Silence night

Calendarul arata 24 decembrie 20…Afara ningea incetisor si telefonul incepu sa sune brusc. Alin raspunse fara nici un chef. Se simtea rau si nu vroia sa vada pe nimeni. Cand auzi ca la celalalt capat al firului era cineva de la centrul de transfuzii sanguine se intuneca si mai mult la fata. Iarasi aveau nevoie de grupa lui de sange, in special fiindca avea Rh-ul negativ. Un copil avea nevoie neaparata de sange si el era printre putinii donatori. Brusc, Alin simti cu i se urca tensiunea si ii spuse femeii ca nu poate sa vina fiindca se simte rau. Femeia nu mai insista si inchise. Barbatul simti cum ii pocneste capul de durere si se aseza in fotoliu tinandu-si capul in maini. Sa mai mearga si altii sa doneze, ca el se saturase. Plus ca in urma cu cateva zile se despartise de iubita lui dupa o cearta care nici macar nu stia de la ce pornise. Si uite asa sarbatorile astea vor fi aiurea de tot. Nu avea chef de nimeni si nimic.

Dupa vreo ora, inca nervos si agitat, Alin lua drumul spitalului ca sa vada si el cum arata baiatul care avea nevoie de sange. Salonul de spital era destul de mic si Alin il gasi repede. Se sperie cand vazu cat de slab este. Se uita la el, apoi il intreba cum il cheama si cati ani are. Spre uimirea lui, copilul era foarte calm si nu parea deloc speriat. Ii spuse ca un nenea cu suflet mare e chiar acum la spital unde doneaza sange pentru el si ca spera ca Mos Craciun sa vina si pe la el. Alin il intreba ce isi doreste sa-i aduca Mos Craciun, iar copilul il privi foarte serios. ”Vreau sa plec acasa, nenea. Atata vreau, sa plec acasa.” Alin stranse mana firava a copilului si pleca din spital. Opri un taxi si se opri in fata centrului de transfuzii. O cauta pe doamna care il sunase si intinse bratul catre ea. ”Vreau sa imi luati sange. Acum. Copilul acela are nevoie de sange” Femeia il privi in tacere si deschise dulapul de unde scoase o trusa de donare. Alin se intinse pe patul din salonul spitalului, simtindu-se usurat. Pe langa problemele copilului, ale lui pareau insignifiante. Asta este, o sa fie singur de Sarbatori. Nu va fi nici prima si probabil nici ultima data.

Afara ninsoarea stagnase, dar Alin intinse mana de parca vroia sa apuce fulgii de zapada. Barbatul gras si barbos cu o privire trista incerca din rasputeri sa porneasca taxiul cu care il adusese la centrul de transfuzii. Alin isi aminti de copilaria sa petrecuta in spatele blocului si se oferi sa-l ajute sa porneasca masina. Nu reusi nici dupa prima, nici dupa a doua incercare. Soferul era gras bine si cand intra in masina, aceasta se oprea din elan. Tocmai cand Alin simtea ca nu mai poate de oboseala, masina porni si disparu cu sofer cu tot, iar Alin isi trase putin sufletul. O porni incet spre casa. Ar fi vrut sa o sune pe iubita sa, dar se temea ca nu-i va raspunde. Inainte sa ajunga la blocul in care locuia, Alin vazu din nou taxiul parcat in spatele blocului. Barbosul statea rezemat de capota si se uita la el cu un zambet enervant pe fata. Alin il saluta si intra in scara blocului. Dupa ce intra in apartament, auzi interfonul sunand. Apasa pe butonul care deschidea usa si apoi se tranti in fotoliu. Dupa cateva momente auzi o bataie timida in usa apartamentului. O fi colindatori la ora asta? Fara nici un chef deschise usa cu o moaca acra. In fata usii, cu un zambet timid statea iubita sa. Fara sa mai stea pe ganduri, Alin o lua in brate si o stranse de parca nu i-ar mai fi dat drumul. Nu-l interesa cum ajunsese acolo, stia doar ca nu mai putea fara ea. Simtea ca obrajii ii luasera foc si auzi ca prin vis cum un taximetrist gras si barbos cu o Dacie veche o adusese la acolo. Alin arunca o privire pe geam si vazu cum domnul cel gras  ii facea semn de salut, apoi pleca. O fi fost Mosul? Nu stia. Stia doar ca vroia sa isi tina iubita in brate. Mereu.

Capcane

Prolog

Domnul cu ochelari se uita distrat peste hartiile din fata sa. „Ma bucur ca ati aplicat pentru un post in compania noastra. Am auzit ca cei de la care ati hotarat sa plecati va tratau destul de rau. Nu va apreciau la adevarata dumneavoastra valoare.” Tipul micut si firav deveni dintr-o data agitat „Asa este, din pacate. Sefii mei erau niste tampiti care nu m-au apreciat niciodata. Mereu altii primeau prime si era avansati. Toti lingaii si ciufutii erau laudati, iar pe mine mereu ma criticau. Dar aici, la dumneavoastra, sunt sigur ca o sa fiu apreciat  si am auzit ca aveti salarii mult mai mari ca la fostul loc de munca…” Domnul in varsta nu spunea nimic. Se uita la tanarul din fata sa si batea ritmic cu un creion in birou…

Uneori sau mai bine zis, de cele mai multe ori cand vorbim cu cei din jurul nostru, avem obiceiul sa spunem ceea ce credem ca vor ei sa auda. Toata lumea face la fel. Vorbim frumos unul cu altul fiindca daca am spune tot timpul adevarul, ne-am trezi dimineata cu un cutit in spinare. Totusi din cand in cand poate cineva vrea sa afle parerea noastra sincera despre un anumit subiect. Si atunci daca are mintea cat de cat agera, ne va intinde o capcana. Adica va intreba ceva absolut inocent ca o groapa acoperita cu lemne subtiri peste care sunt presarate paie si asezata chiar in fata noastra. Si tocmai atunci vom fi absolut sinceri si ne vom prabusi in capcana asezata inaintea noastra atata de abil. Ceea ce izbeste la raspunsurile date unei intrebari capcana este tocmai acea sinceritate copilareasca intarita de multe ori si de argumente de nezdruncinat. Ca si cum dupa ce ne-am prabusit in groapa, ne mai si tavalim prin noroi ca sa aratam fara dubiu care este parerea noastra.

E greu sa evitam capcanele, mai ales daca sunt gandite de o persoana care ne cunoaste. Cea mai des uzitata capcana este o afirmatie de genul ” Nu vreau sa te superi pe mine, dar prietenul tau spune despre tine ca esti un…” Aici cei mai multi se vor enerva si vor spune despre prietenul respectiv tot ce gasesc mai jignitor, oferind de multe ori informatii ascunse care ii pot face mult rau persoanei respective. Daca vi se intampla sa vi se intinda o astfel de capcana, mai bine evitati un raspuns, fiindca cu siguranta cel care va intinde capcana nu e un prieten.

O categorie aparte de intrebari capcana este aceea intinsa de femei iubitilor pentru a fi convinse ca ei le iubesc. Aici intrebarile sunt simple si directe, dar de multe ori barbatii sunt complet debusolati si raspund exact ce nu vor ele sa auda. Trec aici peste intrebarea „Sunt insarcinata iubitule, o sa te casatoresti cu mine, nu-i asa?” care e una fara iesire. Si asta fiindca daca barbatul va raspunde afirmativ si apoi va afla ca a fost pacalit se va lasa aproape sigur cu o despartire. Cele mai interesante sunt capcanele de genul „Esti gelos?”, „Cred ca ar trebui sa luam o pauza in relatia noastra” si „Tipa aia ti-a facut ochi dulci, am vazut eu”. Nu pot incheia fara bomboana de pe tort. Evident aceasta o constituie intrebarea „Ti se pare ca rochia asta ma face mai grasa, iubitule?” Aici fiti sigur ca veti ramane fara glas si ochii va vor iesi din orbite ca la melc in timp ce veti raspunde absolut buimaci „N…n…nu iubita, cred ca nu…” Sa nu va mirati daca in secunda doi, una sau mai multe farfurii vor zbura urgent spre capul vostru.

Ce sa raspundeti la intrebarile si afirmatiile de mai sus? Sincer habar nu am, asa ca rog cititoarele noastre sa ne indrume cu sfaturi pentru a nu gresi Doamne fereste cand inevitabil vom fi pusi in fata respectivelor capcane.

Epilog

Cei doi tineri mergeau imbratisati de ceva vreme. La un moment dat, fata ii arata baiatului o casa micuta, dar ingrijita. Uite ce casa interesanta. Baiatul stramba din nas. „Nu-mi place. Uita-te si tu iubita ce mica si aiurea e. Ce e cu culoarea aceea seaca pe ea? Ai impresia ca acoperisul iti va cadea in cap. Sigur e casa de sarantoci, nu as putea niciodata sa locuiesc intr-o asemenea casa…” Fata il privi atent. „Iti multumesc ca esti sincer cu mine iubitule. Conteaza atat de mult pentru mine sa stiu ce gandesti. Aceea e casa parintilor mei…”