Apa vie

Prolog

Din înaltul cerului soarele ardea cu putere. Lanul de porumb era atât de lung că abea i se mai vedea capătul dar Mihai știa că la acel capăt îl aștepta o damigeana plină cu apă rece pusa la păstrare într-o haină veche pentru a nu se încălzi de la soare. Din pricina setei, Mihai simți ca i se usucă gâtul și abea mai putea înghiți. Îi venea să lase naibii porumbul care trebuia cules și să alerge până la capătul șirului ca sa bea pe săturate din damigeană. Bunicul său însă lucra cot la cot cu el, ba chiar îl întrecuse, așa că Mihai oftând incepu din nou să rupă știuleții de porumb și să-i arunce în grămada din spatele său. Din cauza soarelui care-l bătea drept în creștet, avea impresia că șirul de porumb se lungește tot mai mult și că nu va ajunge în veci la damigeana cu apă după care tânjea atât…

Stau și încerc să-mi amintesc când mi-a fost ultima dată sete și nu aveam de unde să beau apă. Nu-mi aduc aminte. Probabil o fi fost cu mult timp în urmă când mergeam cu prietenii să-i ajut la diverse munci la câmp și uitam să iau o sticlă de apă cu mine. Pare ciudat totuși. Cum să nu fie apă ? Tot timpul suntem înconjurați de apă. Cum ieșim din casă unde apa curge la robinet inevitabil dăm peste fântâni forate, ca să nu mai vorbesc de zecile de baxuri de apă din magazine. Lipsa apei o cunoaștem numai din poveștile bunicilor care au prins războiul, sau a celor care au făcut armata prin Dobrogea ori Bărăgan unde săptămânile de secetă usucă tot în cale . Îmi aduc aminte de o poveste auzită de la cineva despre un om mai înstărit dintr-un sat. În timpul secetei drumeții băteau la poarta lui ca să ceara o cană de apă, iar el trimitea un argat la poartă ca să-i alunge. Copil fiind mă cutremuram și mă întrebam cum poate fi cineva atât de câinos.

Fiind tot timpul încojurați de surse de apă ne este greu să acceptăm statisticile la nivel mondial care spun că în următorii ani din cauza înmulțirii exponențiale a populației mai ales în țările sărace, omenirea se va confrunta cu o criză a apei dulci. Adică apa aia pe care o bem și cu care gătim. Teoretic știam că statisticile nu mint, dar nu puteam să-mi închipui cum trăiește un om pentru care principala grijă este să își procure apa de băut pentru ziua respectivă. Până când am văzut povestea adevărată a unui băiat din Zambia care merge zilnic 9 kilometri pe jos pentru a aduce apa de băut familiei sale. Dar nici măcar această apă nu este bună, este murdară și plină de microbi, lucru care îi îmbolnăvește pe toți cei care o beau, încet dar sigur. La sfârșitul filmulețului o organizație umanitară aduce un aparat care forează o fântână cu apă bună pentru cei din tribul respectiv. Nu vă puteți închipui bucuria oamenilor când beau pentru prima dată o apă proaspătă nepoluată. Brusc toate problemele zilnice dispar și ei sunt pur și simplu fericiți. Fericiți așa cum noi cei care nu știm ce înseamnă să ne lipsească apa nu știm să fim. Poate fiindcă nu am privit niciodată cerul așteptând în zadar o picătură de ploaie care nu mai vine ani la rând…

Puteți vedea povestea copiilor din Zambia aici.