Pastila care dă putere

Prolog

Emil se uita curios la pastilele din palma lui, fiecare de altă culoare. După ce le înghițea pe toate urma să fie puternic ca zmeul din poveste. Și să ia nota 10 la proba de sport de la BAC. Ca să își poată salva media care nu vroia în ruptul capului să treacă de 5 și un pic. Adică picat cu brio. Presiunea familiei pentru a merge la facultate era atât de mare, încât era dispus să riște folosind pastilele. Mai ales că nici nu prea se pregătise pentru proba sportivă. Așa că luă rapid un pahar mare de apă și dădu pastilele peste cap aproape înnecându-se cu ele.

Zilele trecute am ascultat o reclamă la mai multe posturi de radio până a reușit să mă scoată din sărite. Ea nu era prost gândită, dar mă făcea să mă simt ca omul din peșteră care e luat cu lugu lugu. Ideea se baza pe discuția dintre doi studenți, unul care vroia să stea să învețe și celălalt care îl certa. Studentul fericit luase o anumită pastilă care îi îmbunătățea memoria, freza și mai știu eu ce. Din pricina asta, el nu picase nici un examen și nu ratase nici o petrecere. Mai lipsea să ne spună că avea un alai de domnișoare satisfăcute și chiar că dădeam pe spate. Deci la mintea mea de fost student am înțeles că am fost un mic tăntălău. Fiindcă am stat zile și nopți să învăț și nu am luat pastila minune ca să stau din petrecere în petrecere, promovând totodată și toate examenele. Cu notă maximă clar. Numai că nu știu cum se face, dar acum, după 14 ani mai știu destul de bine ce am învățat atunci deși poate că am luat doar un 5 sau un 6. Și culmea dar când trebuie să mă folosesc de cunoștințele alea nimeni nu mă întreabă ce notă am avut la Procedură Civilă. Doar sunt curioși dacă știu sau nu.

Pe vremea când eram la liceu existau niște pastile care se numeau Lecitină, după substanța pe care o conțineau. Lecitina era bună, dar te ajuta cam cu 10% și asta după cel puțin 6 luni de folosit neintrerupt. În astea 6 luni, oricum creierul exersa să rețină cât mai multă materie, așa că lecitina avea mai mult un efect placebo. Deci baza rămânea tot învățatul. Dar acum, nu-i așa cu noile și frumoasele pastile nu va mai trebui să învățăm fiindcă vom fi mai frumoși și mai deștepți prin simpla înghițire a pastilelor minune. Și acum gata cu gluma. Nu vă jucați cu pastilele. Abuzul de pastile nu e o glumă și s-ar putea să vă nenorocească pe toată viața. Care viață va fi mult mai scurtă. Dacă tot vreți să faceți ceva, țineți post negru 2 zile și beți multe lichide, ceai sau apă. Asta o să vă scoată toxinele din organism. Și încercați să nu vă mințiți pe voi înșivă. Mereu vor apărea pastile minune, dar pentru a întreține o iluzie. Iluzia că putem fi deștepți, frumoși și fericiți fără ca să facem nimic pentru asta.

Epilog

Profesorul examinator privea mut de uimire cum Emil depăși tot grupul de alergători în viteză. Părea că are aripi și nimic nu-l poate opri din alergare. Trecu in viteză maximă pe lângă grupul de colegi de pe margine care îi scandau numele. Apoi când mai avea doar câțiva metri până la finiș, se împiedică și veni de-a berbeleacul. Coatele și genunchii i se umplură de julituri. Colegii din spate trecură pe lângă el în viteză. Emil se uită la ei un moment, apoi lăsă capul în jos și rămase acolo. Înainte să leșine auzi urletele unei sirene. Spera din suflet să fie Ambulanța…

 

Ordin de încorporare

Prolog

Poarta grea a cazarmei se închise cu zgomot în spatele lui și Alin avu impresia că lumea întreagă s-a prăbușit. Imediat în fața lui apăru un subofițer care îi ceru actele cu o voce dură și seacă. Speriat, Alin i le întinse și apoi își luă valiza grea de lemn în mână și porni încet spre platoul de adunare indicat de subofițer. Cazarma era plină de soldați care îl priveau rânjind, stând cu mâinile în buzunare. Alin avea impresia că pe el îl așteptau. Probabil că seara și-o va petrece împingând valize pe sub pat și spălând toalete…

Zilele trecute după serviciu am intrat la un magazin să iau pâine. Spre uimirea mea, doamna din spatele tejghelei tremura toată și aproape că plângea. Nu știam ce se întâmplă, până femeia nu mi-a spus cu glas plângăreț ”Domnu… e adevărat că ne ia copiii la armată?” Am rămas un moment perplex, apoi am început să râd. Femeia s-a uitat mirată la mine și am lămurit-o că nu e cazul deocamdată. Apoi parcă i s-a mai înseninat privirea. Am plecat de acolo oftând. Cu niște ani în urmă, în ultimele luni în care armata mai era obligatorie am dus unui tânăr ordinul de încorporare. Inutil să vă spun că mă privea cu groază. Apoi după câteva luni l-am reîntâlnit. Din reflex m-a salutat ca la armată. I-am răspuns la salut, apoi ne-am strâns mâinile. Era bucuros. Armata nu era coșmarul de care se temuse, avea acum o mândrie și o demnitate pe chip pe care nu le observasem înainte. Plus că fetele întorceau privirea după el pe stradă. Deci dezavantajele nu erau atât de mari.

De mai bine de 10 ani armata nu mai e obligatorie. Un oftat general de ușurare s-a așternut parcă peste țară. Oftatul tinerilor și al mamelor lor. Gata, armata nu mai e obligatorie, am scăpat. La început nu s-a observat nici o schimbare. Apoi încetul cu încetul generațiile care nu făcuseră armata au început să se adune. Și în loc să fie mai bine, e mai rău. Faptul că nu mai există armata ca să facă trecerea de la băieți la bărbați, a dat naștere unui mic haos. Înainte era situația clară. După armată, băiatul devenit bărbat era bun de însurătoare. Cei care dintr-un motiv sau altul fentau armata, erau priviți ca fiind ciudați. Acum a devenit invers. Avem armată de profesioniști, iar cei care nu au pus mâna în viața lor pe o armă militară își iau pistoale cu gaze ca să fie mai fioroși. Numai că nu știu să le folosească și de multe ori își dau cu ele în ochi. Ne-am dorit să avem libertate dar am descoperit că nu știm ce să facem cu ea. Fiindcă perioada care ne învăța cu greutățile vieții a dispărut. Și în locul ei nu a rămas nimic pentru ca să o înlocuiască.

Dacă ați ascultat vreodată poveștile celor care au făcut armata ați fost probabil șocați de ideile demente care treceau din generație în generație. Da, cam toate sunt adevărate, măsuratul dormitorului cu bățul de chibrit, pescuitul cu șireturile de la bocanci în găleată, îmbrăcatul în uniformă până când termină de ars un băț de chibrit. Și ce dacă? Asta ne-a făcut mai duri și mai stăpâni pe noi. Nu am murit, am supraviețuit și am fost mult mai pregătiți pentru viață. Pentru că viața este mult mai grea decât armata. Și dacă nu are cine să te pregătescă pentru asta, riști să ajungi pe nicăieri. Pentru că în viață, spre deosebire de armată, liberarea vine după foarte mult timp. Iar până atunci trebuie să trăiești.

Epilog

Îmbrăcat într-o uniformă veche și ponosită, Alin spăla de zor coridorul cazărmii. Niciodată nu mai văzuse un coridor atât de lung, parcă avea un kilometru. Dar oricum era mai bine decât să îl pună la cine știe ce alte munci idioate. Acasă ai lui nu-l puseseră niciodată la corvoadă. Însă aici descoperise că munca îl binedispune. Oricum timp avea berechet până la stingere și poate ciupește o porție în plus deseară la cină. Curios lucru cât de puțin îți trebuie ca să fii fericit… Hai liberare!!!