Publicat de: antiqul | 20 Septembrie 2014

Poate că nu


Prolog

Când auzi mersul caracteristic al șefului îndreptându-se spre birou, Ionuț încremeni de spaimă și mai verifică rapid din ochi tot biroul. Strălucea de curățenie și toate actele erau în ordine aliniate conform cerințelor șefului. Brusc ușa se deschise și șeful apăru în prag. Ionuț salută cu un timid ”Bună dimineața șefu…” Șeful îi aruncă o căutătură rea, mârâi un răspuns la salut apoi brusc luă un dosar și îl aruncă pe jos urlând ”Ce-i mizeria astaa??!!?? Ești un tâmpit, ți-am spus de o mie de ori să faci ordine în birou, parcă e o cocină de porci aici nu birou. O să te dau afară și o să mori de foame tâmpitule!!!!” Ionuț încercă să spună ceva dar șeful mai aruncă pe jos ce prinse în mână și ieși din birou trântind ușa.

Filozofii, adică ăia care trăiau ca să gândească, spuneau că trebuie să te cunoști pe tine însuți. Atunci ești liber să iei ce decizii vrei și să le urmezi după pofta inimii. Asta sună frumos, dar în realitate avem tendința să ne pliem după cum ne percep ceilalți. Mai ales dacă suntem tineri și neexperimentați părerea celorlalți despre noi capătă o importanță capitală. Dacă acea părere vine din partea șefilor de la locul de muncă ea poate să ne ruineze psihic, astfel încât după o vreme o să ajungem la concluzia că nu suntem buni de nimic și că merităm toate reproșurile și certurile. Șicanele și vorbele urâte ne toacă mărunt bruma de încredere pe care o aveam în noi și încetul cu încetul nu ne mai putem privi obiectiv. Partea proastă e că vom ajunge să credem jignirile aduse nouă ca fiind reale și vom avea tendința de a-i trata pe cei care încearcă să ne spună că nu e așa drept lingușitori și falși. Mintea umană e foarte ciudată. De teamă să nu părem încrezuți și orgolioși vom accepta că nu suntem buni de nimic și că merităm să fim pedepsiți și concediați. De fapt nu vom fi deloc concediați și tocmai asta ar trebui să ne dea de gândit. Fiindcă trebuie să fii nebun să-l concediezi tocmai pe cel care muncește mai mult și la care poți urla după pofta inimii. Plus că îl vei sancționa mereu și îi vei tăia liberele și concediile, astfel încât va părea că e un nimic pe care îl ții din milă să nu moară de foame.

Rețeta asta ține de minune și în dragoste. O femeie la care îi repeți că nu e bună de nimic, că e urâtă și că nu e nici un alt bărbat interesat de ea va ajunge să creadă asta. Și când se va uita în oglindă se va vedea urâtă și va crede că nu merită nimic bun.Se va considera norocoasă că cel care o chinuie stă cu ea. Și la bărbați e la fel cu diferența că un bărbat poate folosi pumnul ca să se răzbune, ceea ce nu e de dorit. Și totuși chiar așa e? Suntem urâți, răi și proști așa cum încearcă unii să ne facă să credem? Nu. În nici un caz. Dimpotrivă avem multe calități, dar trebuie să avem curajul să le scoatem în evidență. Să ne minimalizăm efectele și să ne scoatem la suprafață punctele tari. Nu trebuie să stăm lângă oameni care încearcă să ne îngroape cu vorbe urâte, care ne rănesc. Sunt mulți mulți alții care ne vor vorbi frumos și ne vor ajuta să scoatem ce e mai bun în noi. Așa că data viitoare când cineva încearcă să vă rănească încercați să-l ignorați. Și gândiți-vă că toată răutatea de care e capabil se va întoarce împotriva lui și îl va otrăvi. Așa cum spune proverbul. Ăla cu cel care sapă groapa altuia are toate șansele să pice în nas tocmai în groapa respectivă…

Epilog

Fiindcă era ultimul venit în firmă, Ionuț primi un munte de dosare vechi de când lumea care trebuiau aranjate, sortate și etichetate până la terminarea programului. Șeful de la noua firmă era convins că îl va pune în încurcătură, mai ales că nimeni în firmă nu reușea să dea de cap maldărului ăluia de dosare vechi și pline de praf. După câteva ore, Ionuț se prezentă la șeful său și îl anunță că a terminat și ce mai are de făcut în continuare. Uimit, șeful se scărpină în cap și dădu fuga să se convingă cu ochii săi că Ionuț nu minte. Când văzu dosarele aranjate și sortate cum nu mai fuseseră de ani de zile, se uită la Ionuț și îi întinse mâna încet spunându-i din tot sufletul ”Bravo băiete, mă bucur că lucrezi la noi…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: