Publicat de: antiqul | 15 Octombrie 2015

Meciul de baschet


Prolog

Sala de conferinte era arhiplina, iar cei doi colosi stateau stingheriti la masa mult prea mica pentru ei. Desi jucau la echipe rivale, se vedea ca se cunosteau de multi ani si aveau unul pentru altul un respect deosebit. Atmosfera era destul de plictisitoare, iar intrebarile reporterilor erau destul de banale, pana cand o reporterita aflata evident la inceput de cariera, risca o intrebare mai ciudata. „Aveti peste 700 de meciuri la activ, fiecare. Puteti sa imi spuneti un meci care v-a ramas in memorie? A fost una dintre finale cumva?” Jucatorii se blocara un moment fiindca nu se asteptau la o asemenea intrebare. O clipa se privira unul pe celalalt. ” Spune tu Andrei, spune-i de jocul cu nenea.” „Nu David, spune tu, ca tu plangeai atunci…” David, de la inaltimea celor peste cei doi metri ai sai ofta adanc si in sala se asternu linistea…

Anno Domini 201… Undeva in Ardeal pe un teren de baschet fara nume. Cei doi copii aruncau bucurosi la cos, pe rand, fiecare aruncare nimerita fiind insotita de chiote de satisfactie. Un barbat cam la 40 de ani statea pe banca si se uita mandru la cei doi pitici care aveau cam 8-9 ani, cum incercau sa marcheze in cosurile aflate la peste 2 metri. La un moment dat, un grup galagios de vreo 20 de studenti cu mingi de baschet navali pe teren si pur si simplu ii scoasera afara pe copii. Studentii se impartira in 6 echipe si jucau unii contra altora, invingatorii continuand sa ramana pe teren. Lui David ii dadura pur si simplu lacrimile si fugi la tatal sau plangand. Tatal sau incerca sa-l linisteasca, dar fara succes. Dupa cateva clipe, un barbat intre doua varste intra in vorba cu tatal lui David pe care il intreba daca ii lasa pe baieti sa joace baschet. Mai trebuia sa vina un baietel cam tot de varsta lor, pe nume Andrei si vroia sa faca o ehipa care sa joace cu cei mari. Tatal lui David accepta ideea si auzind ca nenea va juca cu ei, copiii incepura sa sara de bucurie. Intradevar, peste cateva minute, aparu un baietel mic si slabut, dar cu o privire foarte patrunzatoare. Nenea il aborda si baietelul dadu din cap aprobator cu un zambet fericit pe fata. Cei trei pitici au facut repede cunostinta: David, Andrei si Andrei. Nenea intra hotarat pe teren cand studentii se oprisera din joc. Cei trei copii o zbughira spre unul dintre cosuri si topaiau de bucurie ca aveau sa joace. Studentii se uitau uimiti la barbatul din fata lor, evident mult mai in varsta ca ei, dar nu intelegeau unde ii este echipa. Cand se dumirira, incepura sa rada in hohote. Dar barbatul se apropie de cel care parea seful si foarte serios ii spuse de la obraz. „Sa nu imi faultati copiii, ca va mananc! Jucam baschet, nu conteaza scorul. Doar o partida, haideti, sa va vad!” Putin timorati de atitudinea barbatului, tinerii acceptara conditiile acestuia. Studentii de pe margine aplaudara putin in zeflemea. Jocul incepu si desi micutii aveau abia jumatate din inaltimea adversarilor, in cateva minute inscrisesera deja doua cosuri. Brusc, spectatorii incetara sa rada si incepura sa aplaude si sa scandeze „Hai piticii!! Hai pi-ti-cii!” Refrenul prinse aripi si dupa cateva clipe, intreg parcul batea din palme si striga frenetic „Hai piticii, hai pi-ti-cii!!!” Meciul evolua totusi destul de haotic, iar studentii desi cam debusolati, inscrisera totusi cateva cosuri, egaland scorul. Nenea era peste tot pe teren si desi nu prea nimerea mingea in cos, ii tinea pe baieti in tensiune. Strigatele lui „Hai Andrei!! Bine Andrei!! Hai David ca poti, asta e, cosul tau, bravo!!!” se auzeau in tot parcul. Sub presiunea jocului, copiii incepura sa oboseasca si studentii, intr-o sfortare de orgoliu, intoarsera scorul in favoarea lor, apoi unul dintre ei marca cosul final. Copii se stransera in jurul barbatului si toti patru se imbratisara. Nenea ii ciufuli pe crestetul capului si ii lauda cu insufletire „Bravo Andrei, bine David, bravo baieti ati jucat foarte bine, noi am fost cei mai buni!” Echipa piticilor parasi terenul in vuietul spectatorilor care ii aplaudau la scena deschisa. David fugi la tatal lui care il ridica in brate. Apoi merse catre barbatul asudat si dadu mana cu el, multumindu-i. Andrei alerga spre mama lui care il privea mandra. Femeia ii multumi din priviri barbatului, apoi il lua de mana pe copil si plecara spre casa. Nenea,  obosit din cauza efortului cu care nu era obisnuit, refuza invitatia unor studenti de a juca in echipa cu ei si se aseza pe banca, vizibil fericit. Copiii, Andrei, David si Andrei sigur nu vor uita prea curand meciul de azi… poate vor ajunge vreodata jucatori de baschet…

Epilog

Reporterii taceau malc si se auza doar vocea lui David. Andrei statea tacut si din cand in cand i se umezeau ochii. David continua sa povesteasca ” Nu l-am mai vazut niciodata pe nenea de atunci. Nu stiu cum il chema. Dar meciul acela a fost cel mai frumos si daca voi mai juca o mie de meciuri de acum incolo.” Apoi David se ridica si il imbratisa pe Andrei. „Am ajuns ce ne-am dorit frate, am ajuns jucatori de baschet. Asa as vrea sa ne poata vedea nenea acum…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: