Publicat de: antiqul | 14 Februarie 2014

Avem nevoie de sânge


Prolog

Dorinel se trezi buimac de cap şi se uită curios în jur. Se simţea foarte slăbit şi epuizat de parcă ar fi tras la jug o zi întreagă. Salonul în care era internat era plin de pacienţi, dar îi vedea ca prin ceaţă- La un moment dat auzi pe cineva spunând să i se aducă o pungă cu sânge pentru transfuzie. Şi altcineva întreba dacă are donatori. Îşi aminti că se ferise întotdeauna să doneze sânge şi se uita la cei care donau ca la nişte ciudaţi. Şi acum ajunsese să depindă de unul dintre acei ciudaţi. Dorin simţi cum o asistentă îi ia mâna în care avea înfipt un ac şi i-o leagă la o pungă atârnată de un fel de cuier. Apoi adormi la loc…

Prima dată am donat sânge mai mult de curiozitate. De fapt vroiam să îmi fac analizele şi nu aveam chef să stau la coadă la diverse cabinete. Plus că mai era şi gratis. Recunosc că îmi era teamă.  Auzisem tot felul de poveşti de groază. dar în acelaşi timp toţi recunoşteau că e nevoie de sânge. Experienţa în sine a fost liniştitoare. M-am aşezat pe un pat, m-au conectat la un  aparat şi am început să mă gândesc la ale mele. După circa 10 minute, am coborât de pe pat. Uşurat. Şi de 400 ml de sânge şi că nu păţisem nimic. Apoi m-am dus acasă. Liniştit. Făcusem ceva bun, sau cel puţin aşa credeam. După 2 luni m-am dus iar. Deja ştiam cum e. Şi aşa au trecut mai bine de 10 ani. Zilele trecute a trebuit să donez sânge pentru cineva drag. Nu era nici o problemă, dar am fost rugat să mai caut câţiva prieteni care să doneze pentru persoana respectivă. Colegul cu care eram în maşină mi-a spus „Ce mare lucru să găseşti încă 3 care să doneze sânge?”. L-am privit în ochi „Hai şi tu să donezi”. S-a înnecat brusc, s-a înroşit şi a început să se bâlbâie. M-am uitat cu milă la el. Până la urmă am găsit 2 persoane care au vrut să doneze. Culmea e că nu erau nici frumoşi, nici deştepţi, nici bogaţi şi nici intelectuali. Dacă i-aţi vedea pe stradă nu v-ar atrage atenţia. Dar au dat sânge. Pentru că în fond şi la urma urmei asta e problema. Toţi suntem de acord că e nevoie de sânge şi e sănătos să donezi. Dar câţi dintre ei întind braţul şi spun „Vreau să dau sânge”? Motive ca să nu donezi sunt cu sutele. Oricum după prima donare dacă sângele nu e sănătos nu veţi mai fi lăsaţi să donaţi. Şi dacă medicul vede că sunteţi anemici, nu vă lasă deloc. Deci din punct de vedere medical nu e nici un pericol. Medicii de la centrul de transfuzii nu se joacă. În timp am ajuns să-i cunosc. Când mă văd, se bucură „Radu, n-ai mai fost demult pe la noi…” Şi văd în ochii lor speranţa. Pentru că mereu li se cer pungi cu sânge pentru diverse spitale. Stocurile sunt tot timpul pe terminate. Practic sunt la limita supravieţuirii.

Când armata era obligatorie se găsea câte un comandant care strângea soldaţii, băieţi tineri şi în putere şi îi ducea să doneze sânge. Dar acum armata nu mai este. Singurii care vin să doneze, mai sunt jandarmii. Da, da jandarmii ăia huliţi şi înjuraţi, alintaţi „maimuţele” se duc şi donează sânge pentru ca cei care-i dispreţuiesc, sau rudele lor să poată supravieţui. Fiindcă culmea, dar sângele nu are uniformă, naţionalitate sau rasă. Sângele e sânge.

Din când în când pe coridoarele de la centrul de sânge vin rude care imploră sânge pentru cei dragi. Sunt dispuşi să plătească sume de bani celor care donează pentru ei. Ceea ce mi se pare degradant. Înţeleg disperarea oamenilor, dar să-ţi vinzi sângele pentru ca un om să trăiască mi se pare strigător la cer. Dacă tot vrei să donezi, spune-i medicului că donezi pentru bolnavul X şi el îi va da rudei bolnavului o foaie pe care o va duce la spital şi medicii vor şti că pentru X a donat cineva. Bun, şi dacă pentru bolnavul Z nu a donat nimeni, asta înseamnă că-l lăsăm să moară ca un câine? Asta nu ştiu. Probabil că nu, dar nevoia de sânge e atât de mare încât medicii fac tot posibilul ca să aducă donatori. Fiindcă cine a donat o dată poate va mai dona. Şi sângele artificial oricum nu se va inventa niciodată. De asta puteţi fi siguri.

Epilog

Acum mulţi ani cineva mă tot bătea la cap că e riscant să donez sânge, că nu e sănătos, etc. Degeaba veneam cu obiecţii, parcă vorbeam cu pereţii. Într-o dimineaţă mohorâtă de toamnă am luat-o la picior spre centrul de transfuzii care e tocmai în partea cealaltă a oraşului. ştiam procedura aşa că aşteptam relaxat să îmi vină rândul. Brusc în camera de aşteptare a intrat cunoştinţa mea plângând că are nevoie de cineva să doneze pentru mama ei. Instinctiv oamenii s-au ferit din calea ei. În acel moment am strigat-o pe nume şi i-am spus să se aşeze lângă mine. Am încercat să o calmez şi i-am spus că voi dona pentru mama ei şi o să vorbesc cu încă 2 sau 3 persoane să facă la fel. După ce i-am dat hârtia cu numele donatorilor, în privirea ei am văzut ceva care m-a cutremurat. A plecat din sală încet, ca şi cum avea o povară pe suflet. Am aflat apoi că mama ei fusese externată şi  se simţea mai bine…

Sursa foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: