problema celui care dă interviul este că nu prea ştie ce anume se doreşte pentru ocuparea unui anumit post şi deseori se încurcă în minciuni la interviu, astfel încât sunt eliminaţi fără drept de apel. Ideal ar fi ca la interviu să fii modest şi cinstit, dar când eşti disperat după un loc de muncă şi ai trecut prin alte 20 de interviuri, vrei să-ţi convingi viitorii angajatori că le ştii pe toate numai să fii angajat.

În ce priveşte căutarea unui loc de muncă, primul hop îl reprezintă CV-ul. De-a lungul anilor am văzut sute de CV-uri şi mi-am făcut o părere. De aceea sfatul meu este să aveţi mare grijă cum vă concepeţi CV-ul. Dacă nu vă pricepeţi mai bine sunaţi un prieten care să vă ajute. Un CV cu greşeli gramaticale ajunge direct la coş.  Sau mai rău pe panoul cu „Hai să râdem”. În al doilea rând, trebuie să fie sobru. Chiar dacă nu aveţi cine ştie ce cunoştinţe, enumeraţi măcar două sau trei care vă avantajează. Nu minţiţi. Veţi fi verificaţi şi o să vă faceţi de râs. Mai bine puneţi mâna şi învăţaţi o limbă străină ca să ştiţi câteva fraze acolo. Apoi puteţi menţiona cunoştinţe minime de limbă străină. Încercaţi să vă prezentaţi demn la interviu şi chiar dacă nu va fi urmat de o angajare, o să obişnuiţi cu atmosfera şi data viitoare sigur va fi cu folos. Baftă.

Epilog

Comisia de interviu formată din trei membrii privea sever spre candidata emoţionată din faţa lor. După ce epuizaseră toate intrebările, îi comunicară aspirantei la job că în cazul în care va fi selectată, o vor anunţa telefonic. Brusc, domnişoara intervievată începu să se agite. „Când incep lucrul? O să am salar mare? Vreau mai mare ca vecina mea Lili care cică e mare şefă. Deci, când vin? O să am şi maşină, nu? O să-l angajez pe frate-miu ca şofer că îşi caută de lucru şi conduce bine. N-are el permis că nu ştie să scrie, dar conduce bine. Niciodată nu l-a prins poliţia. O să-i faceţi şi lui permis, nu? Şi cu maşină sigur o să mă mărit şi eu că de-acum o să fiu doamnă. Pot să încep lucrul de acum?” Membrii comisiei o priveau cu ochii holbaţi şi gurile căscate de parcă un extraterestru se teleportase în biroul lor…

Sursa foto