Prolog
Magazinul era plin şi agentul de pază cu o privire fioroasă supraveghea clienţii ca nu cumva să fure ceva. Clienţilor nu le ardea de furat, dar agentul de pază fusese instruit de şefii lui că toţi clienţii sunt hoţi şi el trebuie să fie foarte atent ca nu cumva să iasă magazinul în pagubă. La un moment dat, agentul de pază ochi un suspect bine îmbrăcat care avea mutră de hoţ. Începu să-l urmărească insistent prin magazin, observând că o parte din lucrurile cumpărate le bagă într-o sacoşă ce o avea în mână. Când socoti că hoţul furase destul, agentul de pază fugi spre el strigând mai ceva ca Tarzan, îl împinse cu putere, clientul căzând din picioare ca o mămăligă. În acelaşi timp, lumea începu să ţipe speriată de cele văzute. La venirea şefului său împreună cu responsabilul magazinului, agentul de pază le spuse mândru că prinsese hoţul. În urma verificărilor sumare se stabili că hoţul cu un ochi vânăt care se văita de durere era viitorul director al magazinului care urma să intre în funcţie de săptămâna următoare.
Zilele trecute am fost la hypermarketul de unde obişnuiesc să-mi fac cumpărăturile. Am observat că se schimbase firma de pază şi magazinul era împânzit de agenţi fioroşi dotaţi cu uniforme noi. Toţi erau speriaţi de mama focului, fiindcă se vedea că nu cunoşteau nici locurile şi nici angajaţii. Plus că mulţi dintre ei erau luaţi probabil de la forţele de muncă şi habar nu aveau ce presupune munca de agent de pază. Cu mulţi ani în urmă, cu stagiul militar satisfăcut, am lucrat şi eu la o firmă de pază vestită în oraşul nostru. Interviul de angajare a constat în explicaţiile unui viitor şef că toţi clienţii din magazinul respectiv sunt hoţi şi că sarcina mea e să prind pe câţi mai mulţi dintre ei. Mi-a luat vreo 4 ore să-mi dau seama că instructajul era de fapt o aiureală şi hoţii din magazinul respectiv reprezentau de fapt cam 1%. Aşa încât după circa două luni plecam în glorie de la firma respectivă fără să fi prins nici un hoţ. A mai trecut un an şi din nou m-am angajat la o firmă de pază care se intitula pompos „Companie de consultanţă şi asistenţă în securitate şi pază”. Aici cel puţin ne-au minţit în faţă vreo 3 luni că ne pregătesc şi fac din noi nişte super-agenţi ca ăia din filme. Întradevăr, patronul firmei era austriac şi fusese gardă de corp inclusiv la concertele celor de la New Kids On The Block. În plus lucrase în Orientul Mijlociu unde fusese gardă de corp la diverşi şeici arabi. Omul ştia meserie, dar erau două probleme. Nu ştia româneşte aşa că mă înţelegeam cu el în engleză. Cu acestă ocazie mi-am crescut nivelul de conversaţie a limbii engleze de la nota 3 la nota 7 sau 8. A doua problemă o constituia soţia sa care era afoană de tot în materie de securitate, dar avea impresia că se pricepe la toate. Aşa de bine s-a priceput, încât a reuşit să ducă firma în faliment cam în 2 ani şi nici în ziua de azi nu ştiu ce s-a mai ales de ei. Dacă mai adaug salarizarea deosebit de proastă, programul de lucru infernal şi ţepele trase în materia vechimii în muncă, nu e de mirare că orice om cât de cât normal fuge de firmele de pază cât îl ţin picioarele. Rămân aici tinerii care sunt la primul loc de muncă sau pensionarii care au deja un venit şi vor numai să-şi completeze resursele financiare. Şi aceştia sunt interesaţi de calitatea muncii prestate cam cum sunt eu interesat de creşterea şi înmulţirea viermilor de mătase.
Epilog
După ce primi îngrijiri medicale datorate bătăii încasate de la agentul de pază, noul director schimbă firma de pază a magazinului. Agentul nostru buclucaş a fost mutat pe un câmp din apropierea oraşului unde avea de păzit nişte clăi de fân. Aici se împrieteni cu nişte câini comunitari la care le povestea zilnic păţaniile sale. Dar câinii nu se supărau. Atâta vreme cât omul nostru împărţea mâncarea cu ei, putea să le povestească orice…
Sursa foto
Antiqul's Blog 