Publicat de: antiqul | 30 Septembrie 2014

Viața amânată


Prolog

Anno Domini 1861 undeva în Georgia… Casa era plină de viață. În afară de membrii familiei, cei câțiva sclavi se învârteau de colo colo cu treburi. Mezina familiei emoționată i se adresă mamei sale cu un glas firav. ”Mama, mâine e balul, pot să particip și eu? Sunt mare acum, am 15 ani…” Femeia își privi fiica și își îndulci privirea aspră ”Ei, draga mea, nu se poate încă. Mai trebuie să crești puțin. O să participi la recepție, la supeu, dar nu la bal înainte de 16 ani. Ei, dar la anul fata mea va fi cea mai frumoasă debutantă la bal și să vezi câți admiratori o să ai…” Fata se înroși brusc, murmură câteva cuvinte și fugi în cealaltă cameră. Ca să plângă în voie…

De când ne știm, amânăm. Lăsăm pe mai târziu. Ne facem planuri că vom merge în excursii frumoase, ne vom bucura de viață, dar nu acum. Nu acum. Poate mai târziu, cândva. Când va fi bine și o să ne permitem să o facem. Apoi lăsăm planurile alea undeva într-un sertar. Peste care încetul cu încetul se așterne praful. Și la un moment dat vedem că ai noștrii copii vin să ne întrebe dacă au voie să meargă într-o tabără. Sau la o petrecere cu prietenii. Și noi le spunem ”Nu acum, mai târziu când vei fi mai mare.” Și ne mirăm când se uită la noi ușor dezamăgiți, cu început de lacrimi în ochi. Și încercăm să ne aducem aminte când am fost noi înșine relaxați și fericiți. Și ne e din ce în ce mai greu să ne amintim. În schimb ne vin în minte ratele, chiria, facturile, medicamentele și faptul că anul ăsta nu am văzut nici marea și nici muntele. Dar la anul, la anul sigur vom găsi timp să mergem. Și vom face tot ce ne trece prin cap, ne vom bucura de fiecare moment. Și vom pune pe Facebook poze cu vacanța noastră ca să vadă tot poporul ce bine ne-am distrat. Dar asta la anul, nu acum. Acum avem altele pe cap, lucruri foarte importante care o dată rezolvate vor aduce alte lucruri și mai importante. Și apoi o să ne mirăm că suntem plini de un soi de otravă care ne umple tot corpul. Faptul că ne-am pus mereu pe locul doi și că nu ne-am oferit mici bucurii când am fi putut, ne umple de amărăciune. Dar nu e prea târziu. Putem să schimbăm asta. Depinde numai de noi și e mai ușor decât pare. Trebuie să mai spunem și DA în loc de NU ACUM.Și să încetăm să mai refuzăm ceea ce ne place pe motivul că nu e momentul acum. Pentru că dacă nu e momentul acum, riscăm să nu mai fie niciodată.

Zilele trecute am văzut o reclamă care spunea că înainte să avem amintiri de imortalizat trebuie să le trăim. Altfel nu vom avea amintiri. Pentru că mintea noastră va înregistra momentele plăcute și va apela la ele de câte ori vom da de greu. Dar pentru asta trebuie să-i acordăm șansa de a avea ce înregistra. Pentru că certurile și discuțiile interminabile cu șefii, funcționarii de la ghișee, administratorul de la bloc sau ceilalți participanți la trafic împreună cu semnele făcute cu degetele mijlocii numai amintiri plăcute nu sunt.

Epilog

Fata de 15 ani nu a participat în acel an la bal. Apoi a început războiul dintre Nord și Sud, care a durat 4 ani. Și balurile vesele s-au transformat în baluri de ajutorare a soldatilor și a văduvelor de război. Tânăra noastră a devenit infirmieră și apoi a ales calea mănăstirii. Și din când în când se întreba cum ar fi fost dacă ar fi avut voie să participe la bal în vara aceea călduroasă a lui 1861…

Anunțuri

Responses

  1. Carpe diem.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: