Sportul national


Prolog

Reporterii asteptau infrigurati declaratia secretarului de stat, dar acesta parea ca refuza sa iasa din cladirea ministerului. Cand intr-un final binevoi sa iasa si multimea de ziaristi il incolti cu intrebarile, acesta isi compuse un zambet fortat si declara cu un glas blajin „Imi pare foarte, foarte rau, dar problemele aparute zilele acestea nu sunt din responsabilitatea mea, ci sunt din cauza grelei mosteniri pe care cei care au condus ministerul in anii anteriori ne-au lasat-o si va rog sa ma credeti ca facem tot posibilul ca sa le remediem in cel mai scurt timp. Va multumesc pentru intelegere.” Apoi cobora treptele cladirii, se urca limuzina care il astepta cu usa deschisa, iar soferul demara in tromba.

Zilele trecute am cautat sa vad care este sportul national romanesc. Internetul mi-a spus ca ar fi oina, dar cred ca de data asta a gresit. pentru ca eu ma uit zilnic la televizor si nu vad nici un meci de oina, nici nu stiu cum se joaca. Dar in schimb vad tot in fiecare zi turnee ale unui alt sport interesant numit „Fuga de raspundere”. Asa cum stim, fuga de raspundere este un sport minunat, o ramura foarte foarte indepartata a atletismului si care este practicat de absolut toti cetatenii tarii cu varsta intre 1 si 99 de ani. Sportul in sine nu e greu deloc, ai nevoie doar de un vocabular mai mult sau mai putin adecvat care poate fi inlocuit si cu plansete si racnete la grupa de varsta prichindei, adica 1-6 anisori. Tot ce trebuie sa faci este sa afirmi sus si tare ca nu esti vinovat pentru nimic, ca altul sau altii sunt cei vinovati si ca bietul de tine ai intrat inocent intr-o situatie foarte urata din care nu stii cum sa iesi. In acelasi timp dai asigurari ca daca ar fi depins de tine, situatia respectiva cu siguranta nu s-ar fi intamplat fiindca esti un om bun, bland, duios, modest si curg calitatile pe tine ca zoaiele pe purcei. Dupa asta dispari o vreme din peisaj pana cand se mai linistesc apele si lumea uita.

Uneori am stat si m-am gandit cum ar fi sa vina responsabilul si sa declare „Da, eu am facut-o fiindca sunt lacom, egoist, avar, vreau sa ma imbogatesc, nu imi pasa ca altii au ramas fara joburi fiindca eu vreau sa traiesc bine si sa nu am grija zilei de maine si asta nu se poate daca esti cinstit.” Probabil ca toata lumea ar ramane masca si ar propune ca respectivul sa fie lapidat cu pietre in piata publica, nu fiindca a facut ce a facut, ci fiindca a marturisit. Si probabil ca multi s-ar recunoaste in marturisirea respectiva si nu s-ar simti bine deloc. Si apoi omul respectiv ar pierde tot ce avea si in mod clar si libertatea. Asa ca desi ei stiu foarte bine ce au facut, incerca sa minta si spera ca daca tot s-a aflat, macar nu s-a aflat tot si ca vor reusi sa scape cu o pedeapsa mai usoara. Dar uneori calculele acestea nu fac doi bani. Fiindca sufletul omului nu poate fi calculat si organizat ca o tabela matematica. Si omul respectiv uneori va avea remuscari atat de mari incat somnul sau va fi un chin si va simti nevoia sa isi descarce sufletul. Si asta va fi o surpriza pentru toata lumea. Pentru ca asumarea raspunderii cu siguranta ca nu este agreata de prea multi. Dar uneori este necesara. Fiindca altfel nu vom reusi sa fim impacati cu noi insine. Si asta ne va macina mai tare decat orice pedeapsa am putea primi pe cai legale.

Epilog

Liderul de sindicat iesi in fata sediului unde era plin de ziaristi. Cu un zambet larg astepta ca ziaristii sa il inconjoare si apoi incepu sa declare emfatic. „Tot ce s-a spus despre deturnarea de fonduri sunt minciuni. Avem dovezi, vom pune la dispozitia organelor competente documentele care… care… vor…” apoi brusc zambetul i se sterse de pe fata. Chipul i se intuneca brusc si un oftat adanc ii iesi din piept, in timp ce privirea i se pironi in pamant. Apoi cand ridica privirea, parea ca imbatranise brusc cu 20 de ani. Ceru ziaristilor sa faca liniste si incepu sa vorbeasca cu o voce inceata si terna ca si cum ar fi rostit o litanie „Da, eu am facut-o. Nu singur, dar nu mai conteaza. Am mintit, am falsificat actele si am luat banii pentru ca sa imi ridic casele, sa am tot ce mi-am dorit si sa traiesc fara vreo grija. Nu m-a interesat cate vieti am nenorocit si nici cate familii am distrus. Am crezut ca voi putea cumpara pe toata lumea si ca voi scapa. Dar nu mai e mult si voi merge dincolo unde va trebui sa spun tot. Astazi am aflat ca nu mai am mult de trait. Maxim cateva luni. Da, recunosc, tot ce s-a aflat este adevarat. Dar nu e numai atat. E mai mult. Mult mai mult…” Omul se intoarse incetisor si cu umerii cazuti se intrepta incet catre cladirea unde visase de atatea ori ca va ajunge sa conduca mii de oameni, iar numele sau va fi rostit cu teama si respect…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s