Interviu pentru job

Prolog

Femeia de la birou răsfoia agale dosarul din faţa ei, în timp ce se uita la interlocutor. „Văd că la cunoştinţele de limba engleză aţi pus nota 7.  Spuneţi-mi vă rog ceva despre dumneavoastră în engleză.” Bărbatul din faţa ei se blocă brusc. Începu să îngaime „M…m…mai… neim iz…ăăă… ai em….ăăă…” brusc se ridică de pe scaun. „Auziţi  doamnă, pune-ţi nota 5 la engleză şi mai lăsaţi-mă în pace cu tâmpeniile astea!” Şi bărbatul nervos ieşi trântind uşa.

Interviurile pentru o slujbă, sau pentru un job au apărut abea de vreo 20 de ani. Înainte nu te întreba nimeni de sănătate la angajare. Cum tot omul trebuia să construiască socialismul, băteai la poarta fabricii şi mai ieşeai de acolo după vreo 30 de ani cu părul cărunt şi decizia de pensionare în mână. Brusc, după 1990, când au inceput să apară companiile private, în vocabularul românilor au început să apară expresii precum „îmi depun CV-ul (ceveul sau siviul) la cutare firmă” „Cunoştinţe de limbi străine şi de calculator”. Trebuie precizat că înainte de anii 90 singura limbă străină pe care trebuia să o cunoşti era rusa. Dacă o ştiai erai trimis la specializare in URSS şi te intorceai mare şef cu studii în străinătate. Brusc, limba străină agreată era engleza, cu menţiunea că dacă ştiai germana, franceza sau italiana erai deja multilateral dezvoltat. În ce priveşte interviul propriu zis, ne-am izbit prima dată de cuvântul concurenţă, care presupune o luptă între candidaţii la un anumit job. Cum nimeni nu ne pregătise pentru asta, candidaţii se prezentau catastrofal la interviuri, neştiind exact ce se cere de la ei şi mai ales fiind obişnuiţi să mintă cu privire la multele lor calităţi ascunse. Cum la început toate erau luate drept bune, afirmaţiile candidaţilor s-au dovedit apoi a fi false, dar fiind angajaţi deja, era mai greu ca ei să fie concediaţi. Aşa că încetul cu încetul, cei care conduc interviurile au început să se specializeze şi aşa au apărut firmele de „head hunters” adică „vânători de creiere” care pot să găsească angajaţii potriviţi în strânsă legătură cu cerinţele firmei care îi solicită. Problema celui care dă interviul este că nu prea ştie ce anume se doreşte pentru ocuparea unui anumit post şi deseori se încurcă în minciuni la interviu, astfel încât sunt eliminaţi fără drept de apel. Ideal ar fi ca la interviu să fii modest şi cinstit, dar când eşti disperat după un loc de muncă şi ai trecut prin alte 20 de interviuri, vrei să-ţi convingi viitorii angajatori că le ştii pe toate numai să fii angajat.

În ce priveşte căutarea unui loc de muncă, primul hop îl reprezintă CV-ul. De-a lungul anilor am văzut sute de CV-uri şi mi-am făcut o părere. De aceea sfatul meu este să aveţi mare grijă cum vă concepeţi CV-ul. Dacă nu vă pricepeţi mai bine sunaţi un prieten care să vă ajute. Un CV cu greşeli gramaticale ajunge direct la coş.  Sau mai rău pe panoul cu „Hai să râdem”. În al doilea rând, trebuie să fie sobru. Chiar dacă nu aveţi cine ştie ce cunoştinţe, enumeraţi măcar două sau trei care vă avantajează. Nu minţiţi. Veţi fi verificaţi şi o să vă faceţi de râs. Mai bine puneţi mâna şi învăţaţi o limbă străină ca să ştiţi câteva fraze acolo. Apoi puteţi menţiona cunoştinţe minime de limbă străină. Încercaţi să vă prezentaţi demn la interviu şi chiar dacă nu va fi urmat de o angajare, o să obişnuiţi cu atmosfera şi data viitoare sigur va fi cu folos. Baftă.

Epilog

Comisia de interviu formată din trei membrii privea sever spre candidata emoţionată din faţa lor. După ce epuizaseră toate intrebările, îi comunicară aspirantei la job că în cazul în care va fi selectată, o vor anunţa telefonic. Brusc, domnişoara intervievată începu să se agite. „Când incep lucrul? O să am salar mare? Vreau mai mare ca vecina mea Lili care cică e mare şefă. Deci, când vin? O să am şi maşină, nu? O să-l angajez pe frate-miu ca şofer că îşi caută de lucru şi conduce bine. N-are el permis că nu ştie să scrie, dar conduce bine. Niciodată nu l-a prins poliţia. O să-i faceţi şi lui permis, nu? Şi cu maşină sigur o să mă mărit şi eu că de-acum o să fiu doamnă. Pot să încep lucrul de acum?” Membrii comisiei o priveau cu ochii holbaţi şi gurile căscate de parcă un extraterestru se teleportase în biroul lor…

Sursa foto