A wonderful world


Prolog

Astăzi în timp ce mă plimbam prin oraș am văzut un om pe care îl cunoșteam. Dar nu știam de unde. M-am uitat atent la el, încercând să îmi amintesc de unde îl știu. Omul m-a privit o secundă și atunci am realizat. Eram prieteni pe Facebook. Am trecut unul pe lângă altul ca doi străini. Asta și eram de fapt. Doi străini care sunt prieteni pe Facebook.

Un proverb pe care toată lumea îl cunoaște spune că prietenul adevărat la nevoie se cunoaște. Toți suntem de acord că așa e. În copilăria mea, lucrurile erau relativ simple. Erai prieten cu toți copiii de la bloc sau de la tine de pe stradă. Asta până când izbucnea vreo ceartă din cine știe ce motive și prietenii se transformau în dușmani de moarte. Vreo două sau trei zile nu ne vorbeam și ne uitam urât unul la altul. Ca să fie și mai interesant, uneori ne și băteam, să vedem cine e mai tare. Apoi se întampla ca o Dacie 1300 să nu vrea să pornească tocmai acolo unde ne jucam noi și soferul să se uite cu milă cât eram de slabi, apoi să ne roage să-l împingem ca să poata porni. Brusc, toate certurile erau uitate și toți puștanii mergeam să împingem mașina, chit că ne ieșea și sufletul din noi. După aceea, cu limba scoasă de un cot și gâfâind din toți plămânii ne dădeam mâna și constatam că ne-am împăcat. Eram din nou prieteni.

O dată cu trecerea anilor, ne împrietenim mai greu. Suntem mai suspicioși, acordăm încrederea mai greu. Prietenii din copilărie au dispărut și apar alții, apoi aceștia dispar și ei. Uneori ne este greu să facem diferența dintre prieteni, cunoscuți și colegi de lucru. Există o zonă gri unde ei se întrepătrund. Și exact cum spune proverbul, atîta vreme cât nu avem nevoie, putem considera că suntem inconjurați de prieteni. Asta până prin 2007 când a apărut rețeta minune numită Facebook. Nu că înainte nu ar fi fost Hi5 sau mai știu eu care. Acum suntem prieteni cu toată lumea. Avem sute sau chiar mii de prieteni. Dacă nu ar fi restricționat numărul de prieteni la cinci mii, probabil am avea zeci sau sute de mii. Mai ales dacă avem dimensiunile 90 60 90. Deci, tolba de prieteni este arhiplină. Putem să ne considerăm fericiți. Și brusc intervine ceva. Dar nu ne facem griji. Avem prieteni peste tot, vorba cântecului. Ei vor veni și ne vor ajuta. Și vom trece peste probleme. Și așa trece o zi, trec două. Constatăm cu uimire că ușa noastră nu este ruptă de prietenii care dau năvală să ne ajute. Începem să ne pierdem speranța. Până când brusc, cineva pe care nu-l consideram chiar prieten ne caută. Vine sa ne vadă, stă la povești și își oferă ajutorul. De multe ori rămânem uimiți și ne întrebăm în sinea noastră „Tocmai tu? De ce tocmai tu? Nu te consideram prieten și de multe ori m-am purtat urât cu tine. Și acum vii să mă ajuți în timp ce prietenii mei mă evită???” Și brusc realizăm că toate valorile noastre sunt date peste cap. Iar cei care stăteau liniștiți într-un colț în timp ce alții se băteau cu cărămida în piept cât de prieteni ne sunt, tocmai ei sunt lângă noi în momentele dificile. Dar asta e viața. Uneori prietenii stau ascunși și ne veghează în tăcere. Și apar tocmai atunci când e nevoie de ei. Apoi rămân undeva în sufletul nostru și știm sigur că atunci când vom avea nevoie de o mână întinsă, nu se vor da loviți sau foarte ocupați. Vor fi acolo. Pentru că suntem prieteni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s