Publicat de: antiqul | 16 Ianuarie 2015

Confesional


Prolog

Seara de vara tarzie se asternea incet, iar cei doi barbati mergeau incet pe drumul de tara. La un moment dat, nemaiputand suporta tacerea, cel mai tanar dintre ei incepu sa vorbeasca aparent fara noima ” Eu l-am batut pe Dan de a ajuns in spital. L-am asteptat in seara aia cand a iesit baut bine de la birt. Stiam ca se duce acasa sa o loveasca pe biata aia femeie. Cu cateva saptamani am fost la el acasa sa-l ajut cu o treaba si sotia lui mi-a pus sa mananc. Biata de ea nu stia ce sa faca sa ne fie bine. Si nenorocitul a batut-o de a invinetit-o toata. Cand am vazut-o cum arata m-au apucat toti nervii. Daca e femeie si nu se poate apara asta nu inseamna ca trebuie sa o bati. E suflet de om si ea. Si intr-un animal iti e mila sa dai daca nu ti-a facut nimic. Asa ca i-am aratat ca nu e asa de usor cum crede el. Probabil nu stia ca bataia doare…” Cel mai in varsta il privi si nu spuse nimic.

In mod normal si acceptat, confesiunea se face in fata unui preot daruit cu puterea de a-ti ierta cele faptuite. Asta e si logica, te confesezi, apoi in functie de pacatele marturisite primesti sau nu iertarea, eventual dupa ce faci o penitenta constand in post, rugaciuni, sau ce hotaraste cel caruia i te-ai confesat. De cele mai multe ori insa, confesiunea se face spontan, unui prieten, cunoscut sau orice alta persoana in care avem incredere. La un moment dat, fara sa vrem sau sa planuim, cand suntem langa persoana respectiva cuvintele parca ni se urca singure pe buze si incepem sa ne destainuim tainele care ne apasa sufletul. Si vorbim, si vorbim, de parca nu ne mai putem opri. Asa e, nu ne putem opri nici daca am vrea. Pana nu terminam cu faptele care ne apasa constiinta, nu putem sa ne oprim. Apoi ne simtim goi, fara aparare, dar usurati. Pe undeva asteptam o sentinta, dar de fapt ne dorim ca ea sa nu vina. Nu vrem sa fim judecati si nici pedepsiti pentru cele facute. Poate de aceea nu ne putem deschide sufletul in fata oricui. Tinem in noi vina faptelor savarsite zile, saptamani, poate luni sau chiar ani, dar cand gasim o persoana in care instinctiv avem incredere incepem sa vorbim. Si atunci spunem tot atat de amanuntit incat uneori nici noua nu ne vine sa credem cum ni s-au intiparit amanuntele in memorie.

Daca sunteti cumva dintre aceia carora cei din jur vi se confeseaza, as vrea sa va spun cateva lucruri din experienta mea. In primul rand, va rog sa nu ii judecati. Nu au nevoie sa le spuneti daca e bine sau rau ce au facut. De obicei nu e bine si ei stiu asta, nu mai au nevoie de inca o condamnare. Incercati doar sa ascultati ce vi se povesteste. Puteti fi sigur ca vi se va povesti cu lux de amanunte si ceea ce veti auzi va fi 100% adevarat. Nu ii intrerupeti. dati-le voie sa spuna tot, dar absolut tot. In momentul in care veti observa ca se opresc din povestit si ofteaza, puteti fi sigur ca au terminat. Si undeva in sufletul lor spera sa obtina de la voi iertarea. Cel mai bine puteti sa ii ajutati daca la randul vostru candva ati trecut prin aceleasi experiente si le povestiti. Omul va sti ca l-ati inteles si se va simti eliberat. Faptul ca v-a povestit ce il durea inseamna ca are incredere deplina in voi si e convins ca nu veti povesti mai departe secretele lor. Si asta asa va trebui sa fie, pentru ca altfel ii veti insela increderea si in materia asta nimeni nu va da o a doua sansa. Si inca un amanunt care ar trebui sa il stiti. Daca cineva vi se confeseaza, inseamna ca aveti un suflet bun. Si cel care va acorda increderea lui, simte asta. Asa ca puteti fi mandri de voi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: