Publicat de: antiqul | 28 Martie 2014

Demisia de onoare


Prolog

Cei doi colegi stăteau pe o bancă şi împărţeau un corn. Cel mai tânăr oftă cu năduf şi spuse „Liviu, eu nu mai pot. M-am săturat. Zilnic vine ăsta şi mă face troacă de porci. Parcă sunt câştigat la loz în plic. Mâine iau o coală de hârtie şi îmi dau demisia. Mă duc unde oi vedea cu ochii, numai să nu-l mai văd…” Cel mai în vârstă nu răspunse imediat. Îşi căută pachetul de ţigări, scoase o ţigară, apoi o aprinse şi trase un fum. „Radu tati, eu zic să te mai gândeşti. Demisia e uşor de dat, dar apoi nu te poţi întoarce. Mai aşteaptă puţin şi o să vedem. Stai pe lângă mine, mai fură meserie şi apoi n-o să-ţi mai spună nimeni nimic. Hai că facem noi cumva…” Cel tânăr privi în zare. Ideea demisiei începea să dispară uşor ca fumul ce ieşea din hornul casei de la colţul străzii…

Zilele trecute am vorbit cu un cunoscut. Este disperat fiindcă la locul de muncă are un şef care îl terorizează şi nu ştie ce să facă. Jobul în sine îi place, dar primeşte mereu sarcini în plus şi reproşuri. I-am povestit că şi eu am păţit la fel cu ani în urmă. Parcă eram cal de bătaie. Dacă făceam, de ce făceam? Dacă nu făceam, de ce nu făceam? La un moment dat nu am mai rezistat şi i-am spus că îmi dau demisia. Ideea asta m-a liniştit atât de tare încât nu am mai fost stresat. Undeva în subconştient ştiam că oricum voi pleca, aşa că nu mai are cu ce să mă ameninţe. Însă am vrut să mai stau o zi. Apoi încă una. Şi tot aşa până am trecut de faza critică. Şi şeful cel dur a plecat. Brusc. Dar am realizat că stresul continuu mă schimbase. Eram atent la detalii şi făceam treabă bună. Reproşurile primite erau absolut gratuite. Pur şi simplu nu mă înghiţea.

Demisia nu e o glumă şi nici o joacă. Ea presupune să pleci dintr-un loc care îţi conferă o anumită siguranţă şi să o iei de la început. Întotdeauna am încercat din răsputeri să îmi fac treaba astfel încât să fie bine, dar uneori vedeam că nu sunt dorit acolo. Şi atunci încercam să rezist. Prin toate mijloacele. Munceam în plus, învăţam despre ce am de făcut, încercam să fiu cât mai prompt şi să am o atitudine pozitivă. Dar când vedeam că tot sunt luat la rost, mă apucau toţi nervii. Până într-o zi când am simţit că mi s-a umplut paharul. Liniştit şi calm am pus pe biroul şefului o foaie de hârtie pe care scria „Demisie”. Brusc, s-a schimbat la faţă şi a început să mă ia cu frumosul. Că să nu plec, că sunt un om de bază, muncitor şi aiureli din astea. Am hotărât să mai stau o vreme. Şi în câteva zile, şeful respectiv a fost mutat. Aşa că nu am mai plecat. Acum veneam cu drag la lucru.  Şi aşa  am învăţat că uneori lucrurile se pot schimba în bine de la o zi la alta. De atunci am văzut de multe ori alţi oameni care sunt în situaţia în care eram şi eu. Muncesc mult, dar nu sunt doriţi  de cineva. Şi atunci mă duc să vorbesc cu ei, să le spun că nu e vina lor şi că la un moment dat se va termina stresul. Văd disperarea din privirea lor, dar în acelaşi timp şi o rază de speranţă. Şi mă gândesc că poate am spus vorba potrivită la momentul potrivit. Nu se ştie niciodată…

Epilog

Mircea privi uşurat spre foaia albă din faţa sa. Cuvântul DEMISIA sărea în ochi. Restul cuvintelor erau parcă fără noimă, puse acolo ca să umple foaia enervant de goală. Urcă treptele spre biroul şefului său, gândindu-se ce faţă va face acesta. Probabil va fi bucuros că scapă de el. Nu mai conta. Nu îi părea bine că pleca de acolo, dar altă cale de ieşire nu vedea. Era sătul. Pur şi simplu sătul. Bătu încet şi intră în biroul secretarei cu demisia în mână. Spre surpriza sa, secretara avea ochii roşii de plâns. O întrebă ce s-a întâmplat, dar mai mult de bun simţ. Oricum nu-l mai interesa. Secretara se uită la el cu ochii în lacrimi „A plecaaat şefuuu… L-au mutat de aiciii… O să vină altuuulll…. ce mă faaaac?” Pe moment Mircea păru să nu audă bine. Apoi începu să strige „A plecat şefuuu??? Bwhahahahahaha….. bwhahahahaha…. să vină înapoi când l-oi chema eu, bwhahahaha…” Mircea rupse demisia în bucăţele şi se duse la geam. Bucăţelele de hârtie pluteau vesele în aer de parcă se bucurau şi ele de vestea neaşteptată…

Sursa foto

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: