Publicat de: antiqul | 18 Ianuarie 2014

Integritate


Prolog

Anno Domini 197… Undeva într-un orăşel din estul Europei.Vântul rece aproape că tăia, iar terenul de fotbal era acoperit de zăpadă îngheţată. Cei câţiva copiii veniţi la antrenament priveau spre antrenor sperând că o să-i lase să plece acasă. Oftând, antrenorul le spuse copiilor că pot pleca. Spre uimirea sa însă, unul dintre ei, mic de statură şi slab de părea să-l doboare vântul se uită la el şi îi spuse că el vrea să se antreneze  şi nu pleacă acasă. Antrenorul clătină din cap nedumerit şi îl puse pe copil să facă câteva ture de teren pentru încălzire. Apoi exersară numai ei doi jocul cu o minge îngheţată. La sfârşit, bărbatul alergă şi el cot la cot cu copilul. Apoi îl duse până aproape de casă, privind în urma puştiului mic şi slăbuţ. Nu avea el cine ştie ce talent, dar cu siguranţă avea un caracter puternic. Şi asta îl va ajuta mult în viaţă.

De cele mai multe ori suntem obişnuiţi că facem un lucru pentru că altfel vom suporta urmări neplăcute. Vom fi pedepsiţi, sau vom fi certaţi. O să primim notă mică la şcoală sau vom fi pârâţi la şef. Şi atunci facem de nevoie. De mulţi, mulţi ani, s-a obişnuit din generaţie în generaţie să se înveţe pentru note. Ai împuşcat un 10 şi un 9 nu mai înveţi nimic o lună. Toată lumea face aşa. La fel e şi la antrenamentele sportive. De multe ori nu avem chef să ne antrenăm şi atunci ne fofilăm, ne dăm loviţi. Pe motivul că nu se întâmplă nimic dacă sărim peste un antrenament. Întradevăr, nu se întâmplă nimic. Dar săritul peste antrenamente se va repeta. Şi la un moment dat realizăm că minusurile în antrenamentul nostru sunt atât de mari încât nu mai putem recupera. Şi mai e ceva. Nu e vorba de antrenamentul propriu zis, sau de învăţatul la şcoală. E vorba de acumulare. Nimic nu se poate realiza peste noapte. Zi după zi acumulăm cunoştinţe şi ne clădim caracterul. Dacă reuşim să nu tragem chiulul atunci când nimeni nu ne vede şi nu ne poate sancţiona, noi suntem cei câştigaţi. Pentru că în viaţă vom da inevitabil peste momente foarte dificile. Şi atunci nu vom putea să ne dăm loviţi. Şi nici nu vom ştii cum să ne descurcăm cu ele, fiindcă atunci când trebuia să le depăşim, am tras chiulul. Şi ajungem ca o casă fără fundaţie , construită pe un teren nisipos. La suprafaţă pare solidă, dar orice cutremur mic o dărâmă.

Când eram copil diriginta ne spunea că dacă nu învăţăm, ne furăm singuri căciula. Nu înţelegeam cum vine treaba asta cu furatul căciulii, până când într-o seară geroasă de iarnă când bătea un vânt tăios mergeam repede spre casă. Şi nu ştiu de unde mi-a venit în minte expresia respectivă. Şi mi-am luat căciula din cap şi am pus-o în buzunar. În câteva minute mi-au îngheţat urechile. Am început să dârdâi de frig. Nu am mai rezistat şi mi-am tras căciula adânc pe cap. Da, nu era deloc plăcut să-mi fur singur căciula.

Epilog

Copilandrul cel slăbuţ continuă să se antreneze cu seriozitate. Încetul cu încetul a crescut şi a ajuns fotbalist. După mulţi ani a ajuns să joace în echipa naţională. În acelaşi timp a jucat în Spania şi a devenit căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona. A fost căpitanul echipei naţionale de fotbal a României. A fost ales Fotbalistul Anului timp de 6 ani. Iar după ce s-a retras din fotbal, a continuat să-l trăiască. Şi acum urmează să candideze ca preşedinte la Federaţia Română de Fotbal. Vreţi să ştiţi cum îl cheamă pe puştiul care vroia neapărat să se antreneze? Sigur îl cunoaşteţi. I se mai spune „Baciul”. Îl cheamă Gheorghe Popescu.

Sursa foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: